Politic

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, mesaj cu ocazia împlinirii a 113 ani de la înfiinţarea Ambulanţei

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a transmis astăzi, cu ocazia împlinirii a 113 ani de la înfiinţarea Ambulanţei, un mesaj în care şi-a exprimat convingerea că fondurile alocate pentru reparaţii, cele 200 de posturi repartizate anul acesta şi intrarea în posesia noilor maşini vor ajuta la îmbunătăţirea activităţii în acest domeniu, informează AGEPRES.

"În fiecare an, la 28 iulie, sărbătorim asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească, sărbătorim înfiinţarea Societăţii de Salvare. În fiecare an ne reunim sub deviza 'Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor'. Vreau să vă felicit pe toţi cei care lucrează în acest domeniu pentru această aniversare şi să vă mulţumesc, încă o dată, pentru munca depusă. Sunteţi mereu contra cronometru şi la datorie atunci când mulţi dintre noi ne-am terminat de mult activitatea. Sunteţi în prima linie a asistenţei medicale şi aveţi o mare responsabilitate. Am convingerea că cele 200 de posturi pe care anul acesta le-am repartizat tuturor serviciilor de ambulanţă, fondurile alocate pentru reparaţiile sediilor şi achiziţia de echipamente de protecţie, precum şi intrarea în posesie a noilor maşini vor ajuta la îmbunătăţirea activităţii", spune ministrul, conform unui comunicat al MS.


Ministrul Sănătăţii a dat asigurări reprezentanţilor serviciului de ambulanţă că este "un susţinător şi un partener de dialog corect", care respectă tot ceea ce fac aceştia la adevărata valoare.

"Este nevoie de unitate şi eficienţă în acest domeniu de activitate şi cred că putem să îndeplinim aceste deziderate. Vă mulţumesc pentru efortul şi activitatea depuse şi îmi exprim convingerea că numai împreună, uniţi, vom putea să slujim interesele pacienţilor noştri", a adăugat ea. 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Andreas

28 Jul, 2019 16:41

Demisia de urgență dacă mai ai o fărâmă de demnitate, ca altfel vei ajunge la pușcărie la ce orori sau petrecut si se pretec sub comanda ta in sistem

Articole asemanatoare

Ministrul Sănătății, interpelat de senatorul PSD de Constanța, Ștefan Mihu. Parlamentarul solicită o evidență a achizițiilor de paturi de pe secțiile ATI

13 Oct 2020 1889

Ministerul Sănătăţii va propune prelungirea stării de alertă

10 Sep 2020 575

Într-o interpelare adresată ministrului Sănătății, senatorul Ștefan Mihu solicită sprijinul guvernamental pentru un început de an școlar în siguranță

08 Sep 2020 1896

Persoanele cu simptome de Covid, cabină specială la alegeri. Declarațiile ministrului Sănătății

04 Sep 2020 722

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, evaluare la Constanța „Pe plaje, au fost niște norme care trebuiau doar aplicate“ (video)

22 Aug 2020 1665

Noi condiții pentru donarea de sânge total/plasmă de la persoanele vindecate de COVID 19

10 Aug 2020 462

A fost odată ca niciodată, dar nu a fost comunicare

06 Aug 2020 2487

Nelu Tătaru, detalii despre ce restricții și recomandări vor fi luate de la 1 august. La plajă, distanțare între oameni!

28 Jul 2020 3395

Italia introduce carantina pentru cei care vin din România și Bulgaria

24 Jul 2020 1145

Ministrul Sănătății va evalua azi activitatea Spitalului Județean de Urgență Mureș

22 Jul 2020 484

Nelu Tătaru „La 3 cazuri noi la mia de locuitori, se poate ajunge la carantinarea acelei zone”

20 Jul 2020 822

Nelu Tătaru, preocupat de nerespectarea măsurilor pe litoral „Regulile nu prea se mai respectă. Se întorc în oraşele lor şi creează transmiteri comunitare”

19 Jul 2020 542

Nu vor fi măsuri de relaxare de la 15 iulie, anunță ministrul Sănătății

14 Jul 2020 903

Mircea Dobre îl intreabă public pe ministrul sănătății - "Sunt testați oamenii și pentru alte tipuri de gripă?"

10 Jul 2020 2045

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății „Azi am evaluat Spitalul Județean Constanța. Am vrut să revăd tonusul personalului“ (video)

08 Jul 2020 2577