Sunt nemulţumiţi de lipsa detaliilor legate de proiecte Liberalii vor vota împotriva atribuirii terenului pentru construirea Capelei Tinerilor din staţiunea Mamaia

Astăzi este şedinţa Consiliului Local Municipal. Nu mai puţin de 44 de proiecte se află pe ordinea de zi a reuniunii. Consilierii liberali vor vota împotriva transmiterii dreptului de folosinţă pe perioada existenţei construcţiei asupra terenului în suprafaţă de 300 de mp situat în municipiul Constanţa - bulevardul Mamaia, intersecţie cu bulevardul Aurel Vlaicu - Arhiepiscopiei Tomisului, în vederea construirii Capelei Tinerilor. Anunţul a fost făcut de preşedintele organizaţiei municipale a PNL Constanţa, George Muhscină.
 
„Nu vom mai tolera construcţiile care nu se încadrează în peisajul urban şi care nu respectă disciplina în construcţii. Susţinem finalizarea bisericilor aflate în construcţie, înainte de a aproba începerea lucrărilor în alte locaţii. Pe această cale, rugăm bisericile să se deschidă către comunitate şi, acolo unde este posibil, să amenajeze spaţii de joacă pentru copii“, a precizat Muhscină.
 
Totodată, liberalii sunt nemulţumiţi că aparatul administrativ al Primăriei pune aleşii locali în faţa faptului împlinit atunci când postează cu mare întârziere conţinutul proiectelor de Consiliu care urmează să fie aprobate în şedinţele ordinare, în condiţiile în care multe dintre proiecte nu sunt prezentate nici în comisiile de specialitate ale CLM.
 
Din acest motiv, astăzi, înainte de vot, liberalii vor solicita explicaţii pentru mai multe proiecte iniţiate de primarul Decebal Făgădău, cum ar fi: proiectul de hotărâre privind aprobarea încheierii acordului de asistenţă tehnică dintre municipiul Constanţa şi Banca Mondială, proiectul de hotărâre privind aprobarea pre-acordului de finanţare dintre municipiul Constanţa şi Banca pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare; proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului tehnic şi a devizului general, revizuite, aferente obiectivului de investiţi „Reparaţii capitale şi modernizarea Pasajului Cumpenei“, dar şi cel legat de ajustarea tarifelor pentru activitatea specifică serviciului de salubrizare în vederea punerii în executare a sentinţei civile nr. 2605/2012 c.a., pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 1560/118/2012, şi pentru aprobarea încheierii tranzacţiei judiciare dintre municipiul Constanţa şi Polaris M Holding în scopul stingerii litigiului ce formează obiectul dosarului civil nr. 2711/99/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi.
 
Reprezentanţii PNL au precizat că nu se vor opune proiectelor de dezvoltare, însă cer administraţiei mai multă transparenţă în cheltuirea fondurilor.
 
În ceea ce priveşte proiectul pentru modificarea şi completarea HCL nr. 174/2017 privind solicitarea către Guvernul României de emitere a unei hotărâri pentru transmiterea imobilului stadionul Farul, situat în municipiul Constanţa, din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, în domeniul public al municipiului Constanţa şi administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanţa, liberalii au precizat că vor vota pentru preluarea stadionului, mai ales că, deja, ministerul de resort şi-a dat acceptul pentru transmiterea imobilului.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 457

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 607

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 708

Proiectul de lege a ajuns la Camera Deputaților Radarele poziționate în mod vizibil, cu însemnele distinctive ale Poliției Rutiere!

18 Apr 2024 361

ZIUA LIVE Predare de ștafetă la Valu lui Traian! Iulia Iurea, despre proiectele pe care le-a gândit și pentru care a obținut finanțare!

17 Apr 2024 681

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2457

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu dezbătute cu cei doi candidați PNL

16 Apr 2024 466

Surse Cătălin Cîrstoiu depune săptămâna viitoare candidatura pentru funcţia de primar general al Capitalei

15 Apr 2024 502

Candidatul PSD-PNL pentru Primăria București, Cătălin Cîrstoiu, exclude o retragere a sa din cursa pentru fotoliul de primar

15 Apr 2024 436

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu

15 Apr 2024 560

Proiect PNL pentru a completarea Legea Cooperativelor Agricole nr. 566/2004!

14 Apr 2024 463

Tulcea Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine dezvoltarea infrastructurii porturilor de la Dunăre

13 Apr 2024 406

LIVE TEXT + VIDEO PNL Tulcea își prezintă, azi, echipa în perspectiva alegerilor din acest an. Printre invitați se află și Nicolae Ciucă

13 Apr 2024 740

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 844

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 650