New Tabu, cafeneaua cea mai mică (document)

new_tabu_1.jpgEste o cafenea mică şi aranjată foarte frumos. Păcat că servirea cam lasă de dorit, iar geamurile sunt mai tot timpul deschise şi traficul de pe bulevard este deranjant. Ar fi fost o cafenea foarte drăguţă.

New Tabu este cafeneaua cea mai mică pe care am văzut-o. Se află pe bulevardul Tomis, aproape de intersecţia cu bulevardul Mamaia. Este frumos aranjată, pe pereţi sunt cărămizi închise la culoare, care arată de parcă sunt acolo de câţiva ani buni. Este un spaţiu foarte mic, în care sunt înghesuite cinci mese. Doar atât. Mai sunt locuri şi la subsol, dar nu le recomand. Chiar dacă spaţiul este ceva mai mare şi este linişte, mirosul de mucegai este greu de suportat. Probabil de asta rareori vezi clienţi acolo. În general, toţi stau la mesele de la parter. Aşa cum spuneam, este frumos, dar mult prea mic şi geamul este deschis mai tot timpul. Lucrul ăsta este deranjant pentru că bulevardul Tomis este intens circulat şi, pe lângă zgomotul maşinilor, mirosul gazelor de eşapament nu este tocmai ceva plăcut. Preţurile sunt puţin peste medie. O cafea costă în jur de şase-şapte lei şi nici nu este excelentă. Nu îi înţeleg pe cei care nu reduc preţurile, în condiţiile în care multe baruri din jurul lor au făcut-o şi au mai mulţi clienţi. Servirea pare bună. Ospătăriţa vine repede la masă şi comanda îţi este adusă la fel de repede. Doar că, după asta, intră în bar şi cu greu o mai scoţi de acolo. Nu prea o interesează dacă mai vrei ceva sau dacă scrumiera este plină şi ar trebui să o schimbe. Este păcat. Sunt puţine mese, adică puţini clienţi şi nu este chiar aşa greu să faci o treabă pentru care ai fost angajată. Este o cafenea mică şi aranjată foarte frumos. Păcat că servirea cam lasă de dorit şi geamurile sunt mai tot timpul deschise şi traficul de pe bulevard este deranjant. Ar fi fost o cafenea foarte drăguţă.

new_tabu_2.jpg

New Tabu funcţionează pe societatea Ivancom Impex SRL, de care se ocupă Constantin Dumitru şi Maria Georgeta Niţă. Constantin mai este implicat în Osman Sevigian SRL, Art Prest International SRL, Jane S Wear SRL şi Med & Ad SRL, iar Maria în Agrecos Impex SRL, Volas Touring SRL, Grup Ideal Invest SRL, Sarvins-Rom SRL, West-Auto Park SRL, Cool Wave SRL, Fin-Serv Co SRL, Dam-Silver SRL, Deparom Logistics SRL, Conmax Group SRL, Extazy Mode SRL, Royal House SRL, Yaz Sport SRL şi Mini House SRL.

stele_new_tabu.jpg

Cafeneaua primeşte doar două stele pentru felul în care este amenajată. 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imagini de la eveniment Artiştii şi-au deschis... „Sertarele erotice“ (galerie foto)

16 Apr 2018 2937