Ședință la Guvernul României, programată miercuri. Ce proiecte sunt pe ordinea de zi

Miercuri, 31 iulie, vor fi dezbătute mai mult proiecte de acte normative și documente de politici publice în cadrul ședinței Guvernului României.
 
De menționat este că acestea pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor  din cadrul ședinței Guvernului României.
 
PROIECTE DE HOTĂRÂRI
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor necesare aferente proiectului de investiţii "Măsuri de îmbunătăţire a siguranţei traficului prin amenajarea trecerilor la nivel cu calea ferată"
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Varianta de ocolire a municipiului Zalău, etapa 2, între DN1F, km 79+625 - DJ 191C"
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea şi completarea, după caz, a descrierii tehnice a unor bunuri imobile aparţinând domeniului public al statului aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale ''Administraţia Porturilor Dunării Maritime''-S.A Galaţi, din Portul Galaţi, Portul Tulcea şi Portul Brăila prevăzute în anexa nr.16 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a executării lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE privind suplimentarea pe anul 2019 a sumei aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1230/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică ''Autostrada Timişoara Lugoj'', precum şi pentru modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr.1230/2010
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.76/2005 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Societăţii Institutul de Proiectări Chimice "IPROCHIM" S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Vama, judeţul Satu Mare
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Cristian, judeţul Sibiu
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Luncoiu de Jos, judeţul Hunedoara
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Hotarele, judeţul Giurgiu
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Valea Chioarului, judeţul Maramureş
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Poşaga, judeţul Alba
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Chiliile, judeţul Buzău
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Cămărzana, judeţul Satu Mare 
MEMORANDUMURI
  • MEMORANDUM cu tema: Estimările pentru anii 2019 şi 2020 cu privire la contribuţia UE din fondurile europene structurale şi de investiţii şi fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane
  • MEMORANDUM cu tema: Instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentru construcţia de rezidenţe pentru persoane vârstnice denumită Programul ''gROwthrezidenţe pentru vârstnici'' şi încadrarea acestei scheme de ajutor de minimis în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român 
PUNCTE DE VEDERE
  • PROIECTE DE PUNCTE DE VEDERE cu privire la 14 iniţiative legislative parlamentare

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 232

Guvernul a aprobat calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile din 9 iunie

22 Apr 2024 477

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 289

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 432

Guvernul României”Sănătatea sistemului medical, la intersecția proiectelor strategice ale României, în perioada 2024-2025”

09 Apr 2024 278

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 570

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 4 aprilie 2024

05 Apr 2024 345

Guvernul RomânieiProgramul activităților la Palatul Victoria

01 Apr 2024 324

Guvernul României20 de ani de la aderarea României la NATO

29 Mar 2024 271

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 724

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 1001

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 394

Guvernul României150 de locuri disponibile pentru ediția 2024 a Programului Oficial de Internship al Guvernului României

25 Mar 2024 394

Ora Pământului, marcată la Palatul Victoria. Luminile vor fi stinse în această seară, timp de o oră

23 Mar 2024 448

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 21 martie 2024

22 Mar 2024 364