Politic

Stelian Ion(USR) “ Ideea redeschiderii școlilor după data de 15 mai trebuie privită cu circumspecție. Interesul copiilor trebuie raportat la dreptul la sănătate”


Planul de revenire a elevilor la şcoală este în centrul atenție în aceste zile.

Deputatul USR de Constanța, Stelian Ion consideră că trebuie să privită cu mare circumspecție ideea redeschiderii școlilor după data de 15 mai.
“Nu cred că sistemul nostru educațional este pregătit din punct de vedere managerial, logistic și material pentru a gestiona un asemenea demers. Trebuie să avem o abordare realistă.

Am discutat în această perioadă cu mai mulți medici, părinți, elevi și profesori. Opinia generală este aceea că viața și sănătatea copiilor și a cadrelor didactice sunt acum mai importante decât recuperarea materiei și susținerea, cu orice preț, a examenelor naționale în sistem clasic”, spune parlamentarul.
Stelian Ion opinează că anul școlar poate fi încheiat pe baza materiei predate până în momentul suspendării cursurilor iar interacțiunea elevi – profesori – părinți poate continua în mediul online, acolo unde este posibil. “Este de datoria Ministerului Educației și a autorităților locale să se mobilizeze și să asigure accesul la educație online și în mediile defavorizate.

În această direcție trebuie concentrate eforturile.
Distanțarea socială a elevilor este foarte greu de pus în practică, cel puțin deocamdată. Nu putem să ne mințim și să nu observăm că, spre exemplu, numărul copiilor din clase nu poate fi redus pentru că nu există suficiente spații de școlarizare sau suficiente cadre didactice.
Scopul nostru nu este acela de a le da oamenilor un fals sentiment de siguranță, din motive politice. Trebuie să asigurăm toate condițiile pentru ca elevii, personalul din învățământ și părinții să se afle, cu adevărat, în siguranță”, mai afirmă deputatul.
În finalul intervenției sale, Ion lansează și o serie de întrebări în spațiul public:
 
  • Cum am putea să redeschidem școlile, dacă nu asigurăm testarea permanentă a profesorilor, elevilor și părinților?
  • Cine poate garanta că toate școlile din România vor dezinfecta în fiecare zi toate spațiile comune, că elevii vor avea săpun și se vor respecta toate regulile de igienă?
  • Vor purta copiii măștile de protecție în mod corect și în permanență, când constatăm că nici măcar adulții nu o fac?
  • Cine își asuma riscul transformării școlilor în focare de infecție, dacă regulile nu vor fi respectate?
  • Vor fi DSP-urile pregătite peste noapte să verifice dacă școlile, respectă măsurile de igienă și de distanțare socială?

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.