Rechizitoriu Trimitere în judecată Tudorel Calapod, fostul primar al oraşului Năvodari (document)

ZIUA de Constanţa prezintă rechizitoriul prin intermediul căruia Tudorel Calapod, fostul edil-şef al oraşului Năvodari, a fost trimis în judecată. Acesta este acuzat de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa de două infracţiuni de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând autorităţii publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere şi de administrare, dar şi de două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite. Alături de Calapod au mai fost trimişi în judecată alte trei persoane.
 
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tudorel Calapod şi Stere Sponte, condamnaţi la câte patru ani de închisoare cu executare, au fost achitaţi definitiv

16 Nov 2017 4643

Vizate, stenogramele şedinţelor de Consiliu Local Năvodari Hotărâre definitivă în dosarul în care Calapod şi Sponte au fost condamnaţi

02 Jun 2017 4867

Tudorel Calapod şi Stere Sponte, condamnaţi la câte patru ani de închisoare. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel

20 Apr 2017 6733

Tudorel Calapod cere din nou să fie eliberat

27 Mar 2017 1925

Tudorel Calapod, fostul primar al oraşului Năvodari, rămâne în închisoare

02 Mar 2017 4744

Tudorel Calapod, fostul primar al oraşului Năvodari, cere să fie eliberat condiţionat

19 Feb 2017 4077

Tudorel Calapod, fostul primar al oraşului Năvodari, rămâne în spatele gratiilor

01 Feb 2017 2510

Tudorel Calapod află pe data de 1 februarie dacă va fi pus în libertate

19 Jan 2017 1992

Azi se decide libertatea lui Tudorel Calapod, fostul primar al oraşului Năvodari

23 Nov 2016 2463

Tudorel Calapod, fostul edil din Năvodari, şi Stere Sponte, fostul şef de la Cadastru, condamnaţi la câte patru ani de temniţă

17 Sep 2016 4221

Hotărâre definitivă pentru Tudorel Calapod, fostul primar din Năvodari (rechizitoriu)

17 Oct 2015 3199

Veste bună pentru DNA, proastă pentru fostul primar al oraşului Năvodari (rechizitoriu)

14 Feb 2015 2144

Westhouse, Kay Tonnes şi Strutinsky Fostul primar din Năvodari şi fostul şef de la Cadastru, deferiţi justiţiei (document)

01 Nov 2014 5436

Oficial despre trimiterea în judecată a lui Tudorel Calapod și Stere Sponte

31 Oct 2014 3540

Revista presei locale

20 Oct 2014 2659