Petrică Munteanu „Zi, să mori matale, mă vezi deja în zeghe?!" (video+galerie foto)

petrica_-_conferinta_2.jpgAbsolvit definitiv de orice vină cu privire la presupuse fapte de corupţie, directorul din Primăria Constanţa, Petrică Munteanu, a preluat modelul superiorului său, edilul Radu Mazăre, de a-şi prezenta succesele obţinute în instanţă prin intermediul unei conferinţe de presă. Conferinţă prin intermediul căreia directorul din primărie a menţionat că, încă de când a fost chemat la audierile din dosarul cu pricina, procurorul de caz i-ar fi spus că, dacă ar avea ceva cunoştinţe despre eventuale fapte de corupţie comise de primarul Mazăre, atunci pedeapsa i-ar putea fi înjumătăţită. „Zi, să mori matale, mă vezi deja în zeghe?!", a fost reacţia lui Petrică Munteanu în cadrul conferinţei de presă cu privire la afirmaţiile procurorului anticorupţie amintite anterior. De altfel, acelaşi Munteanu a afirmat că ţinta în propriul dosar de corupţie ar fi fost, fără îndoială, Radu Mazăre.

Iar dacă tot a preluat modelul conferinţelor de presă pentru victoriile în instanţă, Petrică Munteanu l-a transformat pe Radu Mazăre în mentorul său în asemenea măsură încât a anunţat că intenţionează să dea în judecată Direcţia Naţională Anticorupţie, dar şi pe cel care i-a făcut plângere, dat fiind că nouă ani a fost suspectat de fapte de corupţie pe care nu le-a comis. Directorul din primărie şi-a exprimat de asemenea intenţia de a solicita daune pentru prejudiciul de imagine suferit. „După nouă ani de când a început povestea acestei istorii fermecate în care justiţia, cum este ea legată la ochi, permite tuturor reclamangiilor să te poarte prin toate instanţele cu ajutorul unor aliaţi cum este DNA-ul, s-a făcut dreptate", a decretat Petrică Munteanu la începutul conferinţei de presă. De menţionat că evenimentul a avut loc ca urmare a soluţiei de achitare în dosarul de corupţie al directorului din primărie şi a mai multor inspectori ai instituţiei, soluţie pronunţată în mod definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la finalul săptămânii trecute. „Nici nu s-a cerut, nici nu s-a dat mită, dar merge, se pare, când ai sprijinul DNA. Se vede chiar din plângerea făcută de afaceristul constănţean că a fost ajutat de cei de la DNA să o scrie", a afirmat Munteanu. În continuare, şeful din administraţia publică locală s-a plâns de felul în care acuzaţii din respectivul dosar au ajuns „din oameni normali, pe drumuri la Bucureşti, cu jandarmii la uşă la cinci dimineaţa". „Vă daţi seama în ce postură te pui în faţa vecinilor", a menţionat directorul. De asemenea, este de precizat că acesta a dezvăluit faptul că „din capul locului, când am fost pentru prima dată la audieri la DNA, procurorul mi-a zis că dacă avem cunoştinţe de vreun caz de corupţie în care să fie implicat primarul, se reduce pedeapsa la jumătate". „Zi, să mori matale, mă vezi deja în zeghe?!", s-a întrebat retoric Petrică Munteanu, completând că a părăsit sediul DNA imediat după aceea şi nu a mai revenit decât la prezentarea materialului de urmărire penală. „Eu nu-i iert (nr. pe Costică Bucur, cel care i-a făcut plângere şi pe cei de la DNA). Mă voi sfătui cu avocaţii şi vom vedea ce cale adoptăm în justiţie", a declarat acesta. De altfel, este de menţionat şi faptul că, exact ca la premiile Oscar, directorul din primărie le-a mulţumit public avocaţilor săi pentru treaba bună pe care au făcut-o în dosar şi i-au obţinut achitarea. „Nu a fost ca şi cum au prins cine ştie ce clan şi puseseră mâna pe locotenenţi şi trebuiau să prindă peştele cel mare, acesta fiind primarul Mazăre", a spus Marinela Marin, avocat în cauză.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Petrică MUNTEANU

27 Jun 2023 329

LICITAŢIE PUBLICĂ CU STRIGARE în vederea vânzării mai multor active Suprafețe de vie cu terenuri aferente şi bunuri mobile

01 Mar 2018 1458

Pe terenul cumpărat împreună cu Petrică Munteanu? Deputatul Radu Babuş are planuri de investiţie în staţiunea Mamaia

22 Apr 2016 3565

L-a speriat ANI? Averea şi interesele fostului consilier judeţean Petrică Munteanu (documente)

28 Jul 2015 3381

Consilierul Petrică Munteanu demisionează din CJC?

24 Jul 2015 2049

Petrică Munteanu, consilier județean PSD și director în Primăria Constanța, declarat incompatibil de ANI (documente)

04 Jun 2015 3409

Consilierul judeţean Petrică Munteanu, declarat incompatibil de ANI

03 Jun 2015 1992

Noile declaraţii de avere ale aleşilor din CJC Agoniseala lui Petrică Munteanu, consilierul plătit de Primăria Constanţa (documente)

26 Jul 2014 2893

Politicieni, sportivi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale Ei sunt constănţenii care îşi serbează ziua numelui de sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel

29 Jun 2014 5469