Theodor Paleologu, candidatul PMP la alegerile prezidenţiale - „În cinci ani, un preşedinte trebuie să facă ceva“ (galerie foto)

Candidatul la alegerile prezidenţiale Theodor Paleologu, din partea Partidului Mişcarea Populară, a fost prezent la Constanţa, pentru a-şi lansa candidatura. Alături de el au fost şi Eugen Tomac, preşedintele partidului, Ioana Constantin, secretar general adjunct, şi Claudiu Iorga Palaz, preşedintele PMP Constanţa.
 
Cu prilejul conferinţei de presă susţinute vineri, 13 septembrie, la sediul partidului, Eugen Tomac a ţinut să sublinieze că s-au întrunit condiţiile în Parlamentul României pentru adoptarea legii privind alegerea primarilor în două tururi. „Suntem onoraţi şi eu, şi colega mea, Ioana Constantin, că putem fi alături de cel mai bun candidat pe care îl are România astăzi pentru alegerile prezidenţiale. Este cel mai pregătit candidat din această competiţie. Este unul dintre cei mai buni politicieni care au intrat în cursă după 1990. Absolvent de Sorbona, cu pregătire puternică în Germania şi SUA. Este o onoare şi o bucurie că a acceptat această invitaţie de a candida. Am anunţat în urmă cu două săptămâni că PMP va iniţia un demers pentru accelerarea modificării legii pentru alegerile locale în două tururi. S-au întrunit condiţiile ca această lege să fie adoptată. Acum, este la comisia specială pentru legile electorale. Având în vedere că PNL, USR, dar şi ALDE şi-au declarat susţinerea pentru acest proiect, PMP a depus un memorandum în care am invitat toate grupurile parlamentare să îl susţină. Se întrunesc condiţiile ca această lege să fie adoptată. Sper ca şi Victor Ponta îşi va pune semnătura pe acest demers”, a transmis Eugen Tomac.
 
Candidatul PMP, Theodor Paleologu, a transmis că este important ca un preşedinte în funcţie să îşi asume funcţia pe care românii i-au oferit-o prin vot şi să nu se gândească din prima zi a mandatului la un al doilea mandat.
„În cinci ani, un preşedinte trebuie să facă ceva. Trebuie să lase ceva în urmă. Şi trebuie să depună un efort considerabil. Dacă preşedintele nu pune degetul pe rană, este inutil. Doar un preşedinte care spune adevărul, care spune lucrurile pe nume îşi face cu adevărat treaba. A fi mediator, acel duh al blândeţii, nu exclude fermitatea. Trebuie să fii ferm şi trebuie să acorzi cartonaşul galben şi, eventual, cartonaşul roşu, atunci când este cazul. Şi s-ar putea să fie cazul.
 
Preşedintele nu are putere executivă, ci are autoritate şi o legitimitate pe care nu o are nimeni altcineva în ţara asta şi are influenţă prin numirile pe care le face, cât şi instrumente pe care le poate folosi pentru a influenţa şi pentru a ajuta la formarea unei coaliţii. Am spus că nu vreau al doilea mandat. Am spus treaba asta nu pentru ca să mă fac simpatic. Este vorba de logica a ceea ce spun. Dacă lumea te bănuieşte că vizezi un al doilea mandat, înseamnă cu tu eşti şi parte, şi arbitru. Klaus Iohannis, din primul moment, nu s-a gândit decât la un singur lucru - realegerea în 2019. Şi de aia a făcut compromisuri”, a transmis Theodor Paleologu.
 
Legat de poziţia Vioricăi Dăncilă, care a trăit un eşec cu partidul după alegerile europarlamentale, Theodor Paleologu a spus că dacă nici de data aceasta nu va ajunge prin candidatura ei în turul doi, cel mai bine ar trebui să se retragă.
 
„În momentul în care Viorica Dăncilă nu va intra în turul doi al alegerilor prezidenţiale, va fi răsturnată de către PSD. Mai este un lucru. Această agăţare de putere a doamnei Dăncilă este o catastrofă pentru PSD. După alegerile europarlamentare, dacă ţineţi minte, am spus că Guvernul trebuie să se retragă pentru că nu mai are legitimitate”, a punctat candidatul PMP.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR Infotrafic Transport agabaritic - 28.09.2022

28 Sep 2022 663

Doliu în familia unui fost candidat la prezidențiale. „Noaptea trecută a murit mama mea...”

27 Sep 2022 2503

Rezultate provizorii vot alegeri prezidențiale 2019. Cum arată ierarhia candidaților

11 Nov 2019 2594

Iohannis câștigă detașat. Dăncilă pe locul 3 în municipiu. Au început să vină rezultatele de la secțiile de votare din județul Constanța

10 Nov 2019 5219

Exit Poll Alegeri Prezidențiale 2019 Primele cifre oficiale. Cum au votat românii

10 Nov 2019 2563

Revista presei locale

09 Nov 2019 2183

Revista presei locale

08 Nov 2019 1838

Theodor Paleologu (PMP) - „Candidez pentru o Românie respectată, educată, performantă. Am convingerea că România merită mai mult!“

08 Nov 2019 2940

Candidatul PMP, Theodor Paleologu, militează pentru o cultură vie, libertatea cultelor şi o presă liberă

05 Nov 2019 2775

Viziunea candidatului PMP, Theodor Paleologu - „Într-o ţară normală, preşedintele comunică cu societatea!“

04 Nov 2019 2664

Theodor Paleologu, candidatul PMP la prezidenţiale, despre necesitatea unei administraţii eficiente şi necorupte

02 Nov 2019 2984

Viziunea pentru reforma educației a lui Theodor Paleologu, candidatul PMP la alegerile prezidențiale

30 Oct 2019 2536

Profil de candidat - Theodor Paleologu, candidat la alegerile prezidenţiale 2019 (document)

30 Sep 2019 3937

BEC. Ordinea candidaților la alegerile prezidențiale pe buletinul de vot a fost stabilită

28 Sep 2019 2439

Declaraţie de avere - Theodor Paleologu, candidat la alegerile prezidenţiale 2019 (documente)

28 Sep 2019 5904