Viorica Dăncilă cere demisia președintelui României, Klaus Iohannis

În această dimineață, Viorica Dăncilă  i-a transmis preşedintelui României, Klaus Iohannis, un mesaj dur pe pagina sa de Facebook. După ce Iohannis a declarat că este în război cu PSD, Dăncilă îl acuză pe preşedinte României de încălcarea articolului 80 din Constituţie şi îl consideră "cel mai mare pericol pentru democraţie".
 

Am citit în presă declarațiile președintelui în funcție, care se închipuie “într-un plin război cu PSD” și care își instigă partidul la ură și la lupte imaginare.
Articolul 80 din Constituție spune că președintele este garantul unităţii naționale. Unde este unitatea, atunci când președintele ne declară în stare de război? Unde este imparțialitatea președintelui care îi îndoctrinează și îi alimentează cu ură pe cei ce urmează să compună viitorul Guvern al României?
Klaus Iohannis se poate închipui în tot felul de războaie, însă adevărul este că președintele se află într-un război deschis cu Constituția României și cu legile, cu munca și bunul simț, într-un permanent război cu românii și cu drepturile lor. Ca și PNL și acoliții, care au adoptat un discurs de extremă dreapta periculos, acest om este într-un război declarat cu bugetarii, cu antreprenorii, cu pensionarii și cu toți aceia ce nu votează PNL și pe care vrea să îi arunce în sărăcie și izolare!
Acestea sunt războaiele pe care le poartă actualul președinte și viitorul Guvern al României - cu legea, cu românii și cu democrația. Pentru că, atunci când un președinte își dorește dispariția unui partid politic, el devine cel mai mare pericol pentru democrație si istoria a dovedit-o de nenumărate ori.
Orice alt om cu responsabilitatea funcției și cu o minimă decență ar fi demisionat de mult din fruntea statului român., a scris Viorica Dăncilă pe pagina sa de Facebook.

Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine sunt oamenii de la Constanța din conducerea partidului fostului premier, Viorica Dăncilă?

01 Feb 2023 2670

Partidul condus de Viorica Dăncilă a organizat un marș pentru pace la Constanța (VIDEO)

29 Jan 2023 2871

Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedintele Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi"

12 Apr 2022 3228

Viorica Dăncilă a demisionat din Partidul Social Democrat

29 Mar 2022 2805

Viorica Dăncilă este noul consilier pe strategie al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

18 May 2021 1995

Curtea de Conturi Guvernul Dăncilă a folosit banii din Fondul de rezervă bugetară contrar legii. Cea mai mare sumă din ultimii zece ani

03 Mar 2021 1509

Cei mai cunoscuți judecători, procurori și politicieni din România, dați în judecată la Tribunalul Constanța

06 Jul 2020 3312

Doliu în politica românească. Un fost consilier al Vioricăi Dăncilă a încetat din viață. A lucrat în cadrul GSP

10 Dec 2019 3291

CEx al PSD a decis organizarea unui congres ordinar al partidului. Când va avea loc

04 Dec 2019 2026

George Vişan (PSD) - „Nu sunt de acord cu o reformare internă gen formă fără fond. Cel mai greu este la firul ierbii!“

29 Nov 2019 2339

Oficial de la AEP. PSD şi Viorica Dăncilă, cheltuieli de patru ori mai mari decât ale preşedintelui Iohannis, în al doilea tur al prezidenţialelor

29 Nov 2019 15724

Viorica Dăncilă a demisionat de la șefia PSD. Cine vine la conducerea partidului. Ce spune Dăncilă

27 Nov 2019 3438

Surse Viorica Dăncilă ar urma să demisioneze marți, în cadrul CEx PSD

25 Nov 2019 2544

Ce scrie presa internaţională despre rezultatul alegerilor prezidenţiale din România "Înfrângere istorică a stângii la prezidențialele din România"

25 Nov 2019 2450

Alegeri prezidențiale 2019 Avem primele rezultate cu victoria categorică a lui Iohannis în Constanța

24 Nov 2019 5040