Tribunalul Constanţa a decis suspendarea ordinului de prefect Romeo Rezeanu obţine o primă victorie în instanţă, după ce şi-a pierdut mandatul de consilier local

Fostul liberal Romeo Rezeanu a atacat în contencios administrativ, la Tribunalul Constanţa, ordinul de prefect 277/21.06.2017, care a condus la încetarea mandatului de consilier local municipal. Tribunalul Constanţa a admis solicitarea lui Rezeanu în şedinţa din 25.09.2017, iar prin sentinţa civilă nr. 1423, instanţa a dispus suspendarea ordinului emis de fostul prefect al judeţului Constanţa, Adrian Nicolaescu, privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Constanţa al reclamantului şi declararea ca vacant a locului de consilier local.
 
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată prin recurs în termen de cinci zile de la comunicare. În cazul în care şi instanţa superioară va menţine aceeaşi soluţie, Romeo Rezeanu ar putea să se întoarcă în Consiliul Local Municipal, în calitate de consilier independent.
Rămâne de văzut şi în ce măsură este dispus CLM să pună în aplicare hotărârea instanţei de judecată.
 
Vă reamintim că, în luna iunie a acestui an, prefectul judeţului Constanţa de la acea vreme, Adrian Nicolaescu, a semnat ordinele de încetare a mandatelor a trei consilieri ex-liberali - Romeo Rezeanu, Cristy Băisan şi Horia Căliminte, ca urmare a adresei PNL Constanţa prin care aceştia şi-au pierdut susţinerea politică şi au fost excluşi din partid.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 martie 2023

06 Mar 2023 1297

Scrimă Și echipa feminină a CS Farul Constanța a urcat pe podium la Naționale

21 Jan 2023 1748

Societatea de Ştiinţe Istorice din România, filiala Constanţa Elevi constănțeni, premiați la concursul național „Patrimoniul cultural, istoric și natural- Zestrea comunităților locale”

25 Jul 2021 2422

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 07 august 2020

12 Aug 2020 2407

Romeo Rezeanu și “Julieta”, PNL Constanța. Povestea continuă în instanțele de judecată

23 Apr 2020 2791

Liberalii n-au așteptat decizia Comisiei de Etică și Arbitraj. Romeo Rezeanu și PNL Constanța, din nou în instanța de judecată

28 Oct 2019 1670

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 26 iunie 2019

28 Jun 2019 1925

Un vicepreşedinte de Consiliu Judeţean şi un fost consilier local se luptă în instanţă cu formaţiunile politice din care au fost excluşi

05 Jun 2019 2911

Avere şi interese Liberalii Tulică şi Gavrilă se întorc în Consiliul Local Municipal Constanţa!

26 Mar 2019 3069

Este oficial. Prefectul județului Constanța a semnat ordinele prin care doi consilieri locali rămân fără mandate

18 Feb 2019 2694

Se repetă istoria! PNL Constanţa a cerut prefectului să constate încetarea mandatelor pentru aleşii locali Romeo Rezeanu şi Horia Căliminte

29 Jan 2019 2589

Constanța. Consilierii locali Romeo Rezeanu și Horia Caliminte, în fața comisiei centrale de arbitraj a PNL

21 Nov 2018 2377

UPDATE. Senatorul Vergil Chițac La Constanța se aprobă construcții haotice, pe spații verzi, fără locuri de parcare (galerie foto)

21 Nov 2018 2222

Raport de activitate Consilierul local Romeo Rezeanu, luări de poziţie în ceea ce priveşte conformarea PUZ-urilor la exigenţele rezultate din modificările legislative (document)

20 Jul 2018 2478

„Constanţa Altfel“ luptă cu administraţia locală prin sălile de judecată Din zona civică se pregăteşte un viitor candidat pentru Primăria Constanţa?!

09 Jun 2018 4398