Proiect legislativ „rătăcit” Decontarea serviciilor medicale pentru fertilizarea în vitro „uitată” de deputați!? (galerie foto+document)



Încă de anul trecut un grup de parlamentari din Camera Deputaților au inițiat o propunere legislativă privind decontarea serviciilor medicale pentru fertilizarea în vitro și embriotransfer.

După dezbaterea proiectului respectiv în mai multe comisii de specialitate ale Senatului României, în plenul Camerei Superioare senatorii au respins propunerea.



De atunci, zace în sertarele comisiilor de specialitate din Camera Deputaților. Proiectul legislativ a fost trimis pentru raport la Comisia pentru sănătate și familie care ar fi trebuit să elaboreze documentul până în data de 17 decembrie 2015, însă pe site-ul Camerei Deputaților nici până în prezent nu a apare ca fiind depus. De asemenea, tot în luna decembrie, proiectul legislativ a ajuns și în atenția deputaților din Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, a celor din Comisia pentru buget, finanțe și bănci, precum și a parlamentarilor din Comisia juridică, de disciplină și imunități. 
Singurii care până la această dată s-au conformat și au emis un aviz au fost deputații Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale. Aceștia au votat în unanimitate pentru acordarea unui aviz favorabil propunerii legislative.

Totul se petrecea în decembrie 2015, iar de atunci proiectul legislativ a fost uitat în contextul în care numeroase familii își doresc cu ardoare un copil dar nu au posibilitatea financiară de a suporta procedurile medicale extrem de costisitoare.     

Ce propuneau inițiatorii

În expunerea de motive ce însoțește propunerea legislativă se menționează schimbările preconizate în urma aplicării normativului.  Astfel, se propune includerea serviciilor FIV/ET în categoria serviciilor decontate din Fondul național unic al asigurărilor sociale de sănătate, „garantând accesul tuturor pacienților care suferă de infertilitate să beneficieze de serviciile specifice acestei dizabilități”.  Având în vedere impactul financiar, inițiativa legislativă a introdus următoarele limitări în acordarea serviciilor specifice: un cuplu poate beneficia o dată de fertilizare decontată din Fondul asigurărilor sociale de sănătate; nu se acceptă decât fertilizarea în cuplu; nu se acceptă acordarea procedurilor de fertilizare în vitro pentru cuplurile în care membrii sunt de același sex și nici procedurile cu terți donatori sau cu mame surogat, iar procedurile gratuite se acordă doar cuplurilor care au șanse de reproducere evaluate din punct de vedere medical. De altfel, forma propusă de inițiatori poate fi vizualizată pe site-ul cotidianului nostru fiind atașată materialului, la secțiunea Documente. Cu prevederile propunerii legislative  membrii Consiliului Legislativ au fost de acord dând aviz favorabil, însă membrii Guvernului Ponta (n.r. la vremea depunerii proiectului guvernarea era asigurată de Cabinetul Ponta) nu a susținut propunerea legislativă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

44 de copii au venit pe lume la Constanța datorită programului INFANT! Câți bani primesc cei care accesează programul

29 Jan 2024 546

Ministerul Familiei Situația fondurilor alocate care să permită acordarea de vouchere destinate procedurilor de fertilizare

07 Jan 2024 577

Documentele pentru obținerea banilor pentru proceduri de fertilizare se vor putea încărca într-o platformă digitală dedicată

23 Jul 2023 1204

Proiectul „Infant“ derulat de Primăria Constanța. Pentru anul acesta, au fost bugetate fonduri pentru doar 30 de persoane (DOCUMENT)

23 Feb 2023 1299

25 de copii au venit pe lume la Constanța grație programului INFANT! Ce trebuie să știe cei care vor să se înscrie în program

26 Sep 2022 1321

30 de cereri depuse în programul Infant derulat de Primăria Constanța. Doar o parte dintre acestea au fost aprobate! (DOCUMENTE)

22 Sep 2022 1593

Gabriela Firea Vârsta femeilor care pot să acceseze programul de fertilizare în vitro a fost extinsă până la 45 de ani (VIDEO)

07 Sep 2022 1577

Cuplurile sau persoanele singure care vor să aibă copii vor putea primi până la 15.000 de lei în cadrul unui program de susținere a natalității

31 Jul 2022 13160

Mii de proceduri de fertilizare in vitro, gratuite în 2022

12 Apr 2022 1704

Proiectul pentru decontarea procedurilor de fertilizare in vitro inițiat de deputatul Cristina Rizea nu a trecut de circuitul parlamentar de la Senat

04 Apr 2022 2642

Tratamentul pentru procedurile de fertilitate a femeilor, decontat cu 4.500 euro. Alte două proiecte despre testarea genetică pentru cancerul de sân

13 Feb 2022 2145

Decontarea fertilizării in vitro va fi extinsă la nivel naţional. Ministrul Familiei a anunțat cine se poate înscrie în program

09 Feb 2022 2106

Cristina Rizea, proiect legislativ Procedurile de fertilizare in vitro ar putea să fie decontate de către stat

04 Feb 2022 2067

Primăria Constanța 21 de cupluri sau femei singure ce nu pot avea copii vor primi vouchere pentru fertilizare in vitro

23 Sep 2021 2363

Constanța Când încep înscrierile pentru programul INFANT și care sunt actele necesare

03 Aug 2021 2069