Politic

Senatoarea USR, Ramona Dinu solicită Guvernului acte normative care să permită relansarea sectorului călătoriilor şi turismului

Senatoarea USR de Constanța, Ramona Dinu solicită Guvernului adoptarea unor acte normative care să permită relansarea, după pandemie, a sectorului călătoriilor şi turismului, asfel încât activitatea economică să poată fi reluată într-un mod adaptat nevoilor de distanţare socială ce se vor menţine sub diferite forme pentru orizonturi de timp mai lungi.

Dinu propune instituirea unor noi standarde de igienă şi sisteme de certificare a serviciilor de călătorie, transport, cazare şi închiriere autovehicule, a facilităţilor balneare și de tip SPA, a unităţilor de alimentaţie publică şi catering.
De asemenea, pentru plaje, senatoarea USR cere definirea unor noi criterii obligatorii pentru autorizarea sectoarelor/subsectoarelor de plajă în scopuri turistice, prin care să se ţină cont de actuala situaţie epidemiologică, precum şi de nevoia prevenirii unor noi epidemii. Este necesar ca noile criterii să fie în linia măsurilor de distanțare socială și să definească norme mai stricte de igienă în privinţa mobilierului (şezlong, scaun, masa, umbrelă) închiriat şi echipării sanitare a plajelor cu toalete şi duşuri publice, de pildă.
În privința agenţiilor de turism, senatoare USR propune ca acestea să informeze călătorii cu privire la măsurile de prevenire a infecţiilor pe parcursul călătoriei și pe perioada șederii la destinaţie, urmând ca pentru călătoriile internaţionale să fie perfectate angajamente publice la nivel bilateral sau multilateral între România și țările gazdă ale călătorilor. De asemenea, la nivelul destinaţiilor, ar putea fi înființate linii telefonice de tip TelVerde unde turiştii pot semnala încălcarea de către operatorii economici a măsurilor de prevenire şi control al îmbolnăvirilor, a standardelor de igienă şi normelor de distanţare socială.
Toate aceste măsuri ar putea fi reunite într-un Ghid de prevenire şi control al răspândirii infecţiilor pentru derularea afacerilor din sectorul călătoriilor şi turismului din România în condiţii de siguranţă pentru sănătatea publică.

Măsurile enumerate au în vedere doar aspectele legate de sănătatea publică. Relansarea propriu-zisă a afacerilor în sectorul călătoriilor şi turismului, după pandemia cu COVID-19, necesită stimulente de natură economică, pornind de la constatarea că acest sector este unul dintre cele mai grav afectate. Trebuie să avem inteligența și tenacitatea de a transforma, prin politici adecvate, această situație într-un avantaj de competitivitate spre a dobândi o mai bună poziţionare pe piaţa internaţională a serviciilor turistice, declară senatoarea USR Ramona Dinu.

Conform datelor furnizate de World Economic Forum în Raportul privind Competivitatea Sectorului de Călătorii şi Turism-2019, România se află pe locul 101 din 140 de ţări privind politicile publice de prioritizare a dezvoltării sectorului de călătorii şi turism, dar se situează pe locul 36 din 140 de ţări sub aspectul criteriului „Sănătate şi igienă”.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurori pensionați și generali înaintați în grad Decrete semnate azi de președintele României

29 Jun 2020 573

Colecția Dinu și Sevasta Vintilă, în continuare cu o situație incertă în instanță. Ce s-a decis la Curtea de Apel Galați

29 Jun 2020 256

Colecția Dinu și Sevasta Vintilă, în continuare cu o situație incertă în instanță. Ce s-a decis la Curtea de Apel Galați

27 Jun 2020 837

Declarație de avere – Cătălin Dinu, consilier la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța (document)

23 Jun 2020 862

Sesizări la Primărie, Garda de Mediu și ABADL USR Constanța trage un semnal de alarmă - “Aria Protejată Lacul Siutghiol, victimă a nepăsării, neregulilor și abuzurilor”!

06 Jun 2020 3535

Lupta pentru Colecția Dinu și Sevasta Vintilă. Lipsește expertiza. Cazul, în atenția vicepreședintelui Curții de Apel Galați

05 Jun 2020 977

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 02 iunie 2020

04 Jun 2020 725

Patrick Dinu, cel mai medaliat sportiv de la Atena Sport Club Constanța „M-am îndrăgostit de înot de la primul antrenament“

03 Jun 2020 2524

Procesul privind Colecția Dinu și Sevasta Vintilă, repus pe rol. Ce se va discuta la următorul termen

29 May 2020 1259

Regal de muzică românească oferit de Casa Artelor „Dinu Lipatti” Universitarul constănțean Andreea Bratu va interpreta Sonatina de Dinu Lipatti pentru mâna stângă

24 May 2020 1816

Pentru degrevarea aglomerației de pe Otopeni, USR Constanța propune ca o parte din zboruri să fie preluate de aeroportul de la Mihail Kogălniceanu

12 May 2020 2804

Amintirile lui Cornel Dinu și Ion Constantinescu Cum s-a încoronat România la Constanța campioană europeană universitară (galerie foto)

12 May 2020 3180

Ce au decis judecătorii gălățeni în procesul pentru Colecția Dinu și Sevasta Vintilă, din Topalu

07 May 2020 472

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 aprilie 2020

21 Apr 2020 633

Echipă managerială din MApN a preluat conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiul Suceava

03 Apr 2020 587