PRU, încotro? Liderii de filiale cer convocarea unui congres extraordinar

Multe voci susţin că PRU a dispărut de pe scena politică ca şi cum nu ar fi existat, aşa-zişii comunicatori ai partidului devenind doar comentatori pe tema scandalului unor dezvăluiri care nu au legătură nici cu doctrina, nici cu activitatea partidului. În această situaţie, se pune întrebarea: PRU, încotro?

Preşedinţii organizaţiilor judeţene ale Partidului România Unită (PRU) s-au reunit sâmbătă la sediul central şi au adoptat o moţiune ce reclamă organizarea în cel mai scurt timp a unei şedinţe a Biroului Permanent Naţional (BPN). În cadrul acestui BPN ar trebui să fie convocat un congres extraordinar care să stabilească linia partidului, care, după alegeri, a fost denaturată de anumiţi membri ai partidului importaţi mai ales din alte formaţiuni politice.
 
Situaţia de faţă a Partidului România Unită este cea a unei încremeniri în proiect, recunoaşte şi liderul local al formaţiunii, Dumitru Bădrăgan. „Trebuie să facem o analiză serioasă după rezultatul obţinut la alegerile parlamentare, trebuie convocat un congres şi adoptată o strategie şi o revenire la doctrina iniţială. Avem nevoie de obiective clare dacă vrem să continuăm acest proiect“, a precizat Bădrăgan.
 
Membri mai vechi ai partidului sunt de părere că una dintre erorile care au costat pierderea alegerilor a fost renunţarea la temele naţionaliste (apărarea valorilor majoritare, a drepturilor românilor din Transilvania, a identităţii culturale şi istorice româneşti, euroscepticismul, propunerile Coaliţiei pentru Familie, sprijinirea valorilor creştine şi a BOR, a mesajului justiţiar şi anti-corupţie) şi adoptarea unui parcurs public total contrar ideilor iniţiale, ceea ce a dus la confuzia alegătorilor şi a simpatizanţilor, la critici dure împotriva PRU, la pierderea identităţii doctrinare şi la impostura unui partid care îl are pe Vlad Țepeş ca simbol, dar propovăduieşte corupţia şi iertarea corupţilor.
 
Totodată, este reclamată lipsa de comunicare dintre decidenţi şi filiale. „Liderii judeţeni, precum şi aparatul central al PRU, au aflat de la televizor, pe toată durata campaniei, care sunt temele centrale de campanie, mesajele, direcţiile de acţiune, fără să fie consultaţi, puşi adeseori în situaţia ingrată de a justifica în emisiunile la care participau idei contrare bunului-simţ, contrare înseşi identităţii PRU, despre care nu fuseseră anunţaţi în prealabil şi privitor la adoptarea cărora nu fuseseră chestionaţi nici măcar formal“, se arată într-un comunicat de presă.
 
Liderii judeţeni ai partidului susţin şi faptul că „şi înainte, dar mai ales în perioada alegerilor, PRU nu a funcţionat ca un partid, ci ca o societate comercială, în care activitiştii simpli, dar şi persoanele cu funcţii de răspundere, au fost trataţi ca nişte angajaţi care trebuie să îndeplinească ordine al căror sens şi efect a fost revelat abia după alegeri“.
 
Totodată, şi amnistia penală a fost una dintre marile erori ale campaniei care a trecut, constituind punctul culminant al negării de sine a PRU. „Un partid care a depus în Parlament un proiect de lege al închisorii pe viaţă pentru corupţi a promovat în campanie iertarea corupţilor şi de pedeapsa penală, şi de recuperarea prejudiciilor. A fost ca şi cum Papa de la Roma ar predica Islamul!“, mai susţin preşedinţii filialelor PRU.
 
 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru marți, 17 ianuarie 2024. În plan financiar se întrezăresc schimbări benefice pentru una dintre zodii

17 Jan 2024 813

Licitații Constanța. Consiliul Județean a atribuit un contract de servicii producție publicitară. Printre câștigători e și firma unui fost președinte de partid (DOCUMENT)

22 Aug 2023 1117

IGPR InfotraficCirculație blocată pe DN 7

16 Feb 2023 546

Accident rutier pe DN7. Un autoturism a intrat într-un stâlp. Două victime

24 Jan 2020 2007

Ultimă oră! Sebastian Ghiță a anunțat că se retrage de pe lista pentru alegerile europarlamentare

27 Mar 2019 1704

Tânără din Costinești, dispărută de câteva zile de acasă. Rudele au cerut ajutorul polițiștilor

16 Oct 2018 2119

Consumul de prune are un efect garantat în cura de slăbire

17 Sep 2018 2574

Coaja prunelor conține unul dintre cei mai puternici antioxidanți din natură

27 Jun 2018 3014

PMP Limanu s-a „întărit“ cu oamenii lui Bădrăgan de la PRU. Este a doua „fuziune“ după Eforie, organizație în care taberele se luptă pentru putere

16 May 2018 2107

Organizația PRU Limanu, judeţul Constanţa, s-a alăturat echipei PMP din localitate

15 May 2018 2087

Scandal. O organizaţie PMP din judeţ vrea să meargă în audienţă la Traian Băsescu. Palaz le transmite - „Nu ne-am cumpărat partid la Eforie!“

30 Apr 2018 5888

PMP îşi umfla muşchii. Filiala PRU din Eforie l-a părăsit pe Bădrăgan în favoarea lui Palaz!

18 Mar 2018 3088

Ce donaţii au făcut către PRU Dumitru Bădrăgan şi Cristian Darie

05 May 2017 2957

Accident grav pe DN7. Ciocnire frontală între un autocar şi o maşină

06 Apr 2017 3087

Partidul Forța Națională și Partidul România Unită au decis unirea celor două formațiuni

06 Feb 2017 2325