Prefectul Brailoiu, inalt functionar public de nota 10

examen_prefect_online.jpgPrima serie de cursanţi ai programului derulat de Institutul Naţional de Administraţie (INA) de formare şi specializare pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici poate răsufla uşurată. 

Printre cursanţi s-au aflat alături de prefectul judeţului, Tit Liviu Brăiloiu, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, şi secretarul general al Ministerului Mediului, Virginia Ştefănică. Programul s-a derulat pe zece module de formare de interes ce a vizat dezvoltarea aptitudinilor şi competenţelor manageriale ale cursanţilor.

În perioada 13 - 15 iulie, cursanţii au susţinut evaluarea finală, care a constat într-un interviu pe baza proiectului de absolvire. Trioul constănţean Brăiloiu - Nemirschi - Ştefănică a fost programat la interviu în data de 13 iulie, la sala 105 a INA, în intervalul orar 15.00 - 16.00. Numai că prefectul Tit Liviu Brăiloiu ne-a menţionat că a susţinut interviul în data de 14 iulie. „A fost destul de dificil, iar examinatorii n-au fost deloc indulgenţi. Deşi mă aşteptam să fie mai flexibili, au fost rigizi şi chiar duri", ne-a declarat Brăiloiu. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a participat la toate cele zece module de pregătire,  întrucât „îmi place să fiu conştiincios", ceea ce i-a adus la „testarea finală" nota maximă. „După ce m-a ascultat, un profesor mi-a spus că sunt incompatibil cu Constanţa şi ar fi trebuit să activez în Bucureşti, dar eu i-am răspuns că prefer să fiu în oraşul meu, la Constanţa", ne-a mărturisit prefectul judeţului, Tit Liviu Brăiloiu, actual înalt funcţionar public cu acte în regulă... în scurt timp.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

laura

16 Jul, 2009 11:51

Nu are nevoie sa "pompeze".Este in gasca!Iar voi,constantenii,va duceti la vot si puneti stampiluta pe seful lui!Sa-l tineti sanatos,sa dansati samba,sa va taie pomii ca sa stati ca timpitii cu capetele in soare,sa va ia plajele ,iar voi constantenii sa va duceti ca cei din lumea a treia sa va uitati la cocalarii cu cefele groase si pitipoancele lor de la periferia Bucurestiului cum impart terenurile de pe malul marii.Sanatate !

GEORGE

16 Jul, 2009 09:44

S-o creada dl.Prefect pe asta cu nota 10!...Cati bani "a pompat"?"Aceasta "caciula" -de prefect- este prea mare pentru competentele sale.Sa-i pupa "picioarele" lui Mazare, seful lui de partid care, l-a instalat acolo de "paravan".Habar nu are, cu ce se mananca aceasta functie.Sa-i fie rusine ca,are si tupeul, sa ne dezinformeze/manipuleze, pe noi, constantenii.

Articole asemanatoare

CSM Constanța box Cu patru titluri continentale în palmares, „Amalia Niță are Europa la picioare!“

17 Apr 2024 574

Baschet CSM Constanța va juca pentru locurile 5-8, după trei înfrângeri cu CSM CSU Oradea (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 606

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 384

Baschet CSM Constanța a câștigat primul meci cu FCC UAV Arad din finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Apr 2024 704

CSM Constanța baschet Echipa Under-17, în Top 4 pe plan național. Ana Maria Carp - premiu special, Amira Bou-Chedid - în echipa ideală

15 Apr 2024 625

Baschet CSM Constanța începe finala Ligii Naționale. Primele două meciuri, pe litoral. Intrarea este liberă!

15 Apr 2024 481

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța va juca finala mică a campionatului (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 803

Calendar săptămânal CSM Constanța Handbaliștii, meci în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, cu CSU din Suceava. Sâmbătă, 13 aprilie 2024

13 Apr 2024 610

CSM Constanța box Amalia Niță, în finala Campionatului European. La un meci de al patrulea titlu continental!

12 Apr 2024 837

CSM Constanța luptă iar pentru titlu! Andrei Talpeș - „Prin forța grupului și prin «Team is everything», am ajuns în marea finală“

12 Apr 2024 781

O nouă performanță! Baschetbalistele de la CSM Constanța s-au calificat în finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO)

09 Apr 2024 695

IPJ Bistrița-NăsăudFinala Campionatului de tenis de masă al Ministerului Afacerilor Interne.

09 Apr 2024 253

Baschet. Marți, 9 aprilie 2024 CSM Constanța, meci acasă pentru calificarea în finala Ligii Naționale. Intrarea e liberă! (VIDEO)

09 Apr 2024 512

Calendar săptămânal CSM Constanța Cu un nou staff tehnic, rugbyștii debutează în Divizia Națională de Seniori 2024

05 Apr 2024 616

Farul Constanța Echipa Under-17 s-a calificat în finala Cupei Elitelor, după succesul categoric cu Csikszereda (GALERIE FOTO + VIDEO)

05 Apr 2024 705