UDTTMR a comemorat doi poeţi reprezentativi pentru cultura tătară (galerie foto)

08_poeti_crimeeni_1.jpgUniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR), Filiala Constanţa, a organizat, ieri, o acţiune de comemorare a doi poeţi tătari crimeeni, Bekir Sitki Cobanzade şi Hamdi Giraybay, figuri reprezentative ale culturii tătare. Evenimentul a fost coordonat de Organizaţia de Femei şi de Comisia de Cultură a UDTTMR. „Acţiunea de azi a Filialei Constanţa a UDTTMR - Organizaţia de Femei şi Comisia de Cultură - presupune evocarea a două personalităţi importante.

poeti_crimeeni_2.jpgEste un dialog al artelor: arta poeticii, arta muzicală şi arta oratoriei, îmbinate într-o reprezentaţie", a declarat profesorul universitar Nuredin Ibram, preşedintele Comisiei de Cultură a UDTTMR. El a vorbit despre viaţa şi opera celor doi poeţi şi despre felul în care aceştia au influenţat cultura tătară. Din acest punct de vedere, Nuredin Ibram a amintit faptul că Bekir Sitki Cobanzade a fost cel dintâi organizator al Congresului de Turcologie, în 1926.

poeti_crimeeni_3.jpgBekir Sitki Cobanzade s-a născut pe 15 mai 1893, în Crimeea. Poetul provine dintr-o familie săracă. A absolvit liceul la Istanbul şi, ulterior, facultatea la Budapesta. În anul 1920, Bekir Sitki Cobanzade devine doctor şi revine, în acelaşi an, în ţara de origine. Filologul devine acolo profesor şi mai apoi decan şi rector la diferite universităţi. „A fost un activist social pentru unitatea crimeenilor, un om al cetăţii", a declarat profesorul Nuredin Ibram despre Bekir Sitki Cobanzade.

Hamdi Giraybay s-a născut pe 14 februarie 1901. Poeziile sale vorbesc despre dragostea pentru patrie şi sunt adresate, în general, tinerilor şi femeilor. A urmat Facultatea de Litere din Istanbul, iar tema lucrării sale de licenţă a fost „Istoria Crimeei". Poetul moare ucis, în 1930, de bolşevici.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO-TEXT Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primăria Municipiului Constanța- „Comunitatea tătaro-turco-musulmană este una puternică, cu o istorie care ne apropie“ (FOTO)

24 Apr 2024 617

UDTTMR Ziua Suveranității Naţionale și a Copilului, marcată și la Constanța (FOTO)

24 Apr 2024 327

Ședință CLM Constanța Parteneriat între Primăria Constanța și UDTTMR pentru organziarea „Zilei Limbii Tătare”

22 Apr 2024 422

Tribunalul Constanța a declinat dosarul în care un fost deputat constănțean cheamă în judecată Parlamentul României

01 Mar 2024 961

Judecătoria Constanța, verdict în procesul unui deputat din Constanța (MINUTA)

16 Feb 2024 899

Deputat de Constanța, cu verdict în așteptare la Judecătorie

22 Jan 2024 680

Judecătoria Constanța, așteptată să se pronunțe în procesul deschis de Autoritatea Națională pentru Cetățeni unui deputat din Constanța

02 Jan 2024 846

Deputat din Constanța, dat în judecată de Autoritatea Națională pentru Cetățenie! Instanța a rămas în pronunțare

05 Dec 2023 1337

#Dobrogea145 Amet Varol, deputat UDTTMR, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2023 1212

Știri Constanța azi UDTTMR organizează „Turneul Campionilor la Kureș - 2023” în Parcul Tăbăcăriei (GALERIE FOTO +VIDEO)

09 Sep 2023 1283

UDTTMR organizează „Turneul Campionilor la Kureș - 2023” în Parcul Tăbăcăriei din Constanța

08 Sep 2023 830

Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar, la final (GALERIE FOTO)

04 Sep 2023 994

Gala Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar (GALERIE FOTO+VIDEO)

03 Sep 2023 1947

Știri Constanța azi Paradă a UDTTMR cu prilejul Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar (FOTO)

02 Sep 2023 2104

Festivalul Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar, eveniment organizat de UDTTMR

02 Sep 2023 649