Pagube de cel putin 4 miliarde de lei

Dutu a promis sprijin financiar primarilor localitatilor afectate de inundatii

In urma inundatiilor, au intrat sub ape localitatile Tichilesti, Pietreni, Galbiori, Mircea Voda, Faclia, Razoarele, Silistea, Rasova, Faurei, Negureni si Baneasa * Valoarea pagubelor inregistrate se cifreaza, intr-o prima faza, la cel putin 4 miliarde de lei

Protectia Civila Constanta a prezentat, ieri, raportul preliminar al pagubelor inregistrate in noaptea de 1 august, cand precipitatiile abundente au inundat mai multe localitati din judetul Constanta. Astfel, au intrat sub ape comunele Tichilesti, Pietreni, Galbiori, Mircea Voda, Faclia, Razoarele, Silistea, Rasova, Faurei, Negureni si Baneasa. In localitatea Pietreni au fost afectate noua locuinte, plus anexe gospodaresti, gradini, zeci de pasari si animale fiind inecate. Pagubele inregistrate in comuna se ridica la aproximativ 450 milioane de lei. In Faurei au fost inundate cinci locuinte, iar la Negureni una. In zona Baneasa, un pod din cartierul Carpinis s-a surpat, lucrarile de reparatii ale acestuia fiind estimate la cel putin 250 milioane de lei. De asemenea, la Baneasa a fost distrus si un podet, a carui refacere va costa intre 50-100 milioane de lei. In localitatile Galbiori si Mircea Voda s-au inregistrat 18 case inundate si sase fantani colmatate. Persoanele afectate de inundatii au fost vaccinate antihepatita, tetanos si febra tifoida. In comuna Faclia, 26 de case au fost inundate, 22 de fantani colmatate si mai multe zeci de pasari si animale au murit inecate. Cea mai afectata localitate ramane, potrivit primelor rezultate oficiale, Rasova, unde 44 de case au fost grav inundate, zece distruse in proportie de 100%, 50 de anexe gospodaresti inundate grav. In Rasova, scoala si magazinele din comuna au fost inundate, stratul de apa din interior depasind 50 cm. De asemenea, podul de la intersectia DJ 223 a fost grav afectat, culeea stanga fiind smulsa de viitura. 115 animale si pasari au murit inecate, iar persoanele afectate de inundatii au fost vaccinate. S-au efectuat si examene bacteriologice la fata locului. In ceea ce priveste podul, factorii de raspundere din cadrul Comisiei de dezastre au precizat ca valoarea lucrarilor de refacere si consolidare ale acestuia vor ajunge la doua miliarde de lei. Si la Tichilesti au fost afectate de viituri noua locuinte, anexe gospodaresti, fantani, valoarea pagubelor depasind 600 milioane de lei. S-au inregistrat pagube si pe reteaua statiilor hidrotehnice amplasate pe cursuri de apa cu regim permanent sau nepermanent. Astfel, 9 statii hidrometrice pe reteaua Cheia - Casicea - Pantelimon - Saraiu au fost grav avariate, valoarea pagubelor apropiindu-se de 90 milioane de lei.

Intalnire la Consiliul Judetean

Presedintele Consiliului Judetean, Stelian Dutu, s-a intalnit, in cursul diminetii de ieri, cu primarii localitatilor Horia, Mircea Voda, Deleni si Rasova, grav afectate de inundatiile inregistrate in ultima perioada de timp. Scopul intalnirii a fost identificarea celor mai eficiente solutii de interventie pentru ajutorarea familiilor sinistrate. Conform prezentarilor facute de cei patru primari, situatia din localitatile respective este destul de grava. Ploile torentiale au provocat viituri extrem de puternice, soldate cu inundatii de case, anexe gospodaresti si terenuri agricole, ce au afectat un numar insemnat de familii. Presedintele Stelian Dutu i-a asigurat pe primarii localitatilor Horia, Mircea Voda, Deleni si Rasova de sprijinul ferm al Consiliului Judetean, care urmeaza a se intruni intr-un viitor cat mai apropiat pentru a aloca fondurile necesare. Sedinta Consiliului Judetean se va desfasura dupa ce o comisie tehnica va evalua pagubele produse in cele patru localitati.

Lipsa unui secretar general blocheaza activitatile Consiliului Judetean Constanta

O serie de proiecte de hotarari, inclusiv cea legata de alocarea de fonduri pentru acoperirea pagubelor generate de inundatii nu pot fi adoptate de Consiliul Judetean Constanta din cauza faptului ca ele trebuie sa aiba avizul de legalitate din partea secretarului general al institutiei. De la decesul secretarului general, survenit in urma cu circa o luna, nimeni nu s-a inghesuit sa ocupe functia. Stelian Dutu, presedintele Consiliului Judetean Constanta, spune ca o prevedere legala blocheaza accesul la postul respectiv, prin faptul ca impune o vechime de 17 ani ca jurist oricarui doritor. Salariul este destul de mare, in comparatie cu cel al altor functionari, dar insuficient in comparatie cu cel al juristilor din societatile comerciale sau cu castigurile avocatilor. Chiar si proiectele de reabilitare a zonelor afectate grav de inundatii vor fi nevoite sa astepte pana cand postul de secretar general va fi adjudecat. Prefectul judetului, Gheorghe Martin, a precizat ca va elabora un alt proiect de hotarare prin care va solicita alocarea de fonduri sau materiale de constructii pentru acoperirea pagubelor. Acest lucru va fi facut dupa ce echipele aflate in teritoriu vor oferi date oficiale definitive legate de pagubele inregistrate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR Infotrafic Circulație reluată pe centura București

25 Apr 2024 163

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 2A

25 Apr 2024 163

IGPR InfotraficTrafic întrerupt pe DN 2A

25 Apr 2024 195

Secţia pentru Judecători în Materie Disciplinară a rămas în pronunțare în cazul judecătoarei Popoviciu, de la Mangalia

24 Apr 2024 454

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 641

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 534

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 646

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 1

19 Apr 2024 393

Exclusiv! Ioana Ancuța Popoviciu, de la Mangalia, rămâne judecătoarea cazului de la 2 Mai! Cererea de abținere, respinsă (MINUTĂ)

19 Apr 2024 1312

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 263

Declarații cutremurătoare! Una dintre supraviețuitoarele tragediei de la 2 Mai povestește chinul prin care a trecut! (VIDEO)

18 Apr 2024 1192

Județul Constanța Familiile tinerilor uciși la 2 Mai au ajuns la locul accidentului (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 575

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 623

„Regret tragedia provocată!“ Vlad Matei Pascu rămâne în stare de arest preventiv! (MINUTĂ)

16 Apr 2024 754

Știri Constanța Incendiu în toiul nopții în stațiunea Mamaia! Panică în rândul a zeci de persoane, printre care și copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1959