Stelian Ion cere sistarea procedurii de numire a procurorului general al PÎCCJ şi a procurorului-şef DIICOT

Deputatul USR Stelian Ion îi solicită ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să sisteze procedura de numire a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a procurorului-şef DIICOT.

"Astăzi, propunerile pentru aceste funcţii au primit aviz negativ din partea Secţiei pentru procurori din cadrul CSM. Am tras semnale de alarmă cu privire la această problemă încă de la declanşarea procedurii de selecţie. Am arătat că primul pas care trebuia făcut era modificarea legii în acord cu recomandările MCV, prin adoptarea unei proceduri de numire a procurorilor de rang înalt pe criterii clare şi transparente, cu sprijinul Comisiei de la Veneţia, astfel încât influenţa politică să fie diminuată. De asemenea, unele asociaţii profesionale ale magistraţilor au criticat modalitatea în care a procedat Ministerul Justiţiei şi au avut obiecţii chiar şi asupra persoanelor selectate", arată deputatul, într-o postare pe Facebook.

Stelian Ion a adaugat că persoanele care vor deţine aceste funcţii trebuie să fie în afara oricăror suspiciuni şi să aibă şi girul corpului profesional din care fac parte.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ, marţi, numirea Gabrielei Scutea în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi numirea Giorgianei Elena Hosu în funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stelian Ion despre Horia Constantinescu, contracandidatul său din partea PSD Constanța "Un comisar poate să devina un interlop, dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar" (VIDEO)

28 Mar 2024 603

LIVE VIDEO-TEXT Președintele USR Constanța, Stelian Ion, declarații de presă înaintea ședinței de Consiliu Local (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 686

ZIUA LIVE De ce vrea Stelian Ion să-și ia revanșa în 2024!

28 Mar 2024 526

Bogdan Bola îl susține pe Stelian Ion în cursa pentru Primăria Constanța „E nevoie de o schimbare, înfrățirea PNL și PSD este evidentă"!

20 Mar 2024 729

Oficial! Stelian Ion și Claudiu Iorga Palaz, candidații din partea Alianței Dreapta Unită pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța

20 Mar 2024 707

Situație disperată, semnalată autorităților din Constanța Investitorul RENT MOB.RO SRL, acuzat că pune în pericol viața a zeci de locatari pe strada Ionel Teodoreanu din cartierul Palazu Mare (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Mar 2024 2290

Alianța Dreptei Unite va fi pe buletinele de vot. Stelian Ion - „Încercarea PSD de a bloca Alianța Dreapta Unită a eșuat lamentabil”

19 Mar 2024 425

Oficial! Alianța Dreptei Unite s-a constituit legal! ÎCCJ a anulat decizia BEC

19 Mar 2024 426

LIVE VIDEO + TEXT Locuitori de pe strada Ionel Teodoreanu din Palazu Mare disperați din cauza alunecării de teren. Monica Roman - „S-a simțit ca un cutremur” (GALERIE FOTO + VIDEO)

19 Mar 2024 1193

Președintele USR Constanța, Stelian Ion, merge mâine în cartierul Palazu Mare. Cetățenii au semnalat alunecări de teren!

18 Mar 2024 770

Reacții puternice de la liderii ADU Constanța! Stelian Ion, Claudiu Palaz și Bogdan Bola, declarații despre decizia BEC

17 Mar 2024 681

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 483

Deputatul USR, Stelian Ion se întâlnește cu cetățenii din Palazu Mare

10 Mar 2024 536

Semiran Abdurefi, candidatul USR pentru Primăria Mangalia

06 Mar 2024 885

Gabriel Ciobanu, candidatul USR pentru Primăria comunei Agigea

29 Feb 2024 859