Primăria Constanţa nu e interesată de închiderea magazinelor de vise Controalele Prefecturii la magazinele de vise continuă

controletnobotanice-control_2.jpgÎn ciuda faptului că autorităţile locale au dat o hotărâre de Consiliu Local prin care interzic funcţionarea magazinelor care comercializează etnobotanice, asta nu i-a împiedicat pe patronii acestor buticuri să-şi menţină afacerile deschise, cu atât mai mult cu cât comerţul cu astfel de produse este în floare. Ieri, aproape de ora prânzului, Instituţia Prefectului a demarat o nouă etapă a controlului la magazinele care vând astfel de produse, la majoritatea dintre acestea inspectorii fiind la a doua sau la a treia vizită. Astfel, din cele 15 firme care au fost luate la control ieri, fiecare dintre ele având mai multe puncte de lucru, trei erau în executare - SC WDD Wholesale Green, SC Special Trip SRL şi Slow Tech SRL -, ceea ce înseamnă că nu şi-au plătit amenzile, iar cinci erau închise. Restul de opt erau deschise. „O să mergem la ei atâta timp cât o să aducă banii la stat. Primăria Constanţa nu s-au implicat niciodată în acest demers de închidere a magazinelor. Niciun Corp de Control de la primărie nu le-a călcat pragul acestor magazine", a spus Palaz.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni pentru combaterea braconajului piscicol desfășurate de polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării“! Ce nereguli au fost constatate în județele Constanța și Tulcea

20 Apr 2024 409

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 357

IPJ BuzăuControale în trafic pe linie silvică efectuate de polițiștii Postului de poliţie Bisoca

09 Apr 2024 300

În Constanța ITM a aplicat angajatorilor amenzi de 455.000 lei! Vezi ce nereguli au găsit inspectorii

09 Apr 2024 406

Amenzi de zeci de mii de lei aplicate de polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării” în județul Tulcea

06 Apr 2024 481

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 713

Caz incredibil la Constanța! Un fals polițist făcea controale pe litoral și cerea bani pentru a nu da amenzi

03 Apr 2024 782

Amenzi în valoare de peste 45.000 de lei aplicate de ANPC pentru pui cu Salmonella. Ce au găsit comisarii la Penny și Metro

01 Apr 2024 664

IJJ Constanța Începând cu 01 aprilie 2024, noi modalități de verificare a documentelor de identitate

29 Mar 2024 911

Știri Constanța Controale ale inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța. Constatări

27 Mar 2024 506

Biroul pentru ImigrăriAu fost efectuate 138 de acțiuni, controale și verificări

26 Mar 2024 343

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 478

Controale la agenți economici din Constanța și Murfatlar!

21 Mar 2024 867

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 600

Amplă acțiune de control pe liniile CT BUS, în Constanța. Au fost aplicate amenzi (FOTO)

20 Mar 2024 911