Primăria trebuie să ia măcar în calcul propunerea a peste 2.000 de părinți Proiectul USR de modernizare, reabilitare și înființare a locurilor de joacă pentru Constanța (galerie foto + document)

USR filiala Constanța a vizitat și a analizat 65 de locuri de joacă din orașul Constanța. În urma analizei pe care au făcut-o, discutând și cu cei care locuiesc în vecinătatea locurilor de joacă din municipiu, situația apare dezastruoasă. Cel puțin asta au susținut reprezentanții USR Constanța, cu prilejul prezentării proiectului care vizează reabilitarea locurilor de joacă existente, dar și înființarea altora noi.
 
Cristiana Popescu, mamă, de profesie arhitect și cea care a lucrat împreună cu echipa USR Constanța la realizarea acestui proiect, susține că „un procent foarte mare din totalul locurilor de joacă reprezintă un pericol pentru copiii Constanței: au echipamente de joacă deteriorate, mobilier urban degradat, sol neîntreținut care ascunde obstacole periculoase. Sunt zone întinse unde nu există locuri de joacă pentru copii, spre exemplu în cartiere precum Palazu Mare, Palas, Casa de Cultură, Compozitori, Inel I, Viile Noi, ICIL, Tomis II, centru, etc. (vezi anexa nr. 3). Mai grav este că noul plan de reamenajare și modernizare a locurilor de joacă din Constanța nu rezolvă decât o mică parte din problema celor existente, nicidecum completarea acestora în locurile unde nu există. După declarațiile autorităților, în zona de sud a orașului se va moderniza un singur loc de joacă în 2017, care are o suprafață aproximativă de 100 mp. Din această zona sudică fac parte cartierele Viile noi, KM 4-5, Km 4, Km 5, Constanța Sud, Faleză Sud“.
 
Pentru că sunt pe punctul de a începe lucrările la o parte dintre locurile de joacă existente, USR Filiala Constanța propune Primăriei Constanța un plan strategic de dezvoltare, reamenajare și modernizare a locurilor de joacă din oraș în trei pași. Proiectul va fi depus mâine la sediul autorității locale, a precizat deputatul Cristian-Stelian Ion, președinte USR Constanța.
 
Primul pas, în opinia USR, ar fi identificarea unor amplasamente poziționate strategic, care să devină locuri de joacă de interes zonal și care să strângă copii din zone mai extinse decât cele din imediata apropiere. Aceste locuri de joacă trebuie să aibă o suprafață minimă de 1.000 mp și să cuprindă echipamente de joacă pentru toate categoriile de vârstă de la 0 la 12 ani, inclusiv pentru copiii cu dizabilități. Este prezentată această propunere în anexa nr. 4, unde au fost identificate 14 astfel de potențiale amplasamente la nivelul întregului oraș.
 
„Locurile de joacă din cartierul Faleza Nord - str. Dragoslavele, cartierul Tăbăcărie - „Țara Piticilor“, cartierul Inel II - Cora Brătianu, cartierul CET - parcul Viitorului, cartierul Palazu Mare - strada Năvodului depășesc această minimă suprafață propusă de noi. Locurile de joacă din cartierul Centru - Teatrul „Oleg Danovski“, cartierul Tomis II - parc, cartierul Gară - parc, cartierul Constanța Sud - Doraly au posibilitatea extinderii datorită amplasării lor în parcuri. Pentru celelalte locuri de joacă propuse spre extindere, aparent există teren liber în apropiere, urmând a fi verificată, evident, situația juridică a acestora“, apreciază aceștia.
 
În anexa nr. 5, în secțiunea „Documente“, puteți vizualiza o simulare a locului de joacă din cartierul Tomis Nord - biserică, realizată de autorii raportului.
 
Suprafața extinsă ajunge la 1.200 mp, iar costurile mobilării se ridică la aproximativ 45.000 de euro. Acest loc de joacă ar urma să cuprindă echipamente de joacă pentru vârste cuprinse între 0 și 12 ani, inclusiv pentru copiii cu dizabilități.
 
