PNL caută firmă pentru derularea unui sondaj de opinie privind candidatul la Primăria Constanţa

PNL Constanţa va derula, la finalul acestei luni, primul sondaj de opinie cu privire la posibilul candidat al partidului la Primăria municipiului Constanţa. Conform declaraţiilor deputatului Gheorghe Dragomir, copreşedintele PNL Constanţa, până la momentul actual, în acest sondaj vor fi incluse patru nume, „cu menţiunea că lista este încă deschisă“.

Este vorba despre Robert Boroianu, copreşedintele Organizaţiei Municipale a partidului, despre Ovidiu Cupşa, fost consilier în Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa, actual director al CERONAV, despre Iustin Fabian Roman, consilier în CLM Constanţa, şi despre europarlamentarul Ramona Mănescu, fost ministru al Transporturilor în timpul guvernării PDL-PSD.
Potrivit explicaţiilor lui Dragomir, sondajul va fi efectuat asupra a maximum 1.200 de subiecţi. Pentru moment însă, nu se cunoaşte institutul de sondare care va derula acest prim sondaj al PNL. „Trebuie să fie o firmă agreată de toţi colegii de partid“, a subliniat Gheorghe Dragomir, lider al liberalilor constănţeni.

Sondajul de la finalul acestei luni este primul derulat de PNL Constanţa în perspectiva alegerilor locale din 2016. Un al doilea sondaj va fi efectuat în luna septembrie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vergil Chițac - „Candidez pentru al doilea mandat de primar al Municipiului Constanța“

15 Mar 2024 1053

Florin Mitroi, candidat PNL la CJ Constanța! Iulia Iurea, actualul viceprimar, viitor candidat la primăria Valu lui Traian

15 Mar 2024 1407

Ce spune primarul Vergil Chițac despre o candidatură pentru un nou mandat la Primăria Municipiului Constanța

29 Feb 2024 1052

ZIUE LIVE Când va avea Constanța un candidat femeie la Primărie? Ce spune Septimiu Bourceanu? (VIDEO)

29 Feb 2024 521

Primăria Constanța a cumpărat bilete de avion de la agenția de turism administrată de colegul de partid al primarului Chițac (DOCUMENTE)

23 Feb 2024 3106

Bogdan Huțucă, președinte PNL Constanța despre o posibilă candidatură comună "Vergil Chițac este candidatul PNL la Primărie și suntem pregătiți pentru o competiție"!

06 Feb 2024 936

O cosmetizare a incompetenței Stelian Ion, președinte USR - „Constanța își păstrează titlul de orașul cu cele mai scumpe luminițe de Crăciun"!

06 Nov 2023 969

Primăria cheltuie 4 milioane de lei anual pentru întreținere Deputatul Stelian Ion- „Parcul Tăbăcărie e o pârloagă"!

29 Oct 2023 947

Pentru ce vor fi folosiți banii Cu cine a bătut palma Primăria Constanța pentru împrumutul de peste 51 de milioane de euro?

30 Aug 2023 2990

Ateș Casimceali, consilier local PNL la Primăria Constanța. Averea și interesele (DOCUMENTE)

29 Jun 2023 1808

Un politician de la Brăila, liber să ridice un bloc pe locul unde a funcționat Grădina de Vară a Teatrului din Mamaia (DOCUMENT)

25 Jun 2023 1789

Președintele PNL Însurăței din județul Brăila, vrea să ridice un bloc de apartamente pe locul fostei grădini a Teatrului de Vară din Mamaia (DOCUMENT)

29 May 2023 1614

Chițac cere USR să iasă de la guvernarea locală

30 Mar 2023 1499

info-sud-est.ro Viceprimarul PNL al Constanței refuză să spună de ce a semnat un contract de 35.000 de euro pentru asociația cumnatului și partenerului său de afaceri/Ionuț Rusu a ținut la sertar o solicitare ISE timp de 38 de zile

28 Mar 2023 1374

ZIUA LIVE Senatorul PNL Septimiu Bourceanu, despre decizia Feliciei Ovanesian de a părăsi Primăria Constanța (VIDEO)

24 Mar 2023 1650