Partidul Social Democrat (PSD) câştigă Consiliul Judeţean Constanţa la limită şi va avea 16 mandate în viitorul Consiliu Judeţean. Deşi au solicitat renumărarea voturilor anulate, peste 20.000, liberalii au fost nevoiţi să-şi recunoască înfrângerea şi vor avea doar 15 consilieri în CJC. ALDE şi PMP vor avea câte trei mandate de aleşi judeţeni. Potrivit legii, viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa va fi ales prin vot indirect de către reprezentanţii partidelor politice sau ai alianţelor care se vor forma după validarea mandatelor. Actualul CJC îşi încetează mandatul pe 10 iunie.
Îşi va impune PSD preşedintele CJC?!
După toate probabilităţile şi ca urmare a calculelor, PSD pare să nu aibă probleme majore în desemnarea viitorului preşedinte al CJC. Cu 16 mandate câştigate, social-democraţii au nevoie însă de o majoritate simplă pentru preluarea conducerii administraţiei judeţene. Dintr-un calcul simplu, PSD + ALDE = 19 mandate. În schimb, PSD va avea nevoie şi de sprijinul celorlalte formaţiuni din CJC (PMP sau PNL) pentru a trece cu succes hotărârile care vizează patrimoniul administraţiei judeţene, prin urmare, e rost de negociere şi cu formaţiunea condusă pe plan local de Claudiu Palaz.
În acest moment, două lucruri sunt certe, şi anume retragerea lui
Cristinel Dragomir drept propunere pentru funcţia de preşedinte. Dragomir a fost, timp de un mandat şi jumătate, vicepreşedinte al CJC Constanţa, dar din 2015 a deţinut funcţia de vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al CJC, după suspendarea din funcţie a lui Nicuşor Constantinescu. La acest scrutin, Dragomir primise locul al treilea pe lista pentru Consiliul Judeţean.
Cea de-a doua certitudine se numeşte Horia Ţuţuianu care a devenit oficial ieri, propunerea PSD pentru preşedinţia CJC. Mai mult prin vocea purtătorului de cuvânt al PSD Constanţa, deputatul Mircea Dobre face o ofertă greu de refuzat PMP şi ALDE: cele două funcţii de vicepreşedinte al CJC.
PNL va rămâne în opoziţie!
Cel mai probabil, da. Deşi au obţinut un scor bun, poate cel mai bun din ultimii 25 de ani, PNL va trebui să se mulţumească cu 15 mandate de consilieri judeţeni şi cu opoziţia. Preşedintele PNL Constanţa,
Gheorghe Dragomir, se afla, ieri, în şedinţa Biroului Permanent Naţional. Dragomir, care este şi propunerea partidului pentru funcţia de preşedinte al CJC, a precizat, încă din timpul campaniei electorale, că se va retrage din Consiliu în cazul în care PNL nu va câştiga alegerile.
„Dacă PNL va câştiga CJC fără alianţe, nu mă voi retrage, dar dacă vom ajunge la negocieri şi la alianţe politice, atunci va trebui să devină preşedinte cel care va reuşi să strângă voturile suficiente“. Din discuţiile cu alţi liberali constănţenim, PNL va opta să rămână în opoziţie şi din dorinţa de a demonstra că PNL nu a făcut blat cu PSD la Constanţa.
ALDE plusează şi vrea vicepreşedinte de CJ!
Reprezentanţii Alianţei Liberalilor şi Democraţilor au declarat, încă din a doua zi de după alegeri, că vor merge alături de PSD în Consiliul Local. Senatorul
Mircea Banias, copreşedinte al ALDE, a afirmat că este posibil ca Alianţa Liberalilor şi Democraţilor să obţină la negocieri un post de vicepreşedinte de CJ.
PMP decide astăzi alianţele la Bucureşti
Preşedintele PMP Constanţa,
Claudiu Palaz, a declarat că formula alianţelor postelectorale se va decide astăzi, în cadrul Consiliului Naţional al PMP. Mişcarea Populară ar putea avea pretenţii pentru funcţii de viceprimar sau de vicepreşedinte de CJ, în schimbul susţinerii. În orice situaţie, Palaz a precizat că aleşii judeţeni ai PMP nu vor bloca proiectele bune pentru constănţeni.
