Proiect de lege privind anularea unor obligații fiscale iniţiat de deputatul Bogdan Huţucă

Preşedintele PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă a inițiat în Camera Deputaților, în calitate de vicepreședinte al Comisie de Buget-Finanțe, împreună cu președintele interimar al Partidului Național Liberal, Raluca Turcan, proiectul de lege privind anularea unor obligații fiscale, acesta fiind adoptat de Parlamentul României.

"Promovarea acestui act normativ a fost determinată de necesitatea îndreptării situațiilor apărute în practică în urma aplicării neunitare a legislației fiscale  referitoare la impozitarea veniturilor obținute de  persoanele  fizice din transferul proprietăților imobiliare. De-a lungul timpului, au fost numeroase cazuri în care organele fiscale nu au aplicat unitar legislația, și nici Comisia Centrală Fiscală din cadrul MFP nu a fost sesizată pentru a emite o soluție în acest sens, drept pentru care este necesar să fie luate măsuri legislative care să nu aducă prejudicii majore persoanelor fizice care au desfășurat operațiuni imobiliare" - a precizat Bogdan Huţucă. 

 
Prin urmare, veniturile din activitatea desfășurată de către dezvoltatorii imobiliari, persoane fizice, care au fost impozitate ca venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal ar fi trebuit încadrate de la bun început, la venituri din activități independente și impozitate corespunzător.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gabriel Ciobanu, candidează la funcția de primar Partidul Național Liberal, filiala Constanța susține un pol electoral unit cu toate forțele de dreapta, pentru localitatea Agigea!

27 Mar 2024 869

Deputatul Bogdan Huțucă „Din 31 martie, județul Constanța va fi poarta Schengen a României “

21 Mar 2024 728

Huțucă (PNL) „NATO construiește cea mai mare baza militară din Europa în județul Constanța!"

19 Mar 2024 680

UPDATE Trei primari PNL din județul Constanța, vizați de intoxicări din partea PSD Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 1246

Deputatul Bogdan Huțucă - „România, în aceste două zile, este inima politică a Europei“

06 Mar 2024 703

Congres PPE Bogdan Huțucă (PNL) - „Organizarea acestui eveniment în țara noastră reflectă importanța PNL în cadrul familiei politice europene"

03 Mar 2024 656

Președintele PNL Constanța Bogdan Huțucă despre primarii care au trecut la PSD „Oare de ce ar alege o navă precum Titanicul să primească la bord pasageri în plus?“

29 Feb 2024 869

Bogdan Huțucă (PNL), președintele comisiei de Buget din Camera Deputaților, consideră discuția despre cotă unică sau impozitare progresivă, inserată artificial pe agenda publică

28 Feb 2024 613

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța „Mergem pe cont propriu la locale. În BPN s-a votat comasarea și liste comune doar pentru europarlamentare!”

21 Feb 2024 967

LIVE VIDEO+TEXT Este oficial! Pro Romania Constanța a intrat în Partidul Național Liberal (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Feb 2024 1555

Deputatul Bogdan Huţucă, președintele PNL Constanța - „Drumul Expres „Alternativa Techirghiol", în linie dreaptă“

08 Feb 2024 957

Bogdan Huțucă, președinte PNL Constanța despre o posibilă candidatură comună "Vergil Chițac este candidatul PNL la Primărie și suntem pregătiți pentru o competiție"!

06 Feb 2024 934

Deputatul Bogdan Huțucă Un proiect marca PNL, de 140 de milioane de lei, va aduce turiștii mai aproape de Sudul Litoralului

25 Jan 2024 1112

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța „Unirea Principatelor Române ne arată un fapt esențial, anume că deciziile curajoase pot modela destinul unei națiuni unite”

24 Jan 2024 544

Deputatul Bogdan Huțucă „În 2024, PNL Constanța rămâne echilibrat. Continuăm accesarea de noi fonduri și implementarea proiectelor asumate"!

09 Jan 2024 736