PDL asediatScandal Banias - Purcărea, la protest (galerie foto)

4_protest.jpgScandalul de ieri, iscat de protestatarii prezenţi în faţa organizaţiei judeţene a PDL Constanţa, a semănat mai mult cu o manifestaţie a unei părţi a simpatizanţilor PSD, decât una a unor oameni care de câteva luni trăiesc cu câteva sute de lei. Atitudinea liderilor de sindicat care au refuzat dialogul cu parlamentarii PDL care i-au invitat la discuţii a dus de râpă obiectivul pe care protestatarii l-au avut la momentul în care au decis să-şi strige disperarea în stradă.

Greva spontană declanşată joi de angajaţii din Primăria Constanţa şi din Consiliul Judeţean s-a continuat ieri, când numai o parte dintre aceştia s-au alăturat colegilor afiliaţi la sindicatele Cartel Alfa, BNS, CSDR, dar şi a celor de la DGASPC. Dacă joi, în faţa Prefecturii Constanţa, dar şi pe tot traseul până la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, şefii de la anumite direcţii din cadrul Primăriei, precum Ionel Pilat, Ramona Dospinescu, dar şi Marcela Frigioiu s-au alăturat colegilor lor protestând cot la cot alături de simpli angajaţi, ieri, niciun picior de şef nu s-a mai găsit în tagma angajaţilor. Nici purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Constanţa, Cristian Moldovanu, nu s-a mai aflat printre cei care au protestat cu vehemenţă, de această dată în faţa sediului PDL. 

Funcţionarii din Primărie s-au lăsat cu greu scoşi din instituţie

Salariaţii instituţiilor publice au început să se adune încă de dimineaţă în faţa Consiliului Judeţean, când li s-au alăturat şi o parte a angajaţilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, dar şi gardieni publici. Protestatarii s-au mutat timp de aproape două ore în faţa Primăriei, unde şi-au strigat colegii să iasă cu ei la protest. Dacă joi aceştia au ieşit în masă să se alăture protestului, ieri, abia unul câte unul ieşeau din instituţie, cei mai mulţi aproape de ora la care fuseseră anunţaţi că trebuie să plece spre sediul PDL de la Gară, pe care urmau să-l picheteze. În jurul orei 12.30, cei peste 200 de funcţionari au mărşăluit pe traseul Primărie - Prefectură - Consiliul Judeţean Constanţa - strada Traian - strada Mihai Viteazu - bulevardul Ferdinand - sediul PDL. Aici, protestatarii erau aşteptaţi de aproape o sută de sindicalişti afiliaţi la Cartel Alfa, BNS, CSDR. În jurul orei 13.00, convoiul de funcţionari publici a ajuns în faţa sediului PDL, unde erau prezente şi forţele de ordine care instalaseră deja o baieră în faţa filialei, având experienţa ultimei pichetări. 

Protestatar-surpriză: pesedistul Matei Brătianu

Interesant este faptul că printre cei aflaţi în faţa sediului PDL se afla şi deputatul PSD Matei Brătianu, a cărui apropiere de PDL din ultimele luni a ridicat câteva semne de întrebare. „Sunt aici în calitate dublă: de deputat de Constanţa şi de lider al Blocului Naţional Sindical“, a replicat imediat Brătianu la momentul în care a fost întrebat ce rost are prezenţa sa acolo. „Sunt aproximativ zece angajaţi ai sindicatului aici“, a mai adăugat Brătianu ca să fie convingător că prezenţa sa nu are tente politice.  

Chiar dacă la sediul partidului, senatorul PDL Mircea Banias, dar şi deputatul PDL Constantin Chirilă îi aşteptau în cazul în care o delegaţie ar fi avut un mesaj de transmis, într-un final, capii protestatarilor s-au supărat când au sesizat că parlamentarii au început să stea de vorbă mai întâi cu presa şi nu cu ei şi au ieşit din sediu fără a mai intra apoi la discuţii.

