Razboiul taxelor stradale ajunge la Consiliul Superior al Magistraturii

1189798744.jpg

Instanta a decis ca instituirea taxei de trama stradala in Constanta este legala, iar in Ovidiu ilegala, desi obiectul dosarului a fost similar

Prefectul Danut Culetu sesizeaza Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la diferentele decizionale ale instantei de judecata, care a analizat dosarul taxelor de trama stradala. Conducerea Prefecturii sustine ca, anul acesta, la nivelul judetului, au fost instituite in cinci localitati taxe de trama stradala: Constanta, Medgidia, Navodari, Ovidiu si Cernavoda. Prefectura a notificat toate hotararile Consiliilor Locale, iar autoritatile din Navodari si Cernavoda au revocat aplicarea taxei. Pentru Constanta, Medgidia si Ovidiu, reprezentantii guvernului in teritoriu au formulat actiuni in instanta. Procedurile care au avut ca obiectiv anularea actelor administrative adoptate de Consiliile Locale Constanta si Ovidiu au fost repartizate aceluiasi complet de judecata din Tribunalul Constanta - al carui presedinte a fost judecatorul Aurelia Lucia Pastila. Desi obiectul dosarului a fost acelasi, instanta a decis ca instituirea taxei de trama stradala in municipiul Constanta este legala, iar in cazul localitatii Ovidiu ilegala. Hotararea judecatoreasca prin care a fost anulata taxa pentru Ovidiu nu este irevocabila, iar, in contextul in care autoritatea locala va formula recurs impotriva acesteia, legalitatea actului administrativ va fi controlata si de Curtea de Apel Constanta. Discrepantele decizionale au determinat Prefectura sa sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii.

Solutii imprevizibile si la Medgidia

Reprezentantul Guvernului in teritoriu si-a exprimat surprinderea vizavi de modul arbitrar in care primarul Medgidiei, Dumitru Moinescu, priveste actiunea in instanta. Conducerea Prefecturii sustine ca asteapta pronuntarea instantei pentru o sentinta definitiva si irevocabila, mai ales ca solutiile pot fi imprevizibile. Institutia Prefectului Judetul Constanta asteapta pronuntarea instantei pentru o sentinta definitiva si irevocabila, tinand seama de faptul ca solutiile pot fi imprevizibile. "Atitudinea primarului Medgidiei cu privire la taxa de trama stradala este nedemna pentru un ales al cetatenilor. Institutia asteapta hotararea definitiva a sentintei pentru formularea unui punct de vedere in aceasta directie", a declarat Danut Culetu.

Scris de: {autor}Cristina RACOARE{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 433

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 609

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 683

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 477

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 549

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 537

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 724

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3374

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 13949

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 905

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 906

Baza sportivă de pe malul lacului Siutghiol, din Constanța, miza unui proces intentat de Clubul Sportiv Electrica Președinte Dumitru Frățilă face acuzații -„Nu ne putem desfășura activitatea!“

23 Mar 2024 1932

Scupra, primar Ovidiu „Nu mă interesează funcțiile în partid. (...) Florin Mitroi știe că se bazează pe sprijinul meu! "

17 Mar 2024 1307

UPDATE George Scupra a demisionat din funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali din organizația județeană a PNL Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 2806

UPDATE Trei primari PNL din județul Constanța, vizați de intoxicări din partea PSD Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 6819