Parlamentari din arcul puterii cu probleme de incompatibilitate sau conflict de interese. Deputatul USR Stelian Ion a cerut invalidarea mandatelor

Deputatul constănţean Stelian Ion, de la USR, a arătat în plenul Camerei Deputaţilor că legea Iordache este cu dedicaţie şi că aceasta încalcă atât Constituţia, cât şi recomandarea Comisiei Europene, formulată în noiembrie, în Raportul privind Mecanismul de Cooperare şi verificare, potrivit căreia Parlamentul trebuie să rezolve cu celeritate şi transparenţă cazurile celor cinci parlamentari.
 
Alături de colegii săi, parlamentarul a solicitat Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să ceară Comisiilor juridice, de disciplină şi imunităţi ale Parlamentului să constate că sunt cinci parlamentari ce deţin ilegal mandatele.
 
„Am cerut ieri conducerii Parlamentului să invalideze mandatele a cinci deputaţi şi senatori care le deţin ilegal pentru că au fost condamnaţi definitiv pentru incompatibilitate şi conflict de interese. PSD şi ALDE îi acoperă şi refuză să aplice legea care le interzice să exercite funcţia de parlamentar pentru trei ani. Mai grav, Florin Iordache şi PSD au forţat în plen votarea unei legi prin care şterg hotărâri definitive ale instanţelor de judecată, ca să-i scape. Este un abuz şi un precedent care face de ruşine Parlamentul. Liviu Dragnea şi Tăriceanu au adus astfel Parlamentul într-o situaţie gravă de ilegalitate şi neconstituţionalitate“, se arată în punctul de vedere formulat de deputaţii USR.
 
USR face referire la cazurile deputaţilor Matei Suciu, Ioan Sorin Roman, Cornel Cristian Resmeriţă, Ovidiu Cristian Dan - de la PSD şi Steluţa Cătăniciu - de la ALDE.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele României, Klaus Iohannis a promulgat Legile Justiției

15 Nov 2022 1227

ZIUA LIVE. Stelian Ion, despre legile siguranței naționale „Deteriorează grav democrația. Alegerile devin de formă”! (VIDEO)

10 Jun 2022 1484

ZIUA LIVE. USR „SRI vrea să obțină o putere similară cu Securitatea lui Ceaușescu"

09 Jun 2022 1560

ZIUA LIVE. Propunerile USR pentru pachetul legilor securității naționale

08 Jun 2022 1559

Editorial Raportul pe justiției 2020 și „inscripțiile dușmănoase“ din Constanța comunistă!

08 Nov 2021 3412

ZIUA LIVE. Rezoluțiile lui Stelian Ion. Ce vrea ministrul Justiției să rămână după mandatul său!

28 Jun 2021 2331

LIVE VIDEO. Stelian Ion, ministrul Justiției „Este foarte important să desființăm Secția Specială. Justiţia are nevoie de o haină nouă“

29 Mar 2021 1875

Stelian Ion (USR) - „Obiectivul mandatului meu este îmbunătățirea legilor justiției pentru a apăra cetățenii de abuzuri“

02 Dec 2019 1605

Președintele Klaus Iohannis ,,A mai rămas treaba cu Secţia specială de rezolvat şi o rezolvăm şi pe asta"

09 Oct 2019 1556

Comisia Europeană are în vedere noi contramăsuri împotriva României din cauza modificărilor aduse codurilor penale

30 Apr 2019 1389

Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei a dat raport favorabil modificărilor la Codul penal

16 Apr 2019 1695

Proteste în mai multe orașe față de ordonanța care modifică legile justiției. Sute de persoane au participat la manifestații

03 Mar 2019 1775

Protest în Piața Victoriei din București față de ordonanța care modifică Legile Justiției

03 Mar 2019 1712

Un nou protest la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, împotriva modificărilor din legile Justiției (galerie foto+video)

26 Feb 2019 2598

Protest cu banderole al procurorilor de la Parchetul General față de ordonanța prin care se modifică legile justiției

25 Feb 2019 1880