Proiect legislativ pentru sport în… natură protejată Senatorul Moga îmbină utilul cu plăcutul

 

Pentru atragerea de turişti, precum şi pentru „o largă recunoaştere naţională şi internaţională“ a unor zone mirifice din ţară - arii naturale protejate, un grup de 27 de senatori PSD şi un singur membru UNPR, printre care şi constănţeanul Nicolae Moga, a iniţiat un proiect legislativ.
 
 
În curând, în atenţia senatorilor va ajunge un proiect legislativ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului. Demersul aparţine unui senator PSD de Sibiu şi are susţinerea mai multor colegi de partid, dar şi a unui progresist din Senatul României. Deocamdată, iniţiativa aşteaptă avizul Consiliului Legislativ şi un punct de vedere din partea Executivului, structuri care au primit deja documentul.
 
Esenţa acestui proiect legislativ vizează acordarea posibilităţii organizării de acţiuni de recreere, sportive sau turistice, cu „ajutorul“ autovehiculelor, motocicletelor, ATV-urilor sau mopedelor, în arii naturale protejate, cu acordul structurii de administrare sau al custodelui ariei.
 
Potrivit expunerii de motive, iniţiativa social-democrată a pornit de la faptul că numeroase manifestări sportive organizate de Federaţia Română de Motociclism de genul „off road“ au avut „o largă recunoaştere naţională şi internaţională“. Ca exemplu este dat raliul de hard-enduro de la Sibiu, care aduce, anual, participanţi din aproximativ 40 de ţări. Numai că organizarea unei competiţii sportive de acest gen presupune respectarea tuturor prevederilor legale referitoare la protecţia mediului şi obţinerea a nenumărate avize, acorduri şi autorizaţii - aviz de mediu, acord de mediu, aviz Natura 2000, autorizaţie de mediu, autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră etc. 

Schimbări legislative propuse

Iată de ce parlamentarii PSD care susţin acest proiect legislativ au ajuns la concluzia că se impune modificarea unor prevederi din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 52, alin. (2) al normativului menţionat anterior ar urma să permită circulaţia cu orice mijloc de transport nu doar în situaţii de urgenţă sau accidente de orice natură, ci şi „accesul cu autovehicule, motociclete, ATV-uri sau mopede, în vederea organizării de activităţi sportive sub egida federaţiilor de resort, recreere şi turism“.
 
Totodată, senatorii social-democraţi propun şi modificarea art. 96, alin. (1), punctul 21 din OUG nr. 195/2005, care ar urma să aibă următorul cuprins: „Obligaţia de a nu intra pe suprafaţa ariilor naturale protejate şi de a nu practica sporturi în afara drumurilor permise accesului public cu mijloace motorizate bazate pe folosirea combustibililor fosili, cu excepţia activităţilor sportive autorizate de structura de administrare a ariei naturale protejate sau de custode, după caz“.

Potenţiale beneficii şi pentru judeţul Constanţa?

Judeţul nostru se poate mândri cu un patrimoniu vast de arii naturale protejate sau care ar trebui protejate şi promovate corespunzător. Cu siguranţă, multe dintre ele nu sunt cunoscute românilor şi cu atât mai puţin străinilor. Zone precum Canaralele de la Hârşova, dealul Alah Bair din comuna Crucea, Fântâniţa - Murfatlar, Grindul Chituc, Grindul Lupilor de la Mihai Viteazu, pădurea Canaraua Fetei de la Băneasa, pădurea Dumbrăveni din localitatea cu acelaşi nume, pădurea Hagieni de la Albeşti, pădurea Celea Mare - Valea lui Ene (Hârşova), pădurea Cetate (Lipniţa), pădurea Bratca (Oltina), rezervaţia naturală Gura Dobrogei (Târguşor) sau Valu lui Traian ar putea reprezenta, pe viitor, locuri atractive pentru organizatorii unor competiţii sportive. În acest context, diverse zone din judeţ s-ar putea transforma în atracţii pentru iubitorii de natură şi de sport din ţară şi din străinătate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix „Pentru 2024, vreau ca un primar al PSD Constanța sa fie candidatul partidului pentru Consiliul Județean”! (GALERIE GOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 1556

Primăria Constanța a eliberat autorizație de construire pentru Tracon SRL - stație de betoane!

21 Nov 2023 913

Dosarul indemnizațiilor parlamentarilor pe masa magistraților de la Tribunalul Constanța. Când a fost stabilit termenul de judecată?

24 Sep 2023 947

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 iulie 2023

12 Jul 2023 1502

Dezbatere publică pentru extinderea depozitului ecologic deținut de Tracon SRL, la Ovidiu

24 Jun 2022 1667

Lacrimi și durere Cei trei frați - Radu, Alexandru și Mihai Mazăre - și-au condus mama pe ultimul drum. Fostul primar, adus sub escortă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 May 2022 6701

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 septembrie 2021

30 Sep 2021 1624

Ce se construiește Fimm Perfect House SRL a primit autorizația de construire pentru imobilul de patru etaje din Inel I

08 Apr 2021 2276

#alegerilocale2020 Felix Stroe (PSD) și-a depus candidatura pentru conducerea Consiliului Județean Constanța (galerie foto+video)

18 Aug 2020 4024

A fost inaugurată rețeaua de gaze naturale la Limanu (galerie foto)

14 Aug 2020 2850

Legea carantinei şi izolării a trecut de Parlament

16 Jul 2020 1990

Proiectul înființării Spitalului Regional Militar în Constanța, aprobat în Camera Deputaților. MApN îl va construi din fonduri europene și guvernamentale!

27 May 2020 3690

UPDATE Senatorul Nicolae Moga își prezintă raportul de activitate

24 Dec 2019 2268

Parlamentarii PSD au anunţat că partidul se va întări în opoziţie - „Ce nu ne omoară ne întăreşte!“

12 Oct 2019 2089

Moga Uitaţi de spitalul regional la Constanţa!

11 Oct 2019 2120