Spitalele din județul Constanța, date exemplu de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Mai multe paturi pentru bolnavii de Covid-19

  • Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vizitat, ieri, județul Constanța, unde a făcut o evaluarea a unităților sanitare aflate în prima linie a luptei împotriva Covid-19
  • A fost însoțit de Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean, Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța și candidatul partidului, de pe locul 1, la Camera Deputaților, și Septimiu Bourceanu, prim vicepreședinte PNL Constanța, candidat, de pe locul 1, la Senat
  • Tătaru a remarcat faptul că spitalele sunt bine pregătite și bine conduse, subliniind eforturile depuse de reprezentanții localităților din Medgidia și Mangalia, ambele conduse de primari liberali, dar și cele depuse la Spitalul de Pneumoftiziologie din Constanța
  • Ministrul Sănătății a afirmat că se va extinde numărul de paturi pentru bolnavii de Covid-19 din județul Constanța
  • Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, a subliniat importanța unui sistem de management integrat, în domeniul sănătății, la nivelul județului
  • Nelu Tătaru a mai spus că ne așteaptă câteva săptămâni grele și că trebuie să facem împreună un efort pentru a limita creșterea cazurilor
  • Nelu Tătaru a vorbit, în Constanța, și despre posibilitatea de a avea un vaccin disponibil, în România, din luna decembrie a acestui an, subliniind că România este pregătită pentru administrarea acestuia


Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vizitat, ieri, județul Constanța, unde a făcut o evaluarea a unităților sanitare aflate în prima linie a luptei împotriva Covid-19.
A fost însoțit de Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean, Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța și candidatul partidului, de pe locul 1, la Camera Deputaților, și Septimiu Bourceanu, prim vicepreședinte PNL Constanța, candidat, de pe locul 1, la Senat.

Tătaru a remarcat faptul că spitalele sunt bine pregătite și bine conduse, subliniind eforturile depuse de reprezentanții localităților din Medgidia și Mangalia, ambele conduse de primari liberali, dar și cele depuse la Spitalul de Pneumoftiziologie din Constanța.

„Noi am colaborat foarte bine cu Medgidia. Foarte bine am colaborat. Când a fost nevoie de transferuri la nivel național nu au fost niciun fel de probleme”, a declarat Nelu Tătaru.
Managementul performant de la spitalul din Medgidia a fost remarcat și de Septimiu Bourceanu.

Ministrul Sănătății a afirmat că se va extinde numărul de paturi pentru bolnavii de Covid-19 din județul Constanța.

„În evaluarea pe care am făcut-o la Spitalul Județean vom avea o extensie de 14 paturi de Terapie Intensivă, la Spitalul de Pneumoftiziologie încă 12 paturi și la Spitalul Mangalia, 7 paturi. Deci pentru Regiunea de Sud-Est o extensie de 33 de paturi pe care să le avem într-o rezervă în perioada următoare în funcție de evoluție. Nu trebuie să ne lăsăm doar în baza corpului medical, a spitalelor și a paturilor pe care le facem ca extensie. De astăzi avem 10 paturi aici în Terapie Intensivă, avem deja 6 la Pneumoftiziologie și în decurs de 2 săptămâni le avem pe toate 12, săptămâna viitoare cele 7 din Mangalia sunt în funcție.”, a declarat Nelu Tătaru.
 

Mihai Lupu: „Este foarte important să implementăm un sistem de management integrat la nivelul întregului județ”

În acest context, Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, a subliniat importanța unui sistem de management integrat, în domeniul sănătății, la nivelul județului.
„E foarte important să facem o evaluare foarte clară și să implementăm un sistem de management integrat la nivelul întregului județ. Acesta trebuie să includă tot ceea ce înseamnă sistemul de sănătate. Am gândit mai multe proiecte pentru județul Constanța, pentru noi toți, de la secția de pediatrie până la spitalul regional. Toate acestea trebuie incluse în bugetul Consiliului Județean, iar unele vor fi cuprinse și în bugetul național. Este foarte important acest lucru. Constanța are și alte unități spitalicești care deservesc un număr foarte mare de populație. Trebuie evaluată situația și acolo și trebuie să asigurăm tot suportul, astfel încât actul medical să fie accesibil tuturor oamenilor.”
 

Nu se impun noi restricții la nivel național

Nelu Tătaru a mai spus că ne așteaptă câteva săptămâni grele și că trebuie să facem împreună un efort pentru a limita creșterea cazurilor.


„Avem 3-4 săptămâni grele, avem 3-4 săptămâni în care încercăm să limităm creșterea numărului de cazuri pentru a putea ajunge pe un platou. În contextul în care vedem în toată Europa numărul de cazuri crescând de la o zi la alta în care vedem lockdown-uri, în care vedem impuneri de restricții, haideți să participăm cu toți la scăderea numărului de cazuri.”
În opinia sa, nu se impun noi restricții la nivel național în perioada imediat următoare și nici în timpul sărbătorilor de iarnă.

