Prefectul Brailoiu demisioneaza

_mg_0073.jpg„Aşa cum îl cunosc eu pe prefect nu se poate pune problema să accepte postul de subprefect al judeţului", a opinat preşedintele filialei judeţene PSD Constanţa Radu Mazăre referitor la o posibilă „retrogradare" a lui Tit Liviu Brăiloiu.

_mg_0052.jpgChiar dacă a încercat să fie glumeţ cu presa prefăcându-se că nu ar fi ultima zi în care ocupă funcţia de prefect al judeţului Constanţa, Tit Liviu Brăiloiu a confirmat spusele lui Radu Mazăre...ba mai mult. Recent câştigător al concursului pentru ocuparea postului respectiv, Brăiloiu a ţinut să menţioneze că a fost numit prefect în slujba cetăţenilor judeţului, iar politica trebuia să unească, nu să dezbine. „Având în vedere evenimentele precipitate de la Bucureşti, iar eu sunt înalt funcţionar public, probabil, în cursul dimineţii de mâine (n.r. astăzi) sau astă seară (n.r aseară) voi decide de a-mi prezenta demisia", a declarat Tit Liviu Brăiloiu. El şi-a motivat gestul ca urmare a „foarte multe semnale şi presiuni de la nivel central în vederea fraudării alegerilor" pe care nu vrea, în calitate de prefect, să gireze „ acţiuni care se întreprind deja".

Demisia va fi înaintată primului ministru, urmând ca acesta să decidă. Brăiloiu nu a subliniat că prietenul său este legea şi nu o poate încălca, dar nu a dorit să spună din partea cui sunt presiunile şi nici ce dovezi are pentru a-şi susţine afirmaţiile referitoare la posibile acţiuni de fraudare a scrutinului prezidenţial care se au în vedere a se întreprinde. Totodată, reprezentantul Guvernului în teritoriu a explicat că nu poate accepta să fie subprefect sau inspector guvernamental deoarece a susţinut examen pentru funcţia de prefect. Însă, se pare că Brăiloiu nu este dispus decât temporar să se „retragă". „Vă spus că în decembrie (n.r. după alegerile prezidenţiale), sută la sută voi reveni pe funcţia de prefect", a concluzionat tăios şi ferm Tit Liviu Brăiloiu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

eu

04 Oct, 2009 11:46

a fost si va fi cel mai bun prefect pe care l.am avut in constanta si voi cei mizerabili care refulati pe ascuns stiti lucrul asta.mai asteptati putin si bucurati.va 45 de zile ca dupa aceea va scapa tara de nenorociti in frunte cu nenorocitul de basescu iar oamenii ca brailoiu isi vor ocupa locurile cuvenite.basescu pa

chiru

03 Oct, 2009 13:38

se pare ca voi nu cunoasteti acest om si ca a meritat si merita functia de prefect..dar dupa cum spuneam urla invidia in voi ca nu puteti fi si voi acolo..va multumesc

tit tit tit !!!!!!!!!!

02 Oct, 2009 20:57

se intoarce in Spania sa mai repare masini si sa-si creasca averea

cetatean

02 Oct, 2009 19:15

ce a facut asta ca prefect in afara de faptul ca a sustinuto pe "japita" de Neagu la sefia ITM?? Rusine sa-i fie si PSD-ul sa nu mai accepte sa aiba astfel de reprezentanti.

surmelis argentina pusa

02 Oct, 2009 09:39

"rusinica" esti o jigodie ! Iti trebuie botnita.

cetateanul

02 Oct, 2009 09:31

cum a ajuns Constanta sa aiba in fruntea ei toti perversii?

rusinica

02 Oct, 2009 02:06

e un nenorocit. bine ca scapa judetul de el. e josnic, mincinos plin de afaceri necurate, hot si bun de bagat dupa gratii. ce sa revii? unde??? du-te acolo unde ti-e locul, langa prietenii tai din iad, nenorocitule!

Articole asemanatoare

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 204

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 330

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 557

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 497

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 692

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 543

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 531

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 482

Prelungire de mandat pentru unul dintre administratorii din CA-ul Administrației Canalelor Navigabile Constanța

05 Mar 2024 433

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 725

În ședința de Consiliu Local se aprobă bugetul pentru 2024 Mandatele administratorilor de la Termocentrale Constanța au fost prelungite!

28 Feb 2024 586

Firme Constanța Adunare Generală a Asociaților și modificări în contextul decesului unui asociat la Lex Trans SRL

27 Feb 2024 564

Firme Constanța Acționarii Damen Shipyards Mangalia SA, convocați în adunare generală. Ordinea de zi a ședinței, completată la cererea Damen Holding BV

26 Feb 2024 915

Firme Constanța Acționarii Șantierului Naval 2 Mai SA Mangalia, convocați să decidă bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2024

24 Feb 2024 717

Firme Constanța Acționarii Brise Grains SA, convocați în AGA și AGEA, vor decide desfiinţarea punctului de lucru din Bucureşti, Gara Herăstrău

22 Feb 2024 585