Banias către Purcărea: „E o dovadă de fariseism că nu protestează în faţa sediului ISJ “

„Nu pot să nu mă gândesc că există şi o tentă politică în această manifestare spontană. Noi nu am fost anunţaţi de acest protest, dar suntem dispuşi să primim o delegaţie a protestatarilor“, a precizat democrat liberalul Mircea Banias. Supăraţi că au stat mai întâi de vorbă cu mass-media, fiind lăsaţi pe planul doi, reprezentanţii protestatarilor le-au cerut parlamentarilor să iasă ei din sediu. „Noi nu putem să ieşim să stăm de vorbă cu 100 de oameni“, a susţinut Banias. Acesta a avut şi o remarcă specială faţă şefa Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar, Ioana Purcărea, căreia i-a transmis că ar fi bine să meargă să picheteze sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, acolo unde soţul său este membru în consiliul de administraţie: „Mi se pare o dovadă de fariseism că nu protestează în faţa sediului ISJ“. Supărată foc şi pară pe afirmaţia lui Banias, Purcărea a dat buzna în sediul PDL şi a încercat să-i impună senatorului Banias să iasă să stea de vorbă cu protestatarii aflaţi la câţiva metri distanţă. „Mie nu mi-e frică de nimeni. În plus, pe noi nimeni nu ne-a anunţat că veniţi aici, dar putem să stăm de vorbă“, a susţinut Banias. Manifestul protestatarilor s-a terminat aşa cum a început, fără niciun rezultat, pentru că aşa-zişii lideri de sindicat, din cauza orgoliilor, au refuzat dialogul, chiar dacă el ar fi fost, probabil, doar unul formal. 

În protest, dar plătiţi că muncesc

Teoretic, aşa cum ar fi normal, pentru orele în care angajaţii nu se află la muncă nu ar trebui să fie plătiţi. În realitate, se pare că lucrurile nu stau deloc aşa. Purtătorul de cuvânt al Sindicatului Liber al Funcţionarilor Publici din Primăria Constanţa, Antuanela Dancu, susţine că la protestul spontan nu au participat toţi angajaţii şi că după manifest toţi s-au întors la muncă. A ocolit însă răspunsul clar în ceea ce priveşte remunerarea acestora: „Nu este o zi liberă, a fost un miting spontan. Noi ne întoarcem la locul de muncă după protest“. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

William

17 Oct, 2010 23:40

Pai nu se duce pe la presedinte, nu de alta da este o luptatoare daca nu cucereste toate baricadele ii creste adrenalina si ea trebuie sa se exprime, ce conteaza rangul, ce senator, care presedinte. Rolul e rol si trebuie juca!!!! dar...spectatoriii ...dar manipulatoriii.. .Impresiii...,,Dau un regat pentru un cal' (de cursa sindicală)..Richard III, Pa , Willy S

Articole asemanatoare

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 155

Tratament pentru cancerul de sân, la cele mai înalte standarde, disponibil la Constanța

18 Apr 2024 630

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 564

ZIUA LIVE Politica faptelor vs. Constanța proiectelor!

09 Apr 2024 618

#citeșteDobrogea Colonelul Anton Barbieri, un comandant italian pentru flota statului român

19 Mar 2024 2550

Armonia Hospital Constanța Cursul Lamaze, esențial pentru viitoarele mămici

11 Mar 2024 601

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 3741

Ce oferă experiența la cazinouri online?

28 Feb 2024 440

Descoperă Noul Mitsubishi ASX la Exclusiv Auto Constanța. Discount Minim Garantat de 2.380 € și Ecotichet de 1.000 €

25 Jan 2024 638

Farul Constanța l-a transferat și pe Cristian Ganea (VIDEO)

15 Jan 2024 1119

Prima zi de Crăciun marcată într-un mod inedit la Constanța! Un bărbat a făcut baie în mare (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Dec 2023 2141

In memoriam Aida Abagief, soprana de renume internațional „adoptată” de Constanța

30 Oct 2023 1316

Vina de a fi fericit Din ce motive poate apărea

22 Oct 2023 742

Costinești Imagini unice de la epava navei „Evangelia“! Un vicecampion mondial, Cristian Tranulea, în „expediție“ (GALERIE FOTO)

16 Sep 2023 3659

ISU Dobrogea Constanța „Eduard, o vizită la «eroii lui, pompierii»” (GALERIE FOTO)

02 Aug 2023 1034