Arthur Pub, un local cu adevărat irlandez

Arthur_Pub.jpgDe puţin timp s-a deschis pe bulevardul Mamaia nr. 155, vis-a-vis de Universitatea Ovidius, Arthur Pub. Aşa cum îi spune şi numele, este un Irish Pub. Ştiu că mai există unul în centru, dar nu trebuie să faceţi confuzie, pentru că acesta chiar respectă specificul irlandez. Se poate vedea asta chiar de la intrare. Interiorul este amenajat frumos, cu mult lemn şi obiecte decorative irlandeze. Are un bar mare şi multe mese aranjate cam pe unde s-a putut. Spaţiul este mare, dar sunt destul de multe ziduri care încurcă. Un lucru bun pentru iubitorii de sport este că sunt foarte multe televizoare setate pe diferite canale sportive. Nu cred că există meci de fotbal, handbal, volei etc. care să nu poată fi văzut acolo. Ospătarii sunt foarte amabili, te întâmpină de la intrare şi te conduc la masă. Comanda este adusă rapid şi mai tot timpul stau prin preajmă în caz că ai nevoie de ceva. Meniul este destul de divers. Se găsesc şi băuturi clasice ca cele pe care le găsiţi mai prin toate barurile, dar şi specific irlandeze: combinaţii de bere cu whisky şi lichior, bere specifică şi multe altele. Nici la mâncare nu stau rău, există suficiente preparate din care poţi alege. Vă recomand plăcinta irlandeză, dacă tot alegeţi să mergeţi într-un astfel de local. Preţurile nu sunt tocmai mici, dar nici extraordinar de scumpe. Cu 30 de lei poţi mânca ceva şi bea un suc sau o bere, după preferinţe. Din când în când se organizează şi evenimente cu muzică şi dansuri irlandeze, iar dacă vrei să faci şi altceva decât stat la masă şi discutat cu prietenii, poţi juca un biliard.
După părerea mea este un pub bine-venit în oraş şi sper să aibă o viaţă lungă.
Conform Registrului Comerţului, localul funcţionează pe societatea Cheile Dobrogei SRL, de care se ocupă Tabita Melcea, soţia lui Ion Melcea, fostul primar al localităţii Grădina.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 531

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 438

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 667

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1197

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 427

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 992

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1046

ACS Marina aduce la Constanța 4 titluri europene la Ju Jitsu (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 841

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 373

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 854

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 542

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. AS Viișoara - Constructorul Topraisar, meci cu zece goluri

08 Apr 2024 1208

Sambo Sportivele de la CSM Constanța, pe podium la Cupa Mondială (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 414

Primăria Valu lui Traian, județul Constanța, a cumpărat mobilier pentru sala de sport (DOCUMENT)

06 Apr 2024 1278

1.200 de liceeni din judeţul Tulcea participă la Târgul educaţional „Student #UDJG"

03 Apr 2024 424