Pasul doi, în opinia USR, îl reprezintă refacerea, completarea, modernizarea tuturor locurilor de joacă existente, care și așa nu sunt suficiente și nu deservesc toate cartierele orașului. Majoritatea acestor locuri de joacă au suprafețe cuprinse între 100 și 300 mp, rar ajungând la 400-600 mp. Aceste locuri de joacă deservesc locuitorii din imediata vecinătate, fiind concepute pentru o frecvență zilnică.
 

O simulare pentru un astfel de loc de joacă, realizată de echipa USR, puteți vizualiza în secțiunea „Documente“, în anexa nr. 6. Este vorba despre un teren de joacă situat pe str. Libertății, în zona de locuințe colective, care are o suprafață aproximativă de 250 de metri pătrați. Costurile de echipare și mobilare a acestui loc de joacă au ajuns la 10.500 de euro.
 
Pasul trei constă, în opinia USR Constanța, în identificarea unor terenuri ce pot fi transformate în locuri de joacă, mai ales pentru zonele care nu sunt deservite corespunzător.

 
„Propunem ca absolut toate locurile de joacă care vor fi extinse, modernizate, refăcute, nou înființate să îndeplinească următoarele cerințe de siguranță:
Împrejmuirea. Înălțimea optimă a gardului de împrejmuire este între 0,8 și un metru, în primul rând pentru a evita accesul în spațiul de joacă al câinilor cu sau fără stăpân. Un loc de joacă pentru copii nu este toaletă pentru căței, prin urmare, ne dorim să se păstreze curățenia. În al doilea rând, este foarte important ca înălțimea gardului să ajungă la cel puțin 0,8 m, pentru a putea împiedica șederea copiilor pe gardul foarte îngust; aceasta reprezentând un risc de cădere în exteriorul locului de joacă. Dacă în exterior este beton/asfalt sau vreo bordură, situația devine mult mai periculoasă.
 
Accesul în locul de joacă. Continuitatea gardului are rol de siguranță, deoarece ne dorim locuri de joacă pentru toate categoriile de vârstă ale copiilor. Prin urmare, pentru a evita ieșirea necontrolată și intempestivă a copiilor de vârste mai mici din perimetrul spațiilor de joacă, gardul trebuie să fie continuu, să aibă porți de acces, iar intrarea/ieșirea să fie foarte bine poziționată. Referitor la acces - multe, foarte multe dintre locurile de joacă au acces direct către stradă, lucru total greșit. O astfel de eroare de proiect este impardonabilă și vădește lipsă de profesionalism. Comoditatea trebuie să cedeze în fața siguranței!“, mai susțin aceștia.
 
Acoperirea solului ar fi o altă necesitate. Conform normelor europene (SR EN 1177:2008), aplicabile inclusiv în România, suprafața solului se poate acoperi diferit în zonele de joacă, în funcție de înălțimea de cădere a fiecărui echipament în parte. „Betonul, asfaltul sau piatra pot fi folosite pentru a acoperi suprafețe de sol unde sunt echipamente de joacă ce au înălțime de cădere sub 60 de cm, solul natural poate fi folosit pentru echipamente de joacă cu înălțime de cădere sub 1 m, iar gazonul pentru echipamente de joacă cu înălțime de cădere sub 1,5 m. Pentru echipamente de joacă cu înălțimi de cădere mai mari se poate folosi scoarța de copac sau lemn mărunțit, nisip sau pietriș cu granulație controlată. În afară de celelalte dezavantaje ale acoperirii solului cu asfalt sau beton - lucru întâlnit des în locurile de joaca constănțene (spre ex., impermeabilizarea solului și încălzirea excesivă a acestuia în sezonul cald), se pune problema riscului de accidentare a copiilor, prin urmare, vă solicităm să limitați acoperirea solului cu aceste materiale doar în zonele în care ele nu reprezintă niciun risc.
 
