Propunere PSD cu gândul la finanţarea campaniei?! Senatorul Moga cere lămuriri



Trei senatori PSD, printre care şi constănţeanul Nicolae Moga, au înregistrat la Senat o propunere legislativă pentru modificarea art. 16 alin (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
 
Alineatul vizat să fie modificat prevede, la lit. e), că partidele politice nu pot închiria spaţiile aflate în patrimoniu decât în situaţii expres prevăzute de lege: pentru conferinţe sau acţiuni social-culturale şi pentru organizarea birourilor parlamentare.
 
Pornind de la prevederile stipulate în Legea nr. 334/2006, iniţiatorii propunerii legislative sunt de părere că „se impune eliminarea expresiei prevăzute de art. 16 alin (1) lit. e)“. Senatorii PSD vor eliminarea tipurilor de acţiuni pentru care spaţiile deţinute de partidele politice pot fi închiriate. Cu alte cuvinte, în spaţiile administrate de formaţiunile politice şi închiriate ar putea apărea un magazin, o sală de fitness, cabinete medicale sau… dacă vreun partid are în proprietate un spaţiu generos, ar putea să-l închirieze pentru nunţi, botezuri, majorate sau alte petreceri organizate cu diverse ocazii.

Moga aşteaptă clarificări

Aceste aspecte neclare le-a semnalat şi senatorul PSD de Constanţa Nicolae Moga. Contactat telefonic, acesta ne-a declarat că s-a retras din rândul iniţiatorilor propunerii legislative tocmai pentru că „forma iniţiatorului este mult prea generală“. „Sunt organizaţii judeţene, municipale de partid care sunt proprietare ale unor spaţii, imobile, şi altele care sunt doar chiriaşi. Toate aceste aspecte trebuie menţionate clar. I-am spus lui Şerban (n.r. senatorul PSD Nicolae Şerban, unul dintre iniţiatori). Acolo trebuie să se stipuleze concret că aceste spaţii aflate în proprietatea unor formaţiuni politice pot fi închiriate pentru amenajarea de birouri parlamentare, pentru derularea unor activităţi conexe, amenajarea unor biblioteci etc. Unde filialele au spaţii închiriate, nu le pot subînchiria. Totul trebuie scris astfel încât să nu permită interpretări sau să genereze situaţii ridicole. Dacă se fac aceste modificări, sunt de acord să revin alături de iniţiatori şi să susţin propunerea legislativă“, ne-a declarat senatorul PSD Nicolae Moga.
 
Proiectul legislativ a fost trimis pentru aviz şi un punct de vedere la Consiliul Legislativ, respectiv la Guvernul României. Camera Deputaţilor este forul decizional în acest caz.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix „Pentru 2024, vreau ca un primar al PSD Constanța sa fie candidatul partidului pentru Consiliul Județean”! (GALERIE GOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 1788

Primăria Constanța a eliberat autorizație de construire pentru Tracon SRL - stație de betoane!

21 Nov 2023 1055

Dosarul indemnizațiilor parlamentarilor pe masa magistraților de la Tribunalul Constanța. Când a fost stabilit termenul de judecată?

24 Sep 2023 981

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 iulie 2023

12 Jul 2023 1602

Dezbatere publică pentru extinderea depozitului ecologic deținut de Tracon SRL, la Ovidiu

24 Jun 2022 1723

Lacrimi și durere Cei trei frați - Radu, Alexandru și Mihai Mazăre - și-au condus mama pe ultimul drum. Fostul primar, adus sub escortă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 May 2022 6766

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 septembrie 2021

30 Sep 2021 1662

Ce se construiește Fimm Perfect House SRL a primit autorizația de construire pentru imobilul de patru etaje din Inel I

08 Apr 2021 2316

#alegerilocale2020 Felix Stroe (PSD) și-a depus candidatura pentru conducerea Consiliului Județean Constanța (galerie foto+video)

18 Aug 2020 4088

A fost inaugurată rețeaua de gaze naturale la Limanu (galerie foto)

14 Aug 2020 2885

Legea carantinei şi izolării a trecut de Parlament

16 Jul 2020 2013

Proiectul înființării Spitalului Regional Militar în Constanța, aprobat în Camera Deputaților. MApN îl va construi din fonduri europene și guvernamentale!

27 May 2020 3728

UPDATE Senatorul Nicolae Moga își prezintă raportul de activitate

24 Dec 2019 2296

Parlamentarii PSD au anunţat că partidul se va întări în opoziţie - „Ce nu ne omoară ne întăreşte!“

12 Oct 2019 2121

Moga Uitaţi de spitalul regional la Constanţa!

11 Oct 2019 2148