Stănescu Creșterea pensiilor și alocațiilor – prima măsură a PSD după demiterea guvernului Orban


Paul Stănescu a anunțat care va fi prima măsură care va fi luată de Partidul Social Democrat, după demiterea Guvernului Orban, potrivit antena3.ro.

„Ludovic Orban este primul premier care ignoră de luni de zile, cu cinism, interesele pensionarilor și ale copiilor, într-un context de criză, în care tocmai aceste categorii ar trebui protejate.

A trecut destul timp ca să înțelegem că pe agenda de guvernare liberală nu se află creșterea pensiilor, așa cum prevede legea adoptată în guvernarea PSD și nici dublarea alocațiilor. Premierul a spus astăzi, cu subiect și predicat, că va ataca la CCR legea prin care PSD a făcut posibilă dublarea alocațiilor.

Ceea ce nu înțelege acest guvern este că nu trebuie să se comporte ca și cum românii trec doar printr-o criză de sănătate. Aceștia se luptă și cu o criză economică, care le-a afectat și le-a diminuat veniturile și perspectivele. Și cine sunt cei mai vulnerabili în fața acestei crize, dacă nu marea majoritate a pensionarilor și copiilor, care sunt dependenți de veniturile familiei, la rândul lor afectate.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 468

Ministrul Muncii, Simona-Bucura Oprescu „Pentru recalcularea pensiilor nu trebuie să duceţi niciun document cu venituri realizate după 2001"

08 Apr 2024 902

Andreea Corina Băjenaru și Florina Silvia Popa Doi procurori din Parchetul General al României ies la pensie

07 Apr 2024 405

Instanța s-a retras pentru deliberări în procesul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța

05 Apr 2024 1896

Primarul Chițac a deschis proces Casei de Pensii a Ministerului Apărării! Începe judecata

04 Apr 2024 837

Decizie de ultimă oră în dosarul dintre Carmen Răducu și ITM Constanța. Iată ce au decis magistrații constănțeni

22 Mar 2024 884

Poșta Română Oficiul Poștal Constanța 6- „Cea mai bună șefă din lume a ieșit la pensie“

10 Mar 2024 732

Guvern Din septembrie 2024, se vor plăti pensiile recalculate

28 Feb 2024 832

Magistratul Corina Suzana Artene se pensionează! Președintele a semnat decretul

20 Feb 2024 488

Magistrații și-au declinat competența într-unul dintre dosarele deschise de fostul senator liberal, Puiu Hașotti

15 Feb 2024 891

Foștii procurori – inspectori judiciari Adina Florea și Silviu Ciocoiu, răspuns negativ de la Tribunalul Constanța (MINUTA)

12 Feb 2024 1031

Unii români vor primi peste 1.000 de lei în plus la pensie. Iată anunțului șefului Casei de Pensii

09 Feb 2024 1163

Procuror din Constanța, șef în Direcția Națională Anticorupție, la pensie! Mai avea doi ani din mandatul de conducere

07 Feb 2024 4305

Judecătorul Corina Suzana Artene, de la Tribunalul Constanța, răspuns pozitiv de la CSM pentru pensionare

07 Feb 2024 516

Corina Suzana Artene, magistrat al Tribunalului Constanța, cere pensionarea

05 Feb 2024 579