Zilele Orasului Ovidiu, sarbatorite pe 30 si 31 mai

Ovidiu_Dumitru_Bocai_02.jpgLa sfârşitul acestei luni, oraşul Ovidiu va fi în sărbătoare. Locuitorii urbei vor petrece alături de invitaţi, pe 30 şi pe 31 mai, la Zilele Oraşului Ovidiu.
Primarul Dumitru Bocai ne-a declarat că administraţia locală duce, în momentul de faţă, tratative pentru tocmirea soliştilor care le vor cânta şi îi vor încânta pe participanţii la eveniment. „La sfârşitul acestei luni, pe 30 şi 31 mai, serbăm împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea oraşului Ovidiu. Tot atunci, a luat fiinţă şi comuna Lumina", a precizat edilul localităţii. În privinţa numelor artiştilor care vor întreţine atmosfera de sărbătoare pe parcursul celor două zile, primarul Dumitru Bocai a preferat să păstreze tăcerea pentru a le face o surpriză concetăţenilor săi. „Pot să vă spun că vom avea o zi cu spectacole de muzică populară şi o zi în care pe scenă vor evolua artişti cunoscuţi de muzică uşoară", ne-a declarat primarul oraşului. De la petrecere nu va lipsi focul de artificii, care va încheia manifestările dedicate Zilelor Oraşului Ovidiu.

187 de tineri au primit loc de casă

În paralel cu pregătirea acestui eveniment, administraţia locală continuă proiectele de interes pentru comunitate, printre care şi pietruirea străzilor. Primarul Dumitru Bocai a afirmat că, în funcţie de fondurile disponibile, se va demara şi asfaltarea.
Administraţia locală a început cu o lună în urmă atribuirea loturilor de casă pentru tineri. Este vorba mai exact despre 187 de loturi cu suprafeţe cuprinse între 350 şi 375 mp. Beneficiarii sunt tineri cu vârste de până în 35 de ani, cu o vechime de cel puţin zece ani în Ovidiu. Terenul le este atribuit în folosinţă gratuită pe toată durata existenţei construcţiei, iar beneficiarii nu au voie să înstrăineze terenul în următorii zece ani.
Un eveniment important pentru o parte dintre locuitorii oraşului Ovidiu este şi organizarea referendumului de pe 21 iunie, când localnicii din Grupul Social Nazarcea vor fi consultaţi cu privire la înfiinţarea satului Culmea. În acest moment, din cauza faptului că aşezarea nu are niciun regim juridic, locuitorii din această zonă plătesc taxe şi impozite la nivel de mediu urban. Dacă se va aproba înfiinţarea satului Culmea, cei 1.200 de locuitori, dintre care aproximativ 900 cu drept de vot, vor plăti taxe şi impozite mai mici, corespunzătoare unei aşezări din mediul rural. După referendum se va iniţia un proiect de lege care va fi depus spre aprobare, la Parlament.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

georgescu mihai

01 Jun, 2009 08:13

Se mai intreaba cei din Consiliul Judetean Constanta, de ce folclorul dobrogean nu exceleaza ca si celelalte zone ale tarii la capitolul reprezentare pe scenele folclorice ale tari. Pai ce exemplu mai concludent vreti oameni buni decat acest lucru? Spuneti-mi si mie ce artist consacrat de radio si tyeleviziune ati vazut pe scena din Ovidiu? Si unde mai pui ca a fost un festival dedicat cele ce a tinut vie flacara folclorului dobrogean Elena Roizen? Pai cum vreti sa se afirme dobrogenii daca la ei acasa nu sunt luati in consideratie? Domnilor din Consiliul Judetean va mocaiti prin fel si fel de mici artificii sa descoperiti copiii care sa vina din urma, este foarte bine, dar pana atunci aveti solisti consacrati de radio si televiziune care au girul specialistilor dat prin festivalurile prin care au trecut, dar si al publicului din tara. Si imi permit sa va dau doar cateva nume: Aneta Stan, Floarea Tanasescu, Constantin Badea, Sirma Granzulea, Victoria Vlase, Georgeta Nechifor, Elena Platica si enumerarea ar putea continua. Ei sunt solicitati pe scenele tari, de televiziunile din tara dar niciodata de TV Neptun sau TV Constanta. Iata preocuparea pentru pastrarea si valorificarea traditiilor dobrogene. Halal preocupare domnilor responsabili. Si ce mai responsabili !!!!!!!!!!!!!!!!!!!??????????????

Articole asemanatoare

Black Coffee, DJ-ul desemnat Man of The Year în 2023, completează lineup-ul ediției 2024 a festivalului Untold

16 Apr 2024 432

Artist Talk cu Lia Perjovschi și Dan Perjovschi la Muzeul de Artă Brașov

10 Apr 2024 257

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 440

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 2006

LIVE TEXT Expoziția „Praguri”, la Muzeul „Ion Jalea”. Constănțenii, invitați să admire fotografii ce explorează ideea de amintiri și locuri ale copilăriei din satele Dobrogei (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 941

Expoziție de fotografie „Praguri”, a artistei Iris Maria Tușa, la Muzeul „Ion Jalea” Constanța

26 Mar 2024 562

Vernisajul expoziției „Praguri” al artistei Iris Maria Tușa este găzduit de Muzeul „Ion Jalea” Constanța

25 Mar 2024 517

„Elixirul dragostei”, eveniment la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța

12 Mar 2024 618

În județul Constanța Aviatorul Rață Vasile a decedat. Mesajul transmis de familia sa

08 Mar 2024 947

Artist Talk susținut de Alexandru Rădvan la Muzeul de Artă Constanța

23 Feb 2024 566

Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Ziua Națională Constantin Brâncuși

19 Feb 2024 545

INNA va urca pe scena principală a festivalului UNTOLD Dubai

07 Feb 2024 589

Expoziție de artă la Muzeul Marinei Române din Constanța

01 Feb 2024 885

Cunoscută artistă din România a murit chiar de ziua de naștere. Avea doar 38 de ani

22 Jan 2024 2408

Bianca Boeroiu a câștigat premiul Emmy la categoria „Machiaj contemporan remarcabil”

11 Jan 2024 907