Viorica Dăncilă „PSD ia în calcul suspendarea președintelui Klaus Iohannis”

Premierul demis Viorica Dăncilă a declarat, duminică seară, în presa centrală, că PSD ia în calcul suspendarea președintelui Klaus Iohannis, potrivit antena3.ro.

„O să discut cu colegii mei. Luăm în calcul suspendarea președintelui, pentru că eu cer fiecărui cetățean să respecte Constituția și nu poate cel care trebuie să fie un exemplu pentru ceilalți să încalce legea fundamentală”, a spus Dăncilă.

„Suntem deja într-o criză. Deja în România avem o criză din punct de vedere instituțional, avem o criză din punct de vedere al legilor și actelor normative pe care trebuie să le adoptăm, avem o criză din punct de vedere al stabilității și a încrederii pe care alte state trebuie să o aibă în România și avem un președinte care lasă aceste lucruri și pleacă în vizită.

Nu e rău că se duce în Japonia, o țară de apreciat, dar în această situație președintele trebuia să îi cheme pe toți la masă dialogului și să găsească o soluție pentru că este autorul acestei crize”, a spus premierul demis.

„Până se reușește formarea unei majorități cred că președintele României trebuie să își îndeplinească cerințele Curții Constituționale și să desemneze miniștrii interimari pentru că sunt lucruri de rezolvat. Cred că acum rezolvarea acestor probleme stă la președinte”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine sunt oamenii de la Constanța din conducerea partidului fostului premier, Viorica Dăncilă?

01 Feb 2023 2670

Partidul condus de Viorica Dăncilă a organizat un marș pentru pace la Constanța (VIDEO)

29 Jan 2023 2871

Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedintele Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi"

12 Apr 2022 3231

Viorica Dăncilă a demisionat din Partidul Social Democrat

29 Mar 2022 2808

Viorica Dăncilă este noul consilier pe strategie al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

18 May 2021 1995

Curtea de Conturi Guvernul Dăncilă a folosit banii din Fondul de rezervă bugetară contrar legii. Cea mai mare sumă din ultimii zece ani

03 Mar 2021 1509

Cei mai cunoscuți judecători, procurori și politicieni din România, dați în judecată la Tribunalul Constanța

06 Jul 2020 3312

Doliu în politica românească. Un fost consilier al Vioricăi Dăncilă a încetat din viață. A lucrat în cadrul GSP

10 Dec 2019 3292

CEx al PSD a decis organizarea unui congres ordinar al partidului. Când va avea loc

04 Dec 2019 2027

George Vişan (PSD) - „Nu sunt de acord cu o reformare internă gen formă fără fond. Cel mai greu este la firul ierbii!“

29 Nov 2019 2339

Oficial de la AEP. PSD şi Viorica Dăncilă, cheltuieli de patru ori mai mari decât ale preşedintelui Iohannis, în al doilea tur al prezidenţialelor

29 Nov 2019 15724

Viorica Dăncilă a demisionat de la șefia PSD. Cine vine la conducerea partidului. Ce spune Dăncilă

27 Nov 2019 3441

Surse Viorica Dăncilă ar urma să demisioneze marți, în cadrul CEx PSD

25 Nov 2019 2547

Ce scrie presa internaţională despre rezultatul alegerilor prezidenţiale din România "Înfrângere istorică a stângii la prezidențialele din România"

25 Nov 2019 2451

Alegeri prezidențiale 2019 Avem primele rezultate cu victoria categorică a lui Iohannis în Constanța

24 Nov 2019 5040