O iniţiativă PNL susţinută transpartinic doar pe hârtie Absenteismul parlamentar dăunează grav proiectelor de votat



Propunerea legislativă a libertalilor constănţeni este susţinută, pe hârtie, de 105 deputaţi şi senatori din tot spectrul politic reprezentat în Parlament, dar şi neafiliaţi sau reprezentanţi ai minorităţilor. Pe lunga listă, alături de cei doi iniţiatori, am identificat şi alţi nouă parlamentari de Constanţa – deputaţii Mircea Titus Dobre, Radu Babuş, Manuela Mitrea şi senatorul Nicolae Moga de la PSD, deputatul Amet Varol (UDTTMR), deputaţii liberali Mihai Lupu şi Victor Manea, deputatul neafiliat Remus Cernea şi senatorul ALDE Mircea Banias.

Demersul parlamentarilor Haşotti şi Dragomir a apărut după ce au constatat că OUG nr.195/2005 nu conţine „o reglementare mai strictă asupra modalităţii de construire a centrelor de gestionare sau depozitare a deşeurilor industriale, rafinăriilor, instalaţiilor pentru producerea îngrăşămintelor chimice, combinatelor siderurgice, centralelor nucleare sau centralelor electrice care utilizează elemente radioactive, precum şi a altor unităţi industriale care produc poluanţi sau deşeuri periculoase în arealul teritorial aflat în zonele protejate natural sau pe litoralul Mării Negre”. Însă, Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene la art. 193 confirmă că orice stat UE îşi poate menţine sau stabili măsuri de protecţie mai strictă. Astfel, cei doi au venit cu o propunere pertinentă şi importantă, în special, pentru protejarea litoralului românesc ştiut fiind faptul că deja s-au arătat doritori din alte state care preferă să depoziteze deşeurile în România şi  chiar în localităţi riverane Mării Negre. „Este necesară o zonă tampon, pentru a se putea interveni în cazul unui accident ecologic. Distanţa de 20 de km faţă de linia ţărmului Mării Negre, a localităţilor urbane şi a ariilor protejate constituie o măsură necesară pentru diminuarea riscurilor”, susţin iniţiatorii propunerii legislative.

Un  „NU” majoritar 

Până să ajungă în plenul Senatului, proiectul a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ, Comisia economică, industrii şi servicii, dar s-a lovit de un refuz categoric din partea Guvernului, Comisiei de mediu, Comisiei pentru administraţie publică şi organizare teritorială, dar şi din partea membrilor Comisiei pentru transporturi şi energie din cadrul Senatului României. După ce trei săptămâni la rând a fost inclus pe ordinea de zi a plenului Senatului, într-un final, pe 28 octombrie, proiectul legislativ a fost supus la vot. În pofida numelor care şi-au pus autografele pe proiect, deci se presupune că îl susţin, rezultatul votului a spus tot. Doar 76 de senatori au spus „prezent” în sală, iar proiectul legislativ a fost respins.

Chiulul, la rang de cinste în Senat 

Din păcate, din totalul celor şase senatori de Constanţa la şedinţa de plen din 28 octombrie au binevoit să participe doar doi – Christian Gigi Chiru ( independent) şi Marian Vasiliev (fost PPDD actual membru UNPR). Doar Chiru a susţinut prin votul său proiectul. Interesant este faptul că patru au chiulit – Mircea Banias (fost PC actual ALDE), Alexandru Mazăre şi Nicolae Moga de la PSD, precum şi iniţiatorul proiectului liberalul Puiu Haşotti. Altfel spus dacă iniţiatorul şi susţinătorii, în scris, nu s-au sinchisit să fie în plen pentru a vota, ce pretenţii mai putem avea de la ceilalţi.

Acum, proiectul a ajuns în Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Teoretic, aici avem mai mulţi susţinători alături de celălalt iniţiator, deputatul PNL Gheorghe Dragomir.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Magistrații și-au declinat competența într-unul dintre dosarele deschise de fostul senator liberal, Puiu Hașotti

15 Feb 2024 831

Fostul parlamentar PNL, Puiu Hașotti a deschis un nou proces împotriva Senatului României

18 Jul 2023 4872

Magistrații i-au redat pensia specială fostului senator PNL, Puiu Hașotti!

21 Mar 2023 1253

9 martie, data comemorării celor care s-au opus regimului comunist, îndurând chinuri inimaginabile

09 Mar 2023 1448

Magistrații de la Tribunalul Constanța îi redau pensia specială fostului senator PNL, Puiu Hașotti! Decizia nu este definitivă

11 Nov 2022 3272

Hașotti află luna viitoare dacă primește sau nu pensia specială

24 Oct 2022 1132

Au pătimit apărând credinţa şi demnitatea poporului român. 9 martie - Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989 (VIDEO)

09 Mar 2022 2299

ZIUA-n amiaza mare Puiu Hașotti - „Clasa politică a României s-a depreciat. Dezbaterea politică din parlament este o rușine“

19 Feb 2022 2739

ZIUA-n amiaza mare Puiu Hașotti. „Eu cred că au fost trei etape în PNL”

18 Feb 2022 1952

ZIUA-n amiaza mare Puiu Hașotti cel mai cunoscut politician liberal al Constanței

17 Feb 2022 3110

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Marele avocat Istrate Micescu, naşul de botez al istoricului Adrian V. Rădulescu. Aducere-aminte împreună cu senatorul Puiu Haşotti

12 Oct 2018 3581

Fostul senator Puiu Hașotti a demisionat din PNL

06 Sep 2017 2674

„Şoseaua lui Mazăre. Şi cum ea trebuie să moară!” Ce părere au constănţenii despre reînvierea proiectului şoselei de coastă

18 Jan 2017 3943

Septimiu Bourceanu este preşedintele interimar al organizaţiei PNL din Medgidia

25 Nov 2016 3970

justitiecurata.ro Veteranul Hașotti a dispărut de pe listele PNL Constanța. Iulian Iancu, „omul Gazprom”, deschide lista PSD la Senat

02 Nov 2016 3026