Președintele USR Constanța, Remus Negoi „De ce nu iau autoritățile măsuri concrete și predictibile pentru revigorarea turismului pe litoral?”


Pe 25 aprilie 2020, USR Constanța propunea autorităţilor - Consiliul Județean Constanța, Primăria Constanța, ABADL - măsuri etapizate, care trebuie luate pentru protejarea turiștilor și a operatorilor din turism (şi nu numai), cu alte cuvinte pentru relansarea turismului pe litoral.

“Pe lângă măsurile detaliate propuse hotelierilor, deținătorilor de spații de alimentație publică - restaurante, baruri, terase, deținătorilor de magazine / chioșcuri / tarabe, concesionarilor de plaje, am propus și măsuri generale: negocieri cu companiile aeriene pentru utilizarea aeroportului Mihail Kogălniceanu – în afara curselor charter (necesare cel puțin turiștilor, dar și navigatorilor / lucrătorilor care pleacă sau vin, pentru a degreva aeroportul Otopeni și a micșora interacțiunile umane) – Consiliul Județean Constanța și Ministerul Economiei; eliminarea taxei de promovare turistică pentru sezonul 2020, ce trebuie achitată de hotelierii de pe litoral – Consiliul Local Municipal Constanța; dotarea stațiunilor de pe litoral cu containere medicale, amenajate pentru testarea turiștilor – dotate cu scannere de temperatură, kit-uri testare Covid-19, prim ajutor – prin Consiliul Județean în colaborare cu Apele Române (ABADL) și Consiliile Locale de pe litoral.
Toate sunt deosebit de simple, însă trebuie să le iei din timp și să conlucrezi, ceea ce nu s-a întâmplat. Că nu există dialog între antreprenorii din turism și autorități, se știe. Că nu există conlucrare între autorități, iar se știe.

Poate, în ceasul al 12 – lea, se trezesc. Vom insista pe lângă toate autoritățile ce trebuie să ia măsuri”, trage un semnal de alarmă, președintele USR Constanța, Remus Negoi.
 

Propunerile USR Constanța de măsuri socio-economice pe termen scurt și mediu, la nivelul județului Constanța

 

ETAPA I - Măsuri implementabile de către autoritățile județene / locale – începând cu luna mai 2020:

a. Investiții în suplimentarea numărului de paturi ATI
b. Investiții în suplimentarea echipamentelor tip PCR (de testare) în toate spitalele și policlinicile din județ, până la un număr suficient de mare.
c. Relocare de procent mai mare din investiții în Spitalul Județean,
d. Negocieri cu companiile aeriene pentru utilizarea aeroportului Mihail Kogălniceanu – în afara curselor charter (necesare cel puțin turiștilor, dar și navigatorilor / lucrătorilor care pleacă sau vin, pentru a degreva aeroportul Otopeni și a micșora interacțiunile umane).
e. Eliminarea taxei de promovare turistică pentru sezonul 2020, ce trebuie achitată de hotelierii de pe litoral.
f. Înființarea unei Asociații Comunitare de către Consiliul Județean și majoritatea Consiliilor Locale interesate – pentru facilitarea interacțiunii micilor producători cu marile lanțuri de magazine.
g. Deschiderea unor centre / târguri regionale, altele decât cele existente (în municipii, orașe, comune mai mari), pentru comercializarea produselor agricole, fără achitarea de taxe pentru anul 2020 de către producători – sprijinirea producătorilor.
h. Reducerea cheltuielilor bugetare inutile sau mai puțin importante pe parcursul întregului an 2020.
i. Digitalizarea serviciilor din Consiliul Județean și din Consiliile Locale.

 

ETAPA a II a - Măsuri de relansare socio-culturală, la nivel local – regional, implementabile de către autoritățile județene / locale - începând cu luna iunie / iulie 2020:

a. Redeschiderea instituțiilor de cultură (teatre, muzee, săli de spectacole, etc.), cu respectarea regulilor minime de distanțare socială și de protecție.
b. Reluarea competițiilor cultural – sportive - cu respectarea regulilor minime de distanțare socială (înjumătățirea / mai puțin a locurilor ocupate de spectatori în interior și exterior) și de protecție (purtarea de măști și mănuși pentru spectatori, covoare dezinfectante la intrările în săli, dispensere de dezinfectanți la intrare în săli sau stadioane).
c. Dotarea stațiunilor de pe litoral cu containere medicale, amenajate pentru testarea turiștilor – dotate cu scannere de temperatură, kit-uri testare Covid-19, prim ajutor.

