PNL insistă pe ideea alegerii primarilor din două tururi

Cu mai puţin de şase luni înainte de desfăşurarea alegerilor locale, parlamentarii PNL de Constanţa Mihai Tararache şi Christian Gigi Chiru cer Guvernului Cioloş să emită o ordonanţă de urgenţă privind modificarea modalităţii de alegere a viitorilor primari. Pentru a-şi motiva cererea, deputatul Tararache a enumerat şi argumentele care stau la baza acestei solicitări.
 
În mai 2015, plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în cazul modificării Legii electorale, adopta cu 278 de voturi pentru, 22 împotrivă şi 14 abţineri proiectul de lege privind alegerile locale. Astfel, preşedinţii consiliilor judeţene vor fi aleşi indirect, prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă, iar primarii vor fi aleşi într-un singur tur. Încă de la acea vreme, social-democraţii au susţinut proiectul de lege, în timp ce liberalii au afirmat că au reţineri în privinţa modului alegerii primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene, ei pledând pentru revenirea la două tururi de scrutin.
 
Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a recunoscut că primarii PNL au cerut menţinerea alegerii lor într-un singur tur, însă PNL susţine două tururi, întrucât „trebuie legiferat în interesul comunităţilor locale şi pentru democraţie“. Propunerea nu a fost acceptată de plenul Camerei Deputaţilor, dar liberalii nu au renunţat. Ei au depus în Parlament un proiect de lege în acest sens, numai că majoritatea parlamentară aparţine PSD-ului, ceea ce face practic imposibilă adoptarea iniţiativei legislative a PNL. 
 
Motivarea  liberală
 
Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, deputatul PNL Mihai Tararache a declarat că se impune revenirea la alegerea primarilor în urma a două tururi de scrutin. „Această modalitate ar oferi şansa alegerii unor candidaţi cu mai multă reprezentativitate şi legitimitate. Ne propunem să ne batem pentru acest proiect şi sperăm să aducem alături de noi în acest demers şi alte partide parlamentare, dar şi societatea civilă“, a afirmat parlamentarul.

Liberalii constănţeni cer Guvernului Cioloş să emită o ordonanţă de urgenţă în acest sens, deoarece „reprezintă îndeplinirea unei revendicări legitime reclamate de opinia publică după plecarea Guvernului Ponta“. „A fost o greşeală când s-a adoptat“, susţin aceştia.
 
Tararache a enumerat argumentele pentru care PNL propune revenirea la două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. „O astfel de schimbare ar asigura legitimitate, reprezentativitate, competiţie, înnoirea clasei politice prin promovarea unor candidaţi noi, dezbatere, precum şi răspunderea la aşteptările opiniei publice. Românii îşi doresc să fie reprezentaţi corect, legitim, de oameni care într-adevăr pot să producă o schimbare“, a punctat deputatul liberal.
 
PNL insistă, PSD se opune
 

Liberalii sunt decişi să nu renunţe la acest proiect şi să „folosească toate mijloacele“ pentru ca acesta să se concretizeze la alegerile locale din vară. Deputatul Mihai Tararache susţine că interesul de partid nu trebuie să primeze în faţa unei democraţii reale şi politicienii ar trebui să gândească strategii pe termen mediu şi lung, chiar dacă, momentan, nu le sunt favorabile formaţiunilor pe care le reprezintă. „Alegerea primarului dintr-un singur tur dă şanse partidelor mari, PNL şi PSD, şi oferă o şansă în plus edililor în funcţie. Considerăm că putem pune procesul democratic şi interesul cetăţenilor mai presus de interesul partidului. Singurul oponent al proiectului este PSD, care vrea  să-şi conserve avantajele şi privilegiile şi care pune interesul de partid mai presus de interesul poporului“, este de părere deputatul PNL Mihai Tararache.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 291

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 396

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 376

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 720

ZIUA LIVE Florin Mitroi, despre proiectele și planurile pe care le are pentru județul Constanța!

21 Apr 2024 1334

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 535

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 564

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 913

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 1616

Proiectul de lege a ajuns la Camera Deputaților Radarele poziționate în mod vizibil, cu însemnele distinctive ale Poliției Rutiere!

18 Apr 2024 423

ZIUA LIVE Predare de ștafetă la Valu lui Traian! Iulia Iurea, despre proiectele pe care le-a gândit și pentru care a obținut finanțare!

17 Apr 2024 837

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2933

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu dezbătute cu cei doi candidați PNL

16 Apr 2024 538

Surse Cătălin Cîrstoiu depune săptămâna viitoare candidatura pentru funcţia de primar general al Capitalei

15 Apr 2024 559

Candidatul PSD-PNL pentru Primăria București, Cătălin Cîrstoiu, exclude o retragere a sa din cursa pentru fotoliul de primar

15 Apr 2024 479