Ultimul tren La ce deconcentrate mai râvneşte USL Constanţa

deconcentrate_Paraschiva_Bobe_004.jpgLa mai bine de două luni de la instalarea Guvernului Ponta, USL Constanţa încă mai face propuneri şi nominalizări pentru diverse funcţii de conducere în instituţiile de stat, încă mai schimbă directorii deconcentratelor.

Aşa cum am mai precizat, numirile în funcţii se fac fie într-o discreţie totală, fie - deşi mai rar, e drept - în cadrul unor evenimente mediatizate. Per ansamblu, USL şi-a numit noua gardă, dar mai există instituţii ai căror directori, susţinuţi de democrat-liberali, sunt încă pe funcţii sau care, pentru că au realmente habar cu ce se ocupă instituţia pe care o „păstoresc", nu au fost încă „maziliţi".

Director nou la RADIONAV

deconcentrate-usl---Corina-.jpgUna dintre cele mai recente numiri în vârful unei deconcentrate constănţene este cea a lui Lucian Lotreanu la conducerea Companiei Naţionale de Radiocomunicaţii Navale - RADIONAV SA. Lotreanu a mai condus această instituţie în perioada 2007 - 2008, însă a fost schimbat de ministrul Radu Berceanu pe motiv că ar fi fost unul dintre directorii cu „salarii nesimţite". Interesant, fostul director al RADIONAV, Vlad Stănculescu, trecuse din barca PDL în cea a PC, probabil în speranţa de a-şi păstra funcţia. Acest lucru nu s-a întâmplat însă. Stănculescu a demisionat la finalul lunii iunie, iar în locul său a fost numit Lotreanu, care ar avea, se pare, susţinerea liberalilor.

DADR, visul PSD Constanţa

deconcentrate-usl---Tiberiu.jpgUna dintre cele mai râvnite instituţii rămâne, pentru social-democraţii constănţeni, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR). Pentru şefia acestei deconcentate Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, avansa, încă de dinaintea alegerilor locale din 10 iunie, numele lui Boris Parpală, cel care a mai fost director al DADR pe timpul guvernării PSD - PDL. Nu s-a întâmplat însă nimic. Directorul instituţiei este şi la ora actuală Paraschiva Bobe. Aceasta din urmă se află la conducerea DADR încă din noiembrie 2009.

Conducere nouă la Direcţia Judeţeană pentru Cultură

Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Constanţa are, de asemenea, un director nou, în persoana Magdalenei Tiţă. Numirea acesteia a avut loc în urmă cu câteva săptămâni, dar într-o discreţie mormântală, ca mai toate numirile din ultimii ani din această instituţie. Potrivit site-ului Direcţiei Judeţene pentru Cultură, fostul director, Actuan Murat, a rămas consilier în cadrul instituţiei. Până la numirea sa în funcţia de director executiv, Magdalena Tiţă a fost adjunct în cadrul Direcţiei.

Tofolean, între DSP şi Casa de Asigurări

Până nu demult, numele doctorului Tiberiu Tofolean era vehiculat în contextul numirii unui nou director al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Constanţa. Situaţia nu s-a schimbat însă, iar la şefia instituţiei a rămas tot Constantin Dina, care, se pare, nici nu va fi dat jos. Despre Tofolean se aude în schimb că s-ar pregăti, susţinut de PNL Constanţa, să devină noul director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa, în locul lui Daniel Learciu. Ca şi Vlad Stănculescu, Learciu i-a părăsit pe democrat-liberali în favoarea conservatorilor, urmându-l pe fostul său preşedinte, senatorul Mircea Banias, actual lider interimar al PC Constanţa. Este, la Constanţa, a doua situaţie în care liberalii au un cuvânt mai greu decât conservatorii, în pofida existenţei Alianţei de Centru Dreapta.

Culeţu, pe poziţii la Protecţia Consumatorului

În ceea ce îl priveşte pe Dionisie Culeţu, şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Constanţa, susţinut de democrat-liberali pentru această funcţie, el este în continuare pe poziţii. USL nu ar fi avansat, până la acest moment, vreun nume pentru conducerea acestei instituţii deconcentrate, şi asta în pofida faptului că la centru directorul a fost înlocuit.

Cui rămâne ARR?

În ceea ce priveşte Autoritatea Rutieră Română (ARR) Constanţa, director este, în continuare, liberalul Marian Butnaru. Chiar şi aşa, potrivit unor surse, liberalii constănţeni nu exclud posibilitatea de a propune un alt nume pentru conducerea acestei deconcentrate.

Mamaia SA, „cadou" pentru PNL?

Nu în ultimul rând, conducerea SC Mamaia SA ar urma, susţin surse bine informate, să sufere în curând nişte modificări. Concret, în locul Corinei Gheorghe, actualul director, vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PDL Constanţa, liberalii constănţeni intenţionează să propună un tânăr din partid.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar ortodox Astăzi, 6 noiembrie, sărbătorim un mare sfânt. Sfântul Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului

06 Nov 2023 946

Calendar-Ortodox 28 august - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

28 Aug 2023 760

Calendar-Ortodox. 28 august - pomenirea Preacuviosului Părinte Moise Arapul Etiopianul

28 Aug 2022 1238

Mesaje de 1 iunie 2022. Cele mai frumoase urări de Ziua Copilului

31 May 2022 1880

Aventura engleză în Dobrogea (1856-1882) Construirea căii ferate Constanţa-Cernavoda şi preluarea portului. Partea a VII-a. Oraşul Kiustenge, o comunitate fără pastor şi execuţiile din piaţa publică

28 Jan 2019 3750

CN APM, discuţii despre relansarea turismului de croazieră la scară mare în Portul Constanţa

05 Jun 2018 2426

Caz șocant în județul Alba. Un copil de 5 ani ar fi fost violat de bunicul său. Principalul suspect, un pastor de cetățenie olandeză

16 May 2018 2657

Călători străini prin Dobrogea (CXXII) - Andrew Bonar & Robert McCheyne (Marea Britanie/Scoţia) - galerie foto

28 Jun 2017 2800

Călători străini prin Dobrogea (L) - Michael Eneman (Suedia) (galerie foto)

09 Nov 2016 3061

Astăzi îl sărbătorim pe Friedrich Nietzsche. 172 de ani de la naşterea părintelui nihilismului

15 Oct 2016 2564

Programul de mâine al sportivilor români la Rio

19 Aug 2016 2225

Ştiaţi că...? Morse, inventatorul care a reuşit să îşi rezerve un loc în istorie...

27 Apr 2016 3192

În clasamentul pe medalii, România a ocupat primul loc la Campionatele Balcanice de atletism de la Istanbul

28 Feb 2016 2265

Se sărbătoreşte Martin Luther King Jr. Day Ambasada SUA va fi închisă luni

15 Jan 2016 2256

Sinaxar 6 noiembrie 2015 Ortodocşii pomenesc unul din marii patriarhi. Milioane de bărbaţi îi poartă numele

06 Nov 2015 2487