Pe final de mandat Senatorul Alexandru Mazăre, preocupat de abandonul şcolar

În acest mandat parlamentar nu a excelat în privinţa iniţiativelor legislative, a interpelărilor sau a întrebărilor formulate, dar a reuşit să atragă atenţia prin unele teme abordate. Vorbim despre senatorul PSD de Constanţa Alexandru Mazăre, care, la început de sesiune parlamentară şi la final de mandat parlamentar, revine în atenţia guvernanţilor. Mai precis, a ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Știinţifice, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, căruia i-a adresat o întrebare referitoare la o problemă importantă din acest domeniu: abandonul şcolar.
 
Din păcate, abandonul şcolar nu reprezintă o noutate, dar abia acum, când se apropie de finalul mandatului de parlamentar, Alexandru Mazăre încearcă să atragă atenţia ministerului de resort. Și asta în contextul în care, pentru a reduce fenomenul, este nevoie de implicarea mai multor ministere, factorii care determină copiii să renunţe la şcoală fiind multipli.
 
Aşadar, senatorul PSD de Constanţa a studiat datele recente oferite de Institutul Naţional de Statistică, ce relevă faptul că abandonul şcolar a atins cote alarmante. Concret, aproximativ 30% dintre copiii cu vârsta sub 18 ani abandonează şcoala, o cincime dintre ei rămânând cu cel mult opt clase. Senatorul Alexandru Mazăre subliniază în demersul său faptul că, „deşi fenomenul este cunoscut, măsurile întârzie să apară“ sau cele adoptate au fost „total ineficiente“.
 
Și dacă tot a ajuns la această concluzie, senatorul PSD i-a solicitat ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Știinţifice, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, să îi menţioneze, în scris, care sunt cauzele identificate şi „măsurile urgente ce se impun pentru remedierea acestei situaţii“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Familia Darie a băgat în insolvență Holland Development Group SA, beneficiară a unor terenuri din Dosarul Retrocedărilor! (MINUTĂ)

02 Oct 2023 2362

Alexandru Darie cere insolvența Holland Development Group SA! S-a fixat primul termen

10 Jun 2023 1858

Un an de la evenimentul care a îndoliat familia fostului primar, Radu Mazăre (FOTO+VIDEO)

13 May 2023 2251

Înalta Curte, decizie definitivă! S-a cerut revizuirea dosarului campusului social Henri Coandă, din Constanța

28 Jan 2023 2867

Frații Mazăre, cu cereri la Înalta Curte! Ce a decis Curtea Supremă

11 Oct 2022 1370

Dosarul campusului social Henri Coandă s-a putea rejudeca! Curtea Supremă a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de Alexandru Mazăre

26 Sep 2022 1261

Înalta Curte a stabilit când ar putea fi eliberați frații Alexandru și Radu Mazăre. Ce le-au spus cei doi judecătorilor

15 Sep 2022 2416

Finul fostului primar Radu Mazăre, George Alexandru Iorov, răspuns pozitiv de la APM Constanța pentru un bloc de 6 etaje

02 Sep 2022 1663

Decizii importante într-o companie în care asociați sunt fiica și ginerele lui Gheorghe Iorov, fost director în Portul Constanța

16 Aug 2022 3411

Dosarul campusului social Radu Mazăre, scăpat de proces. Fratele său, Alexandru, trei ani de detenție. Avem motivarea judecătorilor (DOCUMENT)

28 May 2022 2855

Lacrimi și durere Cei trei frați - Radu, Alexandru și Mihai Mazăre - și-au condus mama pe ultimul drum. Fostul primar, adus sub escortă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 May 2022 6718

UPDATE Gabriela Victoria Mazăre înmormântată în cimitirul din Mamaia Sat (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2022 7970

Ce s-a întâmplat la înmormântarea mamei lui Radu Mazăre. Poate fi un semn divin! (VIDEO)

16 May 2022 7152

LIVE Gabriela Victoria Mazăre condusă astăzi pe ultimul drum. Radu și Alexandru, aduși sub escortă la funeralii (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2022 5299

Răducu Mazăre, despre bunica pe care a iubit-o foarte mult "Ea a intrat în spital in ziua în care unchiul meu a primit condamnarea" (VIDEO)

16 May 2022 13533