Iată componenţa noului Consiliu Judeţean pentru următorii patru ani, potrivit listelor depuse de partidele politice componente:
PSD - CJ
- Gheorghe Veronica-Adriana
- Ţuţuianu Marius-Horia
- Dragomir Nicolae-Cristinel
- Drăghici Rareş-Cosmin
- Pintilie Mircea
- Roşu Iancu-Tiberiu
- Donţu Gheorghe
- Ciobanu Cosmin
- Georgescu Daniel
- Nedelcu Sabrina-Maria
- Florea Dumitru
- Lungoci Dumitru-Lucian
- Bereş Adrian-Petre
- Marinescu Ion
- Bizineche Adrian
- Moldovanu Vasile
PNL - CJ
- Dragomir Gheorghe
- Muhscină Gheorghe
- Manole Adrian
- Băisan Remus-Cristy
- Boroianu Aurel-Robert
- Radu Cristian
- Mitrana Mugur-Viorel
- Delicoti Vasile
- Scupra George
- Grameni Gheorghe
- Moldovan Gheorghe
- Adam Ion
- Iordache Marian
- Memiş Baiazid
- Lămureanu Gheorghe
ALDE – CJ
- Şavlovschi Marcel
- Learciu Dumitru Daniel
- Banias Emil-Sorin
PMP - CJ
- Palaz Claudiu-Iorga
- Goidea Florin
- Dumitraşcu Costel Aurelian
Vă prezentăm şi lista supleanţilor pentru funcţia de consilier judeţean, în contextul în care unii aleşi vor renunţa la mandat în termen de 30 de zile de la validarea mandatului:
PSD
- Găluşcă Constantin
- Petre Petruş
- Vonica Adrian
- Bercaru Nicoleta
- Lokman Ionela
- Niţă Luminiţa
- Prodan Ecaterina
- Ionescu Alexandru
- Anghel Panait
- Băcioiu Florin
- Bujeniţă Alexandru
- Osman Fedbi
- Samara Stelian
- Candindatu Gabriel
- Naceades Gheorghe
- Munteanu Dumitru
- Costache Ciprian
- Minea Vasile
- Rotaru Adrian
- Zgură Rebecca
- Drăgan Leonard
- Deoanca Ana
- Chisnoiu Paul
- Focuţă Adriana
- Radu Ion
- Lapuşte Mihai
- Roşu Panait-Nicolae
- Manciu Elena
- Popa Andreea-Emilia
- Tudor Nicolae
- Petcu Ion-Alexandru
PNL
- Enescu Dumitru Marius
- Zahariuc Cristian-Florin
- Cruşoveanu Marian
- Gima Stelian
- Cupşa Ovidiu-Sorin
- Bola Bogdan-Alexandru
- Matei Radu-Bogdan
- Niculescu George-Sergiu
- Mocianu Sorin
- Măndilă Gheorghe
- Găliceanu Manuel
- Popa Liviu
- Stanca Costel
- Topolov Gianina-Ionela
- Stan Lavinia
- Silaghi Eugen
- Ciucă Nicolae
- Zamani Gheorghe
- Iuruc Luminiţa
- Tromiadis Mircea
- Goreci Marcel
- Ionescu Ionuţ-Cornel
- Oancea Vergil
- Negoiţă Liviu-Cristian
- Anghel Ionuţ-Virgil
- Siminciuc Mirela-Florenţa
- Plăcintă Ciprian-Gabriel
- Timofte Alexandru-Marius
- Panait Lăcrămioara
- Cucu Eliza
- Zăgăneanu Marius
ALDE
- Lebidov Steluţa
- Dima Cristina
- Răhău Liliana
- Gherman Alex
- Pelcinschi Dan
- Şagău Mihai
- Dina Daniela
- Petrescu Vicenţius
- Ulmeanu Ciprian-George
- Roibu Mihaela
- Mircea Mariana
- Hemeş Gheorghe-Virgil
- Păun Nicolae
- Tănase Bogdan
- Tănase Leonard-Florin
- Costea Codrin-Marian
- Fulină George
- Pelcinschi Ruxandra-Steliana
- Giurcă Constantin
- Teodorescu Valeriu-Romeo
- Mureşan Valer-Iosif
- Cociuban Elena-Giorgiana
- Soare Ion
- Pavel Daniel
- Orzan Marian
- Moroianu Nicolae
- Bolcheş Mariana
- Tucan Georgeta
- Ene Stela
- Caraiola Anăstase
- Grasu Tănase
- Grigore Maria
- Crăciun Petru-Mihai
- Mocanu Gheorghe
- Aldea Bogdan-Florin
- Dicu Bogdan-Cristian
- Răducan Gheorghe
- Luţă Mircea
- Ghioca Carmen
- Cîciu Marian
- Amza Cătălin
PMP
- Turcu Daniel
- Papuc Cătălin-Florin
- Zabara Alexandru
- Ivan Daniel
- Costea Marius-Emil
- Senopol Virgil-Cristian
- Amza Narcis
- Niţe Constantin
- Enache Dumitru
- Pop Mihai
- Bîrboră Constantin
- Ivanof Vasile
- Rotariu Diana-Maria
- Pălici-Dogăiaşu Carmen-Daniela
- Bolat Remzi
- Abdula Doina-Geta
- Zeicu Ilie-Valentin
- Marcu Alina-Liliana
- Sfredel Nicu
- Ţugurel Florin
- Şapte Elisabeta
- Sărăcilă Marian
- Anghel Nicolae
- Ser Alina Elena
- Silistră Elena-Alexandra
- Medgid Melec
- Nistor Georgeta
- Leancu Constantin
- Tudosoiu Nicolae
- Constantin Lucian
- Bivolaru Costel
- Florea Ion
- Mirescu Ioana
- Stere Cristian-Constantin
- Şerban Cristina
- Bungău Gabriela
- Trestianu Mihăiţă-Alin
- Dumitrescu Marilena
- Costin Monica-Andalena-Crenguţa
- Şerban Vasile
- Dănilă Amalia
- Haşoti Călin-Alexandru
- Constantin Răzvan-Ionuţ
- Seorici Victor
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: