PNL se face că îl ceartă, din nou, pe primarul Făgădău „Municipiul Constanţa, sub mandatul lui «Nu pot, nu vreau şi nu-mi asum!»“

Pentru primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, primii doi ani de mandat au stat sub deviza „Nu pot, nu vreau şi nu-mi asum“, susţin liberalii constănţeni.
 
„«Nu pot» a fost laitmotivul celor doi ani de mandat marca Decebal Făgădău, timp în care actualul primar nu a putut în mod real să organizeze eficient aparatul administrativ şi nu a dorit să întocmească un regulament clar şi concret pentru buna desfăşurare a şedinţelor de Consiliu Local Municipal. A fost nevoie de doi ani şi nenumărate solicitări din partea opoziţiei liberale ca şedinţele de Consiliu Local să funcţioneze după o procedură cât de cât clară“, afirmă coordonatorul politic al Organizaţiei Municipale Constanţa a Partidului Naţional Liberal, Septimiu Bourceanu.
 
Liberalii critică neputinţa şi lipsa de capacitate administrativă ale actualului primar, care se regăsesc în traiul constănţenilor, din momentul în care nu găsesc locuri de parcare în centrul Constanţei, pentru că acestea nu există, şi până ajung în Primărie pentru a solicita un document sau o autorizaţie şi realizează că sunt slabe şanse să fie ajutaţi sau ca problemele lor să fie rezolvate.
 
„«Nu vreau» este mesajul pe care primarul Făgădău îl transmite atunci când refuză cu îndârjire să comunice constănţenilor actul prin care a delegat şi a distribuit atribuţiile celor doi viceprimari, în speţă Dumitru Babu şi Costin Răsăuţeanu. Oare ce are de ascuns primarul Făgădău? De asemenea, «nu vreau», pentru Decebal Făgădău, este atunci când face curăţenie japoneză pe plaja Modern, dar insistă să nu vadă gradul de degradare al scărilor de acces şi insistă să nu dea curs solicitării liberalilor de a le repara, mai afirmă Bourceanu.
 
«Nu-mi asum» înseamnă pentru Decebal Făgădău că nu vrea să îşi asume contribuţia la decăderea urbanistică şi economică a Constanţei. Decebal Făgădău este foarte deranjat atunci când este tras la răspundere şi când i se cere să îşi asume vina. Şi asta în condiţiile în care este la conducerea municipiului de aproape un deceniu“, conchid liberalii.
 
E frumos în opoziţie când o faci din spatele unui calculator. Din păcate, în şedinţele de Consiliu Local Municipal, acolo unde PNL ar trebui să facă adevărata opoziţie, aleşii sunt inconsecvenţi, totuşi votează proiectele controversate ale edilului-şef. Prin urmare, ce să mai înţelegem din aceste puncte de vedere?!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 525

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 584

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 337

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 514

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 426

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 758

ZIUA LIVE Florin Mitroi, despre proiectele și planurile pe care le are pentru județul Constanța!

21 Apr 2024 1363

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 549

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 578

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 930

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 1635

Proiectul de lege a ajuns la Camera Deputaților Radarele poziționate în mod vizibil, cu însemnele distinctive ale Poliției Rutiere!

18 Apr 2024 426

ZIUA LIVE Predare de ștafetă la Valu lui Traian! Iulia Iurea, despre proiectele pe care le-a gândit și pentru care a obținut finanțare!

17 Apr 2024 851

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2953

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu dezbătute cu cei doi candidați PNL

16 Apr 2024 547