Senatorul Chiru, la un an de la preluarea mandatului „După 13 ani de monopol administrativ PSD, simbolul Constanţei este sărăcia”

Senatorul constănţean Gigi Chiru dă publicităţii informaţii privind activitatea sa în primul an de mandat în Parlamentul României. Potrivit unui comunicat de presă, democrat-liberalul este printre iniţiatorii a nouă propuneri legislative, dintre acestea făcând parte şi cea privind instituirea zilei de 14 noiembrie ca Ziua Revenirii Dobrogei la România. „Este un proiect drag sufletului meu, la care am lucrat cu dăruire şi cu convingerea că Dobrogea merită o zi a ei, merită să-i fie recunoscută importanţa. M-am bucurat că toţi parlamentarii de Constanţa au răspuns pozitiv chemării mele de a iniţia această lege”, a declarat senatorul PDL Gigi Chiru.

Senatorul Colegiului 4 menţionează că a semnat, în primul an de mandat, nouă declaraţii politice, nouă întrebări, 13 interpelări şi că a luat cuvântul în plen de 23 de ori. „Am satisfacţia că temele importante pentru Constanţa pe care le-am adus în atenţia Parlamentului şi a constănţenilor au ajuns sub lupa opiniei publice. Vorbesc despre subiecte precum nava Flaminia, Portul Constanţa, pavilionul românesc, gazele de şist, Cazinoul Constanţa, regionalizarea, litoralul românesc, infrastructura judeţului, preţul gigacaloriei la Constanţa, podul de la Agigea sau contractul pentru prelungirea digului de larg”, precizează Chiru. În opinia senatorului, „datoria noastră este să luptăm cu toate forţele pentru a încheia această dominaţie nefavorabilă pentru constănţeni şi pentru judeţul nostru. După 13 ani de dominaţie şi monopol administrativ PSD, simbolul Constanţei este sărăcia”, consideră Chiru.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Modificări importante într-o companie administrată de un fost candidat la Primăria Constanța

27 Dec 2023 982

Fostul senator Gigi Chiru, acțiune extraordinară la Curtea Supremă! Instanța a admis în principiu cererea

17 Dec 2023 744

#Dobrogea145 Christian Gigi Chiru, inițiator Ziua Dobrogei și președinte ALDE Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 960

Fostul senator Gigi Christian Chiru, din Constanța, acțiune extraordinară la Înalta Curte!

23 Oct 2023 904

Știri justiție Constanța Fostul senator Gigi Christian Chiru acuzat de ucidere din culpă! Judecătorii au încetat procesul penal. Definitiv

17 Aug 2023 1683

Amânare de pronunțare în cazul fostului senator Gigi Chiru, acuzat de ucidere din culpă!

08 Jul 2023 1164

Final de proces în cazul fostului senator Gigi Chiru, acuzat de ucidere din culpă! Când se va da decizia definitivă

17 Jun 2023 4097

Cazul fostului senator Gigi Chiru, acuzat de ucidere din culpă, amânat pentru iunie

03 May 2023 2224

Un fost senator de Constanța, acuzat de ucidere din culpă! Când se va lua decizia finală!

20 Nov 2022 1518

#Dobrogea144 Mesajul lui Christian Gigi Chiru, inițiatorul legii privind declararea datei de 14 noiembrie ca Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2022 1322

Ucidere din culpă! Judecătorii motivează de ce a încetat procesul penal în cazul fostului senator Gigi Chiru!

02 Nov 2022 2075

ALDE are o nouă conducere. Mohammad Murad ales copreședinte alături de Varujan Vosganian şi Mircea Minea. Gigi Chiru a preluat organizația de la Constanța

23 Oct 2022 2154

Fostul senator Gigi Christian Chiru acuzat de ucidere din culpă! Judecătorii au dispus încetarea procesului penal

20 Oct 2022 1454

Judecătoria Constanța a amânat, pentru a 15-a oară, pronunțarea în dosarul fostului senator Gigi Christian Chiru, acuzat de ucidere din culpă!

02 Oct 2022 1175

O nouă amânare de pronunțare în dosarul fostului senator Gigi Christian Chiru, acuzat de ucidere din culpă

12 Aug 2022 1577