Senatorul ALDE Ion Popa, despre preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene

Începând cu 1 ianuarie, ţara noastră a preluat preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, pe care o va deţine până pe 30 iunie 2019. Teoretic, România îşi începe acum cel mai important rol la nivel european din 2007 încoace, deoarece Consiliul Uniunii Europene reprezintă guvernele statelor membre ale UE, iar miniştrii români vor conduce discuţiile şi negocierile pentru adoptarea legislaţiei comunitare, vor coordona politicile europene, se vor ocupa de problemele de securitate şi de cele economice. Practic, rămâne de văzut cum ne vom descurca.
 
„Inaugurarea preşedinţiei române va fi marcată, la 10 ianuarie, şi de un concert la Ateneul Român, iar primul eveniment al preşedinţiei române este vizita preşedintelui CE, Jean-Claude Juncker, şi a Colegiului Comisarilor, în perioada 10-11 ianuarie, la Bucureşti, iar în 30 ianuarie va avea loc reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre.
 
Iată că, pentru o jumătate de an, România se va afla în centrul procesului decizional european, având un rol important în facilitarea procesului de reflecţie asupra modului de dezvoltare şi consolidare a proiectului european, a procesului de negociere pentru dezvoltarea acquis-ului comunitar şi, implicit, pentru ranforsarea cooperării statelor membre ale Uniunii”, susţine preşedintele interimar al ALDE Constanţa, senatorul Ion Popa.
 
În acest context, reprezentantul Partidului Alianţa Liberalilor si Democraţilor Constanţa consideră că „exercitarea preşedinţiei Consiliului UE reprezintă pentru România o oportunitate de a-şi reafirma angajamentul european şi de a contribui în mod direct la evoluţia Uniunii. Vizibilitatea pe plan extern poate fi folosită într-o manieră eficientă pentru o promovare economică, comercială sau investiţională, turistică şi culturală. Eforturile care se desfăşoară la nivel naţional în vederea exercitării unei preşedinţii a Consiliului European produc efecte pe termen lung prin contactele la cel mai înalt nivel pe care le oferă leadershipul politic naţional, prin consolidarea pe termen lung a administraţiei publice şi prin vizibilitatea pe care o oferă ţării”.
 
Preşedintele Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor Constanţa, senatorul Ion Popa, mai spune că „România trebuie să demonstreze o puternică viziune politică cu privire la modul de consolidare a Uniunii Europene şi, implicit, cu privire la maniera de avansare a proiectului european. Este necesar să aibă şi o solidă capacitate administrativă, capabilă să integreze volumul foarte mare de informaţii şi poziţii. Toate acestea vor contribui la definirea României în calitate de stat membru al Uniunii, capabil să fie un actor activ în identificarea soluţiilor politice şi tehnice de care construcţia europeană are nevoie, în special în această perioadă caracterizată de multiple provocări”.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 529

„Take, Ianke și Cadîr”, fermecătoarea poveste despre toleranță și prietenie se joacă la Teatrul Jean Bart din Tulcea

07 Feb 2024 800

Ministerul Apărării Naționale bagă în reparații vedeta maritimă de scafandri Saturn 286 (DOCUMENT)

07 Sep 2023 698

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 august 2023

24 Aug 2023 1299

Eficiența și inovația - cele mai importante caracteristici pentru electrocasnicele din bucătărie

21 Aug 2023 921

Înțelegerea revoluției jocurilor online

26 Jul 2023 813

Licitații Constanța ANR cumpără servicii pentru medicina muncii de la Medical Cermed SRL (DOCUMENT)

26 Jun 2023 1112

Se cere tragerea la răspundere pentru intrarea în faliment a companiei RADET Constanța! S-a fixat ziua pronunțării

12 Jun 2023 2010

Navirex SRL din Constanța reface capacitatea de luptă a vedetei maritime de scafandri „Saturn“ (DOCUMENT)

23 May 2023 1279

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 mai 2023

17 May 2023 1635

General și scriitor originar din Constanța. 110 ani de la nașterea lui Ion Eremia

05 May 2023 1176

Ministerul Apărării Naționale reface capacitatea de luptă a vedetei Venus 287 (DOCUMENT)

18 Mar 2023 1780

Dorian Popa și-a achiziționat un bolid de lux. Prețul incredibil plătit de constănțean! (VIDEO)

19 Jan 2023 3504

Actorul tulcean, Ion Focșa deceda în urmă cu 11 ani

11 Jan 2023 1231

Mandate prelungite pentru administratorii Termoficare Constanța SRL

07 Sep 2022 1367