„Mergem pe măsuri locale. Avem în diferite județe, de exemplu, ați putut vedea ieri am avut 21 de județe cu peste 100 de cazuri. Am avut trei județe cu peste 300 de cazuri, avem anumite zone în care avem peste 3 indicele - șase județe. Sunt locuri în care ar trebui ca aceste măsuri se impună, avem acele reguli, avem acele hotărâri de Guvern sau hotărâri ale Comitetului Național pentru Situații de Urgență în care după evaluarea DSP-ului, în cele 24 de ore, avem 48 de ore în care putem vedea evoluția și putem impune acele restricții. Avem acele reguli care trebuie impuse, numai Comitetul Județean pentru Coordonarea Intervenției sau Comitetul Județean pentru Situații de Urgență este cel care impune și alege momentul în care se impun aceste reguli.”, a spus ministrul.
 

Avem tratamente și personal medical

Nelu Tătaru a mai spus că pacienții din România au parte de cele mai bune tratamente care se aplică în lume.

„Avem toate tratamentele care se fac în acest moment în lume pentru un pacient infectat cu SARS-COV-2. Fiecare medic curant are libertatea deciziei actului medical. În măsura în care solicitările, dincolo de tot ce avem, antivirale, anticoagulante, antiinflamatorii, dexametazonă, ventilație mecanică asistată, atunci se va beneficia de orice resursă pe care o avem la îndemână.”, a subliniat acesta.

Ministrul a mai spus că România are personal medical suficient pentru cele 3.000 de paturi de la ATI.
„Există personal în acest moment. Trebuie să știți că aceste paturi au personal în acest moment, altfel nu existau aceste paturi. Aceste paturi sunt pentru patologie Covid și pentru patologie non-Covid. Rămâne ca tot ce disponibilizăm sau extindem ca și Terapie Intensivă să facem și echipe complexe din cei care erau deja în Terapie Intensivă plus secții asemănătoare.”, a subliniat.
În secțiile de Terapie Intensivă sunt 1.200 de paturi, se poate face o extensie până la 1500.
 

Suntem pregătiți pentru începerea vaccinării

Nelu Tătaru a vorbit, în Constanța, și despre posibilitatea de a avea un vaccin disponibil, în România, din luna decembrie a acestui an, subliniind că România este pregătită pentru administrarea acestuia.

„Există această posibilitate la nivelul întregii comunități europene. Noi suntem angrenați Comunitatea Europeană pentru acest vaccin, rămâne să vedem… Sunt opt firme producătoare, Comisia Europeană are discuții cu trei firme producătoare, în măsura în care primul vaccin va fi gata, acela va fi și la noi. Toată achiziția se face prin Comisia Europeană la care noi suntem parteneri și va fi distribuită către fiecare stat în parte, dar avem speranța pentru sfârșitul anului, începutul anului viitor. Sunt vaccinuri care au anumite condiții, minim 70 de grade sau sunt vaccinuri care sunt la 28 de grade. Noi suntem pregătiți pentru ambele tipuri de vaccinuri, avem pregătită și rețeaua. Primii vor fi cei care sunt în prima linie, personalul medical, iar apoi pentru cei din linia a doua, persoanele cu risc, cu vârstele extreme în general sunt niște criterii pregătite și le vom avea gata atunci când vom avea și vaccinul.”, a punctat ministrul Sănătății.
 

O luptă pe care o ducem împreună

Oficialul a atras, din nou atenție, că lupta împotriva Covid-19 este una pe care trebuie să o ducem împreună.
„Suntem pe un câmp de luptă împreună. Sunt două părți. Este o componentă pe care noi ca sistem medical o gestionăm, cei care se prezintă la spital, că sunt UPU, terapii intensive, boli infecțioase și cei care sunt în prespital acolo unde se face transmiterea și acolo unde se face și infectarea și vin cazurile. În condițiile în care avem o primă parte gestionată corect, avem și noi o viață mai liniștită. Suntem de opt luni pe acest front și suntem aceiași. Pandemia nu tranșează în spital, ci în prespital. Dacă respectăm reguli, avem o transmitere scăzută, avem un număr mic de cazuri și avem și noi acea perioadă în care să putem să gestionăm și corect dar și mai odihniți acest fenomen.”, a conchis Nelu Tătaru.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 339

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 513

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 534

Expert Forum susţine că BEC ar trebui să publice alături de lista de candidaturi propusă şi numărul de semnături declarat de către partidul politic sau candidatul independent!

15 Apr 2024 355

Au cerut demisia lui Greblă Opoziția a reacționat după incidentul de securitate cibernetică produs în cadrul AEP

14 Apr 2024 421

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 534

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 378

Dumitru Bădrăgan a plecat din AUR și a preluat conducerea organizației PER Constanța. Cu cine va face tandem în alegerile locale?

11 Apr 2024 841

Fostul deputat Eduard Martin a revenit în PSD, partidul în care a regăsit „echilibrul doctrinar"

10 Apr 2024 930

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot?

07 Apr 2024 910

Președintele PSD, Marcel Ciolacu „Nu ştiu dacă voi candida pentru funcţia de preşedinte al României“

05 Apr 2024 554

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 721

Decizii de politică monetară ale BNR

04 Apr 2024 431

Achiziții publice în județul Constanța, nemenționate în declarațiile de interese. Consilierul local și „mecanismul” de succes (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 1368

Senatorul Felix Stroe (PSD) „Ne asumăm implementarea salariului minim european în România, până la finalul anului 2024!“

02 Apr 2024 774