Senatorul PSD, Felix Stroe, despre alocarea discreționară a fondurilor publice

  • Analiza culorilor politice ale unităților administrativ teritoriale pentru care s-au alocat fonduri prin Anexa 7.03 de la buget, arată cu o evidență zdrobitoare că banii s-au dat împărțit după algoritmul politic al partidelor care compun Coaliția Austerității, susține senatorul PSD de Constanța, Felix Stroe
 
Analiza culorilor politice ale unităților administrativ teritoriale pentru care s-au alocat fonduri prin Anexa 7.03 de la buget, arată cu o evidență zdrobitoare că banii s-au dat  după algoritmul politic al partidelor care compun Coaliția Austerității, susține senatorul PSD de Constanța, Felix Stroe.
 
“Este o dovadă de necontestat a criteriului politic după care a fost împărțită la cele 3 partide „feliile” din tortul fondurilor publice se suprapune aproape perfect cu algoritmul politic din Coaliție!”, afirmă senatorul.
 
Parlamentarul susține că prin algoritm politic,
din cele 379 de milioane de lei alocate prin Anexa 7.03, UAT-urilor conduse de reprezentanții partidelor din Coaliția Austerității le revine suma de 369,5 milioane lei, respectiv 97,5%. Deci 97,5% pentru putere și doar 2,5% pentru UAT-urile conduse de opoziție.
 
“Cele 369,5 milioane alocate Coaliției Austerității se repartizează între cele trei partide componente după cum urmează: PNL = 193,5 milioane lei = 52,2% (suma include toate localitățile conduse de PNL, la care se mai adaugă 7 milioane ale primarului Sibiului)
o USR-PLIUS = 139,7 milioane lei = 35,3% (așa se explică sumele uriașe alocate primăriilor de la Brașov și Timișoara, respectiv câte 30 de milioane de lei pentru fiecare – cu mult mai mult decât s-a dat unor județe întregi;UDMR = 49,3 milioane lei = 12,5% (suma include toate localitățile conduse de UDMR, la care se mai adaugă 9 milioane, respectiv 75% din suma de 12 milioane alocate la GAL-ul de la Bihor, care conține 75% localități UDMR”, conchide senatorul PSD care așteaptă reacția Curtea Constituțională.
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021.
S-au înregistrat 234 de voturi "pentru" şi 170 de voturi "împotrivă".
Proiectul de buget a trecut în forma prezentată de Guvern. Nu au fost adoptate amendamente.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CCR a amânat decizia USR și Forța Dreptei au depus sesizare pe ordonanţa privind transporturile rutiere

24 Apr 2024 301

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 613

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 632

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 536

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 573

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 578

Expert Forum susţine că BEC ar trebui să publice alături de lista de candidaturi propusă şi numărul de semnături declarat de către partidul politic sau candidatul independent!

15 Apr 2024 417

Au cerut demisia lui Greblă Opoziția a reacționat după incidentul de securitate cibernetică produs în cadrul AEP

14 Apr 2024 445

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 564

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 399

Dumitru Bădrăgan a plecat din AUR și a preluat conducerea organizației PER Constanța. Cu cine va face tandem în alegerile locale?

11 Apr 2024 864

Fostul deputat Eduard Martin a revenit în PSD, partidul în care a regăsit „echilibrul doctrinar"

10 Apr 2024 979

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot?

07 Apr 2024 949

Președintele PSD, Marcel Ciolacu „Nu ştiu dacă voi candida pentru funcţia de preşedinte al României“

05 Apr 2024 572

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 745