Senatorul social-democrat Ștefan Mihu solicită guvernului măsuri concrete pentru susținerea IMM-urilor în această perioadă de criză


Senatorul social-democrat Ștefan Mihu a trimis o interpelare adresată premierului României dar și miniștrilor Economiei, Fondurilor Europene si Afacerilor Externe.
Acesta solicită reprezentanților executivului măsuri urgente privind susținerea sectorului IMM-urilor, pilon de bază al economiei românești.

“Ne apropiem cu pași repezi de scadența primei luni de stare de urgență, inițiativele și demersurile efective, în plan economic, sunt încă extrem de anemice și neconvingătoare”, afirmă senatorul.
Mihu dă exemplul unor state din UE, unde se depun eforturi susținute pentru diminuarea efectelor pandemiei de coronavirus în plan economic, inclusiv prin măsuri energice de sprijinire a populației active, de impulsionare și sprijinire a mediului de afaceri, și spune că la noi, preocuparea guvernanților pare a se „derula” într-o cu totul altă direcție și anume pe tăierea veniturilor populației, fie ei bugetari sau privați, omițându-se, voit sau nu, ponderea esențială a consumului și cererii interne în relansarea  economiei naționale!
“Să nu uităm, apoi, de inițiativele recente ale Comisiei Europene privind relaxarea schemelor de ajutoare de stat pe economie, la nivelul statelor membre, pe perioada pandemiei de COVID 19. A suprins total neplăcut, în acest context, nivelul extrem de modest, pentru a nu spune derizoriu, cerut și primit de țara noastră – doar 3.3 miliarde euro - pentru a susține sectorul IMM-urilor, pe plan financiar, inclusiv în materie de investiții și garanții publice pentru împrumuturi, toate acestea în comparație cu solicitări în domeniu, de zeci de ori mai mari, făcute și aprobate de Comisia Europeană pentru state membre ale UE, precum Polonia sau Portugalia, având o structură economică similară sau apropiată, când vine vorba de întreprinderile mici și mijlocii!
Oare nu mai avem nevoie de aceste IMM-uri, care constituie pilonul central al întregii economii naționale? Sau poate ne lipsesc ideile constructive si viziunea coerentă, atât de necesare, privind dezvoltarea economiei țării?”, contextualizează parlamentarul constănțean.
Senatorul îi solicită primului-ministru și miniștrilor cabinetului, să explice în Parlament, considerentele avute în vedere pentru prezentarea atat de tardivă a cererii țării noastre privind nivelul schemelor de ajutoare de stat, precum si pragul extrem de scăzut al acestora, dar și strategia preconizată și măsurile concrete avute în vedere privind relansarea rapidă a acestui sector vital al economiei naționale, reprezentat de întreprinderile mici si mijlocii.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 martie 2024

20 Mar 2024 467

Firme din Constanța AGA Aeroportului de la Mihail Kogălniceanu SA a prelungit mandatele administratorilor provizorii și pe cel al auditorului statuar

14 Feb 2024 820

Declarații de avere Averea și interesele lui Ștefan Mihu, administrator la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu SA Constanța (DOCUMENTE)

07 Dec 2023 1148

Dosarul indemnizațiilor parlamentarilor pe masa magistraților de la Tribunalul Constanța. Când a fost stabilit termenul de judecată?

24 Sep 2023 954

O nouă societate, înființată la Constanța. Cine este fondator

06 Sep 2023 1025

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 august 2023

04 Aug 2023 866

Știri din Constanța Prelungiri de mandate pentru directorii și administratorii Aeroportului Internațional de la Mihail Kogălniceanu

01 Aug 2023 938

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Ghid de supravieţuire în Siberia mircistă“ de Mihuţ Arsene și Sebastian Stamen, clasa a X-a B

28 Jul 2023 796

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2013. „Pază şi protecţie“ de Mihuţ Arsene și Sebastian Stamen, clasa a X-a B

05 Jul 2023 727

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2013- „Pixeli şi tinere pixuri“ de Andra Mihuț, clasa a XI-a A, Andra Răfoi, clasa a XI-a G, Claudia Vâlcea, clasa a XI-a G

02 Jul 2023 840

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Ghid de supravieţuire în Siberia mircistă“ de Mihuţ Arsene și Sebastian Stamen, clasa a X-a B

28 Jun 2023 731

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2013. „Plimbăreţii din Edinburgh“ de Mihuţ Arsene, clasa a XI-a B

05 Jun 2023 924

Juniorii Farului, în sferturi în Cupa de Tineret (U-18) și Cupa Elitelor (U-17). Farul U-16, calificată în semifinalele Cupei Elitelor

14 Mar 2023 1637

Echipele Under-18 și Under-17 ale Farului Constanța s-au calificat în sferturi la Cupa de Tineret, respectiv la Cupa Elitelor (GALERIE FOTO)

07 Mar 2023 1486

Prelungiri de mandate pentru administratorii provizorii de la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu SA

17 Feb 2023 1582