Pomul de iarna al CJC, din „ograda" lui Robert Penciu

Afaceristul spune că a reuşit să câştige licitaţiile de la CJC datorită preţurilor de import

Consiliul Judeţean Constanţa a cumpărat toate produsele pentru pomul de Crăciun de la aceeaşi firmă.

După ce în ediţiile anterioare arătam că SC Daroff SRL Constanţa a furnizat instituţiei judeţene dulciuri şi portocale, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice a fost publicată o nouă atribuire de contract. Este vorba despre contractul privind furnizarea de jucării. La procedura de achiziţie au participat două societăţi, însă oferta Daroff a fost cea câştigătoare. Valoarea estimată a contractului a fost de 397.320 lei fără TVA, preţul de atribuire fiind de 387.500 lei fără TVA.

Prin Hotărârea nr. 356 Consiliul Judeţean Constanţa, condus de Nicuşor Constantinescu, a decis alocarea unei sume pentru organizarea pomului de Crăciun pentru copiii din învăţământul preuniversitar din mediul rural, şi urban, unde se înregistrează un grad ridicat de sărăcie.

CJC a mai organizat încă două licitaţii, în vederea achiziţionării de fructe şi dulciuri pentru această acţiune. Ambele au fost câştigate tot de către SC Daroff SRL, o clientă veche din acest punct de vedere a Primăriei şi Consiliului Judeţean Constanţa. Pentru dulciurile furnizate CJC, Daroff a obţinut 354.090 lei fără TVA, fiind desemnată câştigătoare din doi ofertanţi prezenţi la licitaţie. Pentru fructe - portocale - firma a încasat de la CJC 296.336 lei fără TVA. Aşadar, firma a câştigat în total, din pomul de Crăciun pe 2009, peste 12 miliarde de lei cu tot cu TVA. Menţionăm că societatea a mai câştigat, pe 2 decembrie 2009, un contract similar de la Primăria Constanţa, pentru furnizare de jucării, în valoare de aproape trei miliarde lei vechi.

Daroff SRL îl are ca asociat majoritar pe Robert Penciu, alături de Ana Penciu, probabil soţia sa. Tot el este şi administratorul firmei. Robert Penciu este nimeni altul decât managerul Clubului Marina Surf Năvodari, fost campion naţional de yachting. La Marina Surf Club Năvodari s-a organizat, în 2007, „Cupa Primăverii Volvo", eveniment la care a fost parteneră şi Asociaţia Judeţeană de Yachting, al cărei preşedinte onorific este primarul municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre. Prin urmare, se poate spune că Mazăre şi Penciu au şi pasiuni comune.

Pentru a afla de la sursă cum o societate a reuşit să câştige trei contracte de anvergură, pe final de an, Robert Penciu ne-a declarat că societatea sa s-a clasat pe primul loc la licitaţii datorită faptului că are preţuri mici, de import, SC Daroff SRL fiind importator.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 511

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 502

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 517

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 726

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 548

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 654

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 711

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 519

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 578

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 555

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 774

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3404

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 14147

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 934

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 937