PLUS Constanţa, despre formarea Alianţei 2020 USR-PLUS

Grupul de Iniţiativă Judeţean al Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate - PLUS a organizat o întâlnire cu membrii şi simpatizanţii din judeţul Constanţa, la care au participat 120 de persoane.
 
În cadrul întâlnirii, reprezentanţii Grupului de Iniţiativă Judeţean, Romeo Stavăr şi Constantin Roşu, au prezentat statutul şi codul etic, documente programatice ale acestei formaţiuni politice, adoptate cu ocazia Convenţiei Naţionale care s-a desfăşurat la Bucureşti la sfârşitul lunii trecute.
 
Totodată, reprezentanţii PLUS Constanţa, Carmen Dumitrescu, Edward Nedelcu, Cristina Rizea, Sorin Andrei şi Dinu Efrim, au luat în discuţie structura de organizare a formaţiunii politice în plan local, precum şi modul în care va fi abordată campania electorală pentru alegerile europarlamentare.
 
Prezent la întâlnire, coordonatorul regional, Ovidiu Ţentea, a punctat faptul că este important ca populaţia să fie corect informată despre beneficiile fiecăruia ca cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, în comparaţie cu formaţiunile politice eurosceptice sau naţionaliste.
 
Cei prezenţi la reuniunea de ieri au salutat iniţiativa naţională de formare a Alianţei 2020 USR-PLUS şi au precizat că astfel s-a născut principala forţă de opoziţie din România.
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raportul complet al activității Curții de Apel Constanța, în 2023! Două posturi de judecător ar putea fi transferate la Curte (DOCUMENT)

25 Mar 2024 566

Prima întâlnire transnațională în cadrul proiectului Protecting Children in Sport Developing Safe and Inclusive Sport Organizations la Universitatea Ovidius Constanța

20 Mar 2024 452

Cumpărări directe Metasoft Plus SRL va furniza Primăriei Constanța servicii de întreținere și reparații de software (DOCUMENTE)

20 Mar 2024 368

Recurs în dosarul dintre Arhitectura Plus SRL,firma fondată de actualul arhitect șef al municipiului vs. primarul Constanței

14 Mar 2024 610

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța cumpără oxigen medical lichid. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

06 Mar 2024 609

Primăria Constanța a cumpărat bilete de avion de la agenția de turism administrată de colegul de partid al primarului Chițac (DOCUMENTE)

23 Feb 2024 3106

Atenție, șoferi! Trafic blocat în Constanța, la intersecția de la Dacia până la City Mall (FOTO)

22 Feb 2024 2689

Medicul Dan Mugurel Raica modifică spitalul privat din Eforie Sud, județul Constanța. Unitatea sanitară oferă servicii de recuperare medicală

22 Feb 2024 991

Nova Property Development SRL, răspuns pozitiv de la APM Constanța, pentru modificarea blocurilor de 10 și 8 etaje din Tomis Plus

20 Feb 2024 595

Eveniment despre impactul deșeurilor digitale asupra mediului înconjurător la Universitatea Ovidius din Constanța

07 Feb 2024 575

Firme Constanța Ce schimbări s-au operat în M`Arca Grand Investment SRL

07 Feb 2024 529

Voleibalistele de la CSM Constanța, înfrângere cu CS Dinamo București (GALERIE FOTO)

07 Feb 2024 693

Scoop Architecture SRL și Silver Serv Plus SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru amenajarea unei parcări

02 Feb 2024 906

Primer Stone SRL, ar putea intra în insolvență! Printre asociați, un consilier local USR-PLUS din județul Constanța

31 Jan 2024 720

Sucursala CF Constanța cumpără servicii de reparații, revizii tehnice și service pentru sistemele de detecție semnalizare a incendiilor. Cine sunt câștigătorii (DOCUMENT)

26 Jan 2024 807