d. Menținerea măsurilor de igienizare și dezinfecție a tuturor spațiilor comune – locuri de joacă, locuri aglomerate, etc.
e. Anularea cheltuielilor din capitolul evenimente.
f. Anularea cheltuielilor pentru cursuri ale angajaților instituțiilor publice, ținute în alte localități decât cea de reședință a respectivei instituții.
g. Anularea cheltuielilor de protocol sau cel puțin înjumătățirea lor și redirecționarea către asigurarea de măști, soluții dezinfectante pentru instituțiile / spațiile publice.
h. Obligativitatea hotelierilor: de a impune personalului propriu obligativitatea purtării de măști și mănuși și de a dezinfecta permanent spațiile comune.
i. Obligativitatea tuturor deținătorilor de spații de alimentație publică - restaurante, baruri, terase:de a aranja mesele astfel încât să existe o distanțare de cel puțin 2 metri între ele, de a impune personalului propriu obligativitatea purtării de măști și mănuși, de a dezinfecta permanent spațiile.
j. Obligativitatea concesionarilor de plaje:de a distribui șezlongurile astfel încât să nu existe o apropiere mai mică de 2 metri între ele și să se asigure că distanțarea va fi respectată permanent, de a impune personalului propriu obligativitatea purtării de măști și mănuși, de a dota plajele (intrările și din loc în loc) cu dispensere de dezinfectanți și de a amenaja plajele cu cel puțin o sursă de spălat – duș, chiuvetă, țâșnitoare.



Citește și:

Plan pentru relansarea economică și socială pentru județul nostru, după ieșirea din starea de urgență, elaborat de USR Constanța



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE. Stelian Ion (ADU) „Tandemul pe care îl fac cu Bogdan Bola pentru Primărie înseamnă foarte mult. Și susținerea PMP-ului este importantă”! (VIDEO)

29 Mar 2024 121

ZIUA LIVE Președintele USR Constanța, Stelian Ion - „Și așa cum am gândit alianța, ea este formula cu care noi intenționăm să câștigăm primăria” (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 348

Stelian Ion despre Horia Constantinescu, contracandidatul său din partea PSD Constanța "Un comisar poate să devina un interlop, dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar" (VIDEO)

28 Mar 2024 613

LIVE VIDEO-TEXT Președintele USR Constanța, Stelian Ion, declarații de presă înaintea ședinței de Consiliu Local (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 699

ZIUA LIVE De ce vrea Stelian Ion să-și ia revanșa în 2024!

28 Mar 2024 547

LIVE Consiliul Local Municipal votează rectificarea bugetară și mai multe vânzări de terenuri (FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

28 Mar 2024 861

Gabriel Ciobanu, candidează la funcția de primar Partidul Național Liberal, filiala Constanța susține un pol electoral unit cu toate forțele de dreapta, pentru localitatea Agigea!

27 Mar 2024 931

Bogdan Bola îl susține pe Stelian Ion în cursa pentru Primăria Constanța „E nevoie de o schimbare, înfrățirea PNL și PSD este evidentă"!

20 Mar 2024 729

Oficial! Stelian Ion și Claudiu Iorga Palaz, candidații din partea Alianței Dreapta Unită pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța

20 Mar 2024 708

Alianța Dreptei Unite va fi pe buletinele de vot. Stelian Ion - „Încercarea PSD de a bloca Alianța Dreapta Unită a eșuat lamentabil”

19 Mar 2024 425

Președintele USR Constanța, Stelian Ion, merge mâine în cartierul Palazu Mare. Cetățenii au semnalat alunecări de teren!

18 Mar 2024 772

Începe evaluarea secretarului general al municipiului Constanța. Cine o va nota pe Fulvia Dinescu?

18 Mar 2024 715

LIVE VIDEO + TEXT Ședință în format fizic a Consiliului Local al municipiului Constanţa! Iată ce proiecte au fost adoptate (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

29 Feb 2024 1404

Deputatul USR Constanța, Stelian Ion “Procurorul șef Marius Voineag trebuie să plece din fruntea DNA!

28 Feb 2024 779

Când se vor pronunța magistrații în dosarul referendumului de demitere a primarului din Agigea ?

27 Feb 2024 742