Pedelisti peste noapte?! PDL Constanta ar fi inregimentat 60 de taximetristi

pdl_taxi.jpg Unii democrat-liberali acuză că organizaţia judeţeană face membri de partid în masă, pe ultima sută de metri înainte de alegeri # Patronul firmei de taximetre al cărui nume este pomenit în această poveste susţine că nu este membru de partid şi că nu ştie ce fac angajaţii săi

Nemulţumirile persistă în interiorul PDL Constanţa. Surse democrat-liberale acuză faptul că distribuţia carnetelor de partid în format nou se face direct de către organizaţia judeţeană a PDL, şi nu de către preşedinţii organizaţiilor secţiilor de votare sau ai filialelor din teritoriu.

Sursele noastre susţin că documentele care atestă calitatea de membru PDL au fost epuizate deja, fiind împărţite după bunul plac al celor de la organizaţia judeţeană. Aceleaşi surse au mai precizat, că în pragul alegerilor interne ce se vor organiza în perioada imediat următoare la nivelului PDL Constanţa, au loc înregimentări masive în partid. Mai exact, democrat-liberalii cu care am stat de vorbă au precizat că zilele trecute un număr de aproximativ 60 de taximetrişti din cadrul firmei Valentino & Doris ar fi completat adeziuni pentru a intra în posesia carnetelor de membru PDL şi, implicit, pentru a putea participa la alegerile interne.

Firma de taximetre Valentino & Doris aparţine afaceristului Valentin Daraban. Pentru a afla şi opinia sa referitoare la această informaţie, l-am contactat telefonic pe patronul societăţii.

Daraban: „N-am mai fost membru de partid de la PCR încoace"

Valentin Daraban a precizat că el nu este înregimentat politic, iar despre ceea ce fac angajaţii săi în afara orelor de muncă nu ştie mare lucru. „Eu nu sunt membru al niciunui partid politic. De la Partidul Comunist încoace nu am mai fost membru de partid, şi pe atunci, nu era oricine membru de partid. Eu am parcurs toate etapele, de la Şoimii Patriei, până la membru de partid. Dar acum, politica este ultimul lucru care mă preocupă", ne-a declarat Valentin Daraban.

Menţionăm că la nivel central s-a stabilit ca alegerile pentru organizaţiile secţiilor de votare să se desfăşoare în intervalul 27 aprilie - 23 mai, iar cele de la nivelul organizaţiilor locale, în perioada 24 mai - 13 iunie. Cu alte cuvinte, am intrat deja în graficul alegerilor. Precizăm că data alegerilor pentru preşedinţia organizaţiei judeţene nu s-a stabilit încă, deşi actualul preşedinte interimar al filialei, Mircea Banias, a avansat data de 3 iulie, ca fiind potrivită pentru desfăşurarea lor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobile de 14 etaje, un spital și mai multe locuințe. Iată ce vor să construiască niște investitori pe malul Lacului Siutghiol, Constanța

07 Feb 2024 5022

Judecătoria Constanța i-a validat mandatul Liberalul Florin Gavrilă revine luna aceasta în Consiliul Local Municipal

03 Dec 2023 988

A murit Anton Burcea, fost primar al comunei Adamclisi

23 Apr 2023 3319

Unul dintre cei mai vechi politicieni locali, Constantin Avătavului s-a stins, astăzi, din viață!

14 Feb 2023 2092

Modificări în firma fondată de un angajat al Consiliului Județean Constanța

29 Aug 2022 1738

Florin Vizan, numit la conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA

12 Aug 2022 5795

S-a stins din viață fostul parlamentar PNL, Mircea Iustian. Sâmbătă va fi depus la capela bisericii Sfântul Gheorghe din Constanța

22 Jul 2022 3015

Un fost consilier județean PDL, promovat în cadrul Serviciului Control al Consiliului Județean Constanța

19 Jul 2022 2296

Noul director de la Drumuri Naționale Constanța, PSD-istul Florin Vizan, decizie importantă într-una dintre firmele deținute (DOCUMENTE)

17 Jun 2022 4395

Avi Food INC SRL, firmă controlată de Adrian Gearâp, fost preşedinte al Administraţiei Fondului pentru Mediu, a intrat în insolvență

25 May 2022 1879

Ce se construiește Document pentru Iancu Stavrositu, soțul fostei deputate Maria Stavrositu. Ridică un bloc de 8 etaje în Mamaia

19 May 2021 4183

Povestea (neoficială) din dosarul Irinei Manole, din OJFIR Tulcea, arestată pentru luare de mită

06 Apr 2021 6356

A murit Dănuț Moisoiu, unul dintre cei mai longevivi consilieri locali

29 Jan 2021 3406

Directorul AFIR, liberalul Dorin Opreanu în cărți pentru postul de administrator public al județului Constanța

10 Oct 2020 6057

Paloma Petrescu și Rodica Șerbănescu, propuse de PSD cetățeni de onoare ai județului Constanța!

11 Feb 2020 2701