Premieră în învățământul de la malul mării. Inspectoratul Școlar Județean are oficial în organigramă al treilea post de adjunct. PSD Constanța nu va face nicio nominalizare!

  • Inspectoratul Școlar Județean Constanța are oficial în organigramă cel de-al treilea post de inspector școlar general adjunct
  • Este o premieră pentru Constanța, care până acum a funcționat doar cu două funcții de inspector școlar ajunct și una de inspector general
  • Președintele PSD Constanța, Felix Stroe a precizat pentru ZIUA de Constanța că social-democrații nu vor face nicio nominalizare
  • La nivelul IȘJ mai există alte două posturi de inspector școlar adjunct


Inspectoratul Școlar Județean Constanța are oficial în organigramă cel de-al treilea post de inspector școlar general adjunct. Este o premieră pentru Constanța, care până acum a funcționat doar cu două funcții de inspector școlar ajunct și una de inspector general.

De altfel situația de la IȘJ Constanța este singulară în regiune.

Ordinul prin care a fost înființat a fost semnat de ministrul Educației, Sorin Câmpeanu.

După câteva zile în care s-au vehiculat mai multe propuneri pentru ocuparea acestui post, președintele PSD Constanța, Felix Stroe a precizat pentru ZIUA de Constanța că social-democrații nu vor face nicio nominalizare pentru că „nu noi am solicitat înființarea postului și nu este responsabilitatea unui partid politic să numească inspectori școlari”.

Săptămâna trecută, șeful IȘJ Constanța, prof Sorin Mihai declara că numirea celui de-al treilea inspector școlar general adjunct se va face prin ordin de ministru.

„Deocamdată postul este în organigramă. Printre atribuțiile postului s-ar putea regăsi coordonarea execuția bugetară, vom vedea la momentul potrivit”, mai spune Sorin Mihai.

Menționăm că la nivelul IȘJ mai există alte două posturi de inspector școlar adjunct. Unul este ocupat de Daniela Stan, inspector pe management iar cel de-al doilea este deținut de prof. Loredana Manolache care coordonează domeniul curriculum și inspecție școlară.

Constanța Altfel!

Ca o paranteză, Constanța este județul care beneficiază și de două funcții de subprefect. În 2012 s-a marcat această premieră, atunci când Radu Volcinschi (PSD) este completa echipa de conducere a instituţiei, alături de prefectul de la acea vreme Bogdan Huţucă şi subprefectul din partea minorităților, Aidun Curt Mola.

 
PRECIZĂRI:
           
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Citește și:

Cel de-al treilea post de inspector școlar general adjunct pasat între PSD și PNL Constanța

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lista deținuților politic exterminați la lucrările de la Canalul Dunăre - Marea Neagră! Studiu de caz - lagărele Medgidia și Poarta Albă (Foto+Video)

31 May 2023 567

UPDATE. Grevă în Învățământ Cum au decurs discuțiile dintre preşedintele României și sindicaliștii din Educație

30 May 2023 690

Lider AUR de la Constanța, afaceri eșuate cu americani

29 May 2023 1250

Lista deținuților politic exterminați la lucrările de la Canalul Dunăre - Marea Neagră! Studiu de caz - lagărul Columbia (FOTO)

27 May 2023 1436

Momente emoționante la Poarta Albă, la inaugurarea „Muzeului în aer liber”, închinat deținuților politic exterminați de regimul comunist (FOTO+VIDEO)

26 May 2023 781

ZIUA LIVE. Stelian Ion, deputat USR „Chițac este un primar neasumat și incompetent"(VIDEO)

26 May 2023 1096

LIVE Inaugurarea „Muzeului în aer liber” din incinta Memorialului Poarta Albă (GALERIE FOTO +VIDEO)

25 May 2023 895

Ion Caraion și viața scriitorului ajuns din deținut politic, informator al Securității

24 May 2023 705

„Muzeul în aer liber” din incinta Memorialului Poarta Albă, inaugurat (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 May 2023 751

Alegeri pentru preşedinţia USR Constanța. Deputatul Stelian Ion își depune candidatura

20 May 2023 1352

Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă „Rotativa guvernamentală, un moment-cheie al politicii post-decembriste"

18 May 2023 669

Când vor avea loc viitoarele alegeri pentru Parlamentul European

17 May 2023 613

Aquaserv SA Tulcea. Directorul general și Consiliul de Administrație, legături cu ITI Delta Dunării și PSD Tulcea

15 May 2023 795

Deputatul Bogdan Huţucă, președintele PNL Constanța a anunțat ,,Taxa de la Fetești va fi suspendată”

12 May 2023 830

A murit George Cuşa, fost deţinut politic, supravieţuitor al "experimentul Piteşti"

07 May 2023 1284