Suita de manifestari dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva, la Cumpana

1223667785.jpg

Sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva va fi praznuita si in comuna Cumpana. Suita de manifestari dedicate acestei zile a inceput de ieri si va culmina cu hramul, ce va avea loc marti, 14 octombrie, incepand cu ora 8.00.

Ieri dupa-amiaza, credinciosii din comuna Cumpana au mers, cu mic, cu mare, la Biserica Sfanta Cuvioasa Parascheva din localitate si s-au inchinat la Moastele Sfantului Mucenic si Tamaduitor Pantelimon si la Vesmintele Sfintei Cuvioase Parascheva. Luni, va avea loc un nou eveniment organizat de primarul Mariana Gaju, cu prilejul sfintei sarbatori. Incepand cu ora 14.00, sase copii aflati in asistenta maternala vor primi Taina Sfantului Botez la biserica din Cumpana ce poarta numele Sfintei. Slujba religioasa va fi oficiata de Inalt Preasfintia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Potrivit reprezentantilor Primariei Cumpana, nasii vor fi persoane din cadrul Prefecturii si Consiliului Judetean Constanta. Primarul Mariana Gaju i-a caracterizat pe nasi drept "oameni cu credinta si cu dragoste fata de semeni, care le vor veghea drumul in viata acestor mici vlastare". Marti, credinciosii comunei Cumpana, dar nu numai, vor participa la Sfanta Liturghie, inchinata Sfintei Cuvioase Parascheva, ce va fi urmata de praznicul sfintei sarbatori, incepand cu ora 11.00. Cuvioasa Parascheva s-a nascut in localitatea Epivat, Tracia, in prima jumatate a secolului al XI-lea. A parasit de tanara casa parinteasca, intrand in monahism la o manastire din apropierea Constantinopolului. De aici a plecat in Tara Sfanta, la Ierusalim, retragandu-se apoi in pustiul Iordanului, intr-o manastire de maici. Aici a ramas pana la varsta de 25 de ani, dupa care s-a intors in satul natal, unde a mai trait inca doi ani, in post si rugaciune. Moastele Cuvioasei se afla, in prezent, in Catedrala Mitropolitana din Iasi.

Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius din Constanța angajează. Iată ce post este scos la concurs

29 Mar 2024 156

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa angajează biolog. Cine poate participa la concurs

29 Mar 2024 190

Angajări Constanța Post vacant la Școala Gimnazială Nr. 22 „I. C. Brătianu” Constanța

28 Mar 2024 842

Angajări Constanța Termoficare Constanța SRL angajează. Detalii

27 Mar 2024 583

Primăria Orașului Techirghiol, județul Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

26 Mar 2024 2434

Ședință CLM Constanța Aleșii locali vor aproba programul de acțiune destinat combaterii riscului de excluziune socială pentru 2024 (DOCUMENT)

25 Mar 2024 337

Centrul Militar Zonal Constanța angajează. Ce post este scos la concurs și cine poate participa

23 Mar 2024 836

Prefectul Silviu Coșa- „Viitorul energetic al Constanței este promițător“

22 Mar 2024 556

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială nr. 1 Cuza-Vodă angajează îngrijitor

21 Mar 2024 503

Ce sărbătoare este în calendarul ortodox, la data de 21 martie 2024?

21 Mar 2024 1118

Huțucă (PNL) „NATO construiește cea mai mare baza militară din Europa în județul Constanța!"

19 Mar 2024 680

Locuri de muncă Constanța Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” scoate la concurs posturi vacante. Detalii

18 Mar 2024 857

Școala Gimnazială Nr. 29 ,,Mihai Viteazul’’ Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

18 Mar 2024 778

Grădinița cu Program Prelungit „Mugurel” Constanța angajeză. Iată postul vacant

18 Mar 2024 848

Postul Paştelui 2024 începe astăzi, 18 martie. Tradiții și obiceiuri românești

18 Mar 2024 1445