Viorica Dăncilă, despre creșterile salariale din domeniul medical - ”Au fost făcute pentru ca medicii să nu mai plece din ţară”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni seara, că salariile din sănătate au crescut, la fel şi cele din educaţie, punctând că aceste creşteri salariale din sistemul bugetar nu vor duce la colaps, scrie Agerpres.
 

"Salariile în sistemul sanitar au crescut. Faţă de 2016 nu avem salarii care să nu fi crescut. Mai mult, la 1 martie anul acesta, salariile medicilor au crescut cu procente cuprinse între 75% şi 125%. Am văzut că sunt probleme, probleme legate de sporuri, în mare parte, şi de aceea am solicitat o întâlnire cu toţi managerii de spitale, pentru a identifica unde sunt problemele, de ce natură sunt aceste probleme, dacă avem soluţii pentru aceste probleme. (...) Una dintre măsurile care ar putea detensiona situaţia cu spitalele e cea referitoare la plata suplimentară pentru activitatea de gardă, care să fie scoasă din anvelopa de 30% sporuri", a spus Viorica Dăncilă la România Tv.


Premierul a adăugat că aceste creşteri pentru personalul medical au fost făcute în special pentru ca medicii să nu mai plece din ţară.

"Şi în educaţie, creşterile salariale au fost destul de mari", a completat Viorica Dăncilă.

Întrebată dacă aceste creşteri salariale din sectorul bugetar nu riscă să ducă economia ţării la colaps, premierul a răspuns: "Nu. Am subliniat acest lucru. Am subliniat de fiecare dată (...) că tot ce am făcut până acum este sustenabil", a subliniat premierul, prezentând ca argument şi o serie de indicatori economici care sunt în creştere.

Sursă: AGERPRES

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine sunt oamenii de la Constanța din conducerea partidului fostului premier, Viorica Dăncilă?

01 Feb 2023 2670

Partidul condus de Viorica Dăncilă a organizat un marș pentru pace la Constanța (VIDEO)

29 Jan 2023 2871

Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedintele Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi"

12 Apr 2022 3228

Viorica Dăncilă a demisionat din Partidul Social Democrat

29 Mar 2022 2805

Viorica Dăncilă este noul consilier pe strategie al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

18 May 2021 1995

Curtea de Conturi Guvernul Dăncilă a folosit banii din Fondul de rezervă bugetară contrar legii. Cea mai mare sumă din ultimii zece ani

03 Mar 2021 1509

Cei mai cunoscuți judecători, procurori și politicieni din România, dați în judecată la Tribunalul Constanța

06 Jul 2020 3312

Doliu în politica românească. Un fost consilier al Vioricăi Dăncilă a încetat din viață. A lucrat în cadrul GSP

10 Dec 2019 3291

CEx al PSD a decis organizarea unui congres ordinar al partidului. Când va avea loc

04 Dec 2019 2026

George Vişan (PSD) - „Nu sunt de acord cu o reformare internă gen formă fără fond. Cel mai greu este la firul ierbii!“

29 Nov 2019 2338

Oficial de la AEP. PSD şi Viorica Dăncilă, cheltuieli de patru ori mai mari decât ale preşedintelui Iohannis, în al doilea tur al prezidenţialelor

29 Nov 2019 15724

Viorica Dăncilă a demisionat de la șefia PSD. Cine vine la conducerea partidului. Ce spune Dăncilă

27 Nov 2019 3438

Surse Viorica Dăncilă ar urma să demisioneze marți, în cadrul CEx PSD

25 Nov 2019 2544

Ce scrie presa internaţională despre rezultatul alegerilor prezidenţiale din România "Înfrângere istorică a stângii la prezidențialele din România"

25 Nov 2019 2450

Alegeri prezidențiale 2019 Avem primele rezultate cu victoria categorică a lui Iohannis în Constanța

24 Nov 2019 5040