Acoperirea solului din locurile de joacă cu nisip are un singur avantaj, și anume costul scăzut de realizare, după care utilizatorii rămân cu dezavantajele, deoarece necesită întreținere permanentă, iar cei care au sarcina de a întreține locurile de joacă nu o fac corespunzător.
 
Dezavantaje ar mai fi uzura prematură a echipamentelor de joacă, disconfort când bate vântul, se curăță greu, se creează denivelări în zonele intens utilizate. Și acoperirea solului cu dale cauciucate sau cauciuc turnat are avantaje și dezavantaje. În primul rând, necesită pregătirea solului (se aplică pe suprafețe de beton sau asfalt) și sunt impermeabile, iar noi nu ne dorim impermeabilizarea solului pe suprafețe mari. În plus, se încing foarte tare de la soare în sezonul de vară. Avantajele sunt importante, deoarece se reduce riscul de accidentare a copiilor și se pot curăța cu ușurință“, se arată în raportul echipei USR.
 
Varianta cea mai bună, în opinia acestora, este combinarea materialelor și dispunerea lor pe zone, în așa fel încât să evităm costurile inutile și combaterea dezavantajelor pe cât posibil. Aplicarea dalelor cauciucate pe suprafețe limitate și completarea cu teren natural/gazon între acestea reprezintă o soluție optimă de care ar trebui să țină cont Primăria la realizarea modernizărilor acestor locuri de joacă.
 
Supravegherea sau paza. Acesta este un aspect foarte important pentru păstrarea în bune condiții a locurilor de joacă, evitarea pe cât posibil a vandalizării acestora, inclusiv prin aplicarea de sancțiuni atunci când este cazul. „Propunem pentru supravegherea locurilor de joacă montarea unor camere video. În locurile de joacă ce depășesc suprafața de 1.000 mp, Primăria poate decide și angajarea paznicilor pentru o mai bună supraveghere“, mai scrie în raport.
 
Mobilarea locurilor de joacă este necesar să se facă cu echipamente și mobilier urban ce respectă standardele europene de siguranță și legislația în vigoare (vezi anexa 7) în secțiunea „Documente“.
USR Constanța spune că „este absolut necesar ca toate echipamentele de joacă și tot ce se află în interiorul locurilor de joacă să respecte aceste condiții pentru a ne ști copiii în siguranță. Este la fel de necesar ca, după realizarea locurilor de joacă, să existe o verificare periodică și efectivă a locurilor de joacă din punctul de vedere al siguranței și funcționalității“.
 
Umbrirea locurilor de joacă pentru sezonul de vară. Acest aspect este unul problematic în destule locuri de joacă constănțene, se semnalează în raport. „Primul exemplu ar fi locul de joacă din cartierul Centru Vechi - Portul Tomis, unde, în vară, este imposibil de vizitat cea mai mare parte din zi, deoarece nu există pic de umbră, iar echipamentele și solul se încing foarte tare. Soluția optimă pentru a rezolva această problemă este plantarea de copaci pe marginile locurilor de joacă. Acolo unde spațiul nu permite acest lucru, se pot amplasa copertine textile“.
 
Reparațiile și întreținerea periodică. Acestea sunt necesare deoarece utilizarea intensă va deteriora echipamentele în timp, iar solul are nevoie de întreținere permanentă. Repararea stricăciunilor în timp minim duce la evitarea altor pagube și la scăderea numărului de accidente. Igienizarea trebuie realizată în permanență cu cetățenii orașului pe această temă.
 
Afișajul. USR solicită afișarea următoarelor informații minimale la fiecare loc de joacă:
- afișarea vârstei recomandate pentru utilizatori la echipamentele de joacă pentru a evita accidentarea utilizatorilor sau deteriorarea echipamentelor de joacă;
- afișarea programul de liniște la locul de joacă deoarece multe dintre acestea sunt amplasate în imediata apropiere a locuințelor colective;
- obligativitatea păstrării curățeniei și a integrității echipamentelor de joacă, cu menționarea sancțiunilor contravenționale aplicabile în cazul încălcării acestor obligații;
- indicarea posibilității de a semnala eventualele probleme privind defecțiunile echipamentelor și încălcarea regulilor de utilizare a acestora la un număr de telefon unic.
 
Relocarea ghenelor de gunoi și a pubelelor ecologice din imediata vecinătate a locurilor de joacă. Un astfel de caz există în cartierul Far - aleea Portului Nou.
 
Locurile de joacă analizate de echipa USR Constanța au fost prezentate pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/locurijoacaconstanta/, acolo unde au aderat peste 2.000 de părinți. USR Constanța speră ca municipalitatea să țină cont de propunerea lor în proiectul de reabilitare a locurilor de joacă, să organizeze dezbateri publice pe această temă cu părinții, dar și cu cei care locuiesc în vecinătatea locurilor de joacă. Pe viitor, aceștia vor prezenta și alte proiecte care vizează siguranța cetățenilor municipiului Constanța.
 
Citește și:
 
Din categoria „ce întreabă părinții și ce răspunde Primăria“ Nu există un regulament de funcționare a locurilor de joacă! (document)
 
USR Constanța cere Poliției Locale să facă publice amenzile date pentru nerespectarea curățeniei la locurile de joacă (document)
 
USR Constanța nu slăbește municipalitatea O mămică cere Primăriei regulamentul spațiilor de joacă și documentațiile leagănelor (document)
 
Plângeri la Primăria Constanța, Poliția Locală și OPC pe tema locurilor de joacă ce pun în pericol integritatea fizică a micuților (galerie foto)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință CLM Constanța Este așteptată aprobarea devizului general actualizat pentru investiția care vizează amenajarea de noi locuri de joacă în municipiu (DOCUMENT)

24 Mar 2024 589

Licitații publice Primăria Constanța a atribuit două contracte în mai puțin de o lună pentru un SRL înființat anul trecut! Despre ce este vorba ? (DOCUMENT)

24 Mar 2024 622

Adolescenți surprinși în timp ce vandalizau un loc de joacă din Constanța! (FOTO)

12 Mar 2024 527

Știri Constanța Noi locuri noi de joacă moderne pentru copii din Constanța. Iată unde sunt situate

23 Feb 2024 1397

Știri Constanța Vor fi reabilitate alte zece locuri de joacă la Constanța!

12 Dec 2023 680

Știri Constanța Municipiul Constanța va mai avea încă 34 de locuri de joacă!

10 Nov 2023 796

Continuă programul de investiții la locurile de joacă din Cernavodă

03 Nov 2023 768

Primăria Constanța promite noi locuri de joacă pentru copii. Care ar fi zonele

04 Oct 2023 961

Constănțeanul supărat Incompetența și nepăsarea Primăriei Constanța devin tot mai apăsătoare și periculoase

17 Sep 2023 1217

Primăria Constanța Lucrări de reamenajare pentru 10 locuri de joacă în municipiu. Iată zonele vizate (FOTO)

13 Sep 2023 775

Licitații publice Agorapolis SRL a semnat un nou contract cu Primăria Constanța (DOCUMENT)

23 Aug 2023 1017

Constanța Patru noi locuri de joacă date în folosință! În ce zone sunt amplasate (GALERIE FOTO)

08 Aug 2023 1730

Vergil Chițac, anunț despre locurile de joacă din Constanța! Iată ce a transmis edilul (GALERIE FOTO)

25 Jul 2023 887

Primăria Constanța Locuri de joacă noi în municipiu. Iată unde sunt

14 Jun 2023 1444

Mai multe locuri de joacă din Constanța, reabilitate. În ce stadiu sunt lucrările și în ce zone sunt situate aceste spații (GALERIE FOTO)

04 May 2023 963