USR și PLUS și-au desemnat parlamentarii. ”Un caz Presadă” și la Constanța? Senatoarea Dinu, în coada listei

 
Senatorul Florina Presadă, unul dintre cei mai activi parlamentari USR la nivel național, rămâne în afara parlamentului după alegerile din 6 decembrie, ocupând abia locul 6 pe listele de la București.
În ciuda protestelor unor membri și simpatizanți USR, președintele Barna a rămas neînduplecat.
“Timp de aproape 4 ani am arătat ce înseamnă să iubești România cu ochii deschiși din Senat. 633 de intervenții în plenul Senatului, sute de amendamente, interpelări, întrebări, cereri de informații de interes public și inițiative legislative, la care se adaugă solicitări pentru reexaminare și sesizări la CCR. Prima pe județ, a doua pe țară, a șasea pe listă!”, a scris Presadă pe pagina sa de socializare.
Pentru ZIUA de Constanța, senatoarea Presadă a spus că „este trist că au fost recompensați cei care au muncit pentru liderii de partid și au arătat că sunt loiali unei conduceri și nu s-a ținut cont de meritocrație”.
Florina Presadă nu cunoștea situația de la Constanța, însă a admis că la baza nominalizării viitorilor candidați au fost delegații desemnați de conducerile filialelor.
În acest weekend, USR Constanța şi-a definitivat listele pentru Parlamentul României.
Pentru că USR are un protocol cu cei de la PLUS, formațiunile vor merge pe liste comune.
Astfel, la Camera Deputaţilor, ordinea candidaţilor USR-PLUS este:
  1. Stelian Ion (USR)
  2.  2. Cristina Rizea (PLUS)
  3. Dumitru Caragheorghe (USR)
  4. George Gima (USR)
  5. Cristian Florin Stoian (PLUS)
  6. Valentin Jalbă (USR)
  7. Iulian Călin (PLUS)
  8. Constantin Mihai (USR)
  9. Dumitru Paris (USR)
 10. Mircea Fustaşu (USR)

 11. Alexandru Bunghez (USR)
La Senat:
1. Remus Negoi (USR)

2. Sorin Andrei (PLUS)
3. Florin Timofte (USR)
4. Doina Moțiu (PLUS)
5. Ramona Dinu (USR)
 
USR Constanța are în acest mandat doi parlamentari, pe Stelian Ion la Camera Deputaților și pe Ramona Dinu la Senat.
Dacă Ion a fost desemnat să ocupe prima poziție și să continue în calitate de deputat încă patru ani, Dinu se află pe un loc neeligibil.
Ramona Dinu a refuzat să comenteze rezultatul alegerilor interne. A spus doar că și-a dat seama că va pierde din momentul în care a văzut lista de delegați.
Sigur, mandatul Ramonei Dinu nu are anvergura celui al deputatului Stelian Ion, însă, senatoarea, bolnavă fiind, de cancer, a reușit totuși să-și continue activitatea și să fie prezent fizic, în plen, la votul unei moțiuni importante pentru opoziția din România.
În câteva date, activitatea Ramonei Dinu, membru în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital și vicepreședinte al Comisiei pentru dezvoltare și strategie economică (n.r. 2016-2018) din Senat, arată astfel: co-semnatar/inițiator inițiative legislative – 85, 71 de amendamente depuse la acte normative adoptate în Senat, declarații politice – 17, întrebări – 75, interpelări – 56, interpelări adresate primului ministru – 17, luări de cuvânt în plen  - 150, moțiuni – 9 și 33 de adrese pe Legea 544 către autorități publice locale și instituții publice.
Precizăm că primul loc pe lista de la Senat a revenit președintelui organizației județene, Remus Negoi, care s-a clasat pe locul al treilea la alegerile locale, unde a candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imaginație fără limite Cele mai trăsnite denumiri de partid sau formațiune politică la alegerile europarlamentare

10 May 2024 24

Editorial Ce faci pe 9 iunie? Votul este cea mai importantă formă de participare politică!

10 May 2024 94

Pamfil Șeicaru „Când închizi această supapă de siguranţă care se chiamă libertatea presei, dai drumul şoaptelor la ureche şi zvonurilor’’

06 May 2024 308

Alegeri electorale 2024 Contestația Partidului S.O.S. România, respinsă de judecătorii din Constanța

06 May 2024 506

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

04 May 2024 570

Alianța Dreapta Unită Constanța i-a retras sprijinul politic candidatului la Primăria Comunei Amzacea după postarea unui mesaj discriminator

04 May 2024 800

Alegeri electorale 2024 Cornel Bulancea a contestat în instanță decizia Biroului Electoral de Circumscripție nr. 6 Hârșova

03 May 2024 794

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

02 May 2024 865

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 687

Oficial de la Biroul Electoral Central! În ce ordine vor apărea candidații la alegerile europarlamentare pe buletinul de vot

29 Apr 2024 511

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1030

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 875

CCR a amânat decizia USR și Forța Dreptei au depus sesizare pe ordonanţa privind transporturile rutiere

24 Apr 2024 515

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